eSanatos - sanatatea ta e preocuparea noastra!
    Cauta in site
Nutritie Boli
                 Home | Creeaza cont nou | Login membri

Lista drogurilor

NAVIGARE RAPIDA: » Pagaina principala » BOLI » drogurile » lista drogurilor

Cocaina

Trimite pe messenger Versiune pentru tiparire

Cocaina



in 1860, Albert Niemann de la Universitatea din Gottingen a descoperit o cale de a izola un alcaloid psihoactiv din frunzele tei de coca, pe care l-a numit cocaina. Cari Kolles i-a descoperit o intrebuintare ca anestezic local si, incepand din acest punct, cocaina a devenit un drog medicinal important. incepand din anii 1860, calitatile stimulatoare si datatoare de placere ale tei de coca si ale cocainei au dus la lansarea mai multor preparate pe piata internationala. Printre acestea se numarau tigari cu cocaina, lotiuni, spray-uri nazale si, cele mai populare dintre toate, bauturi alcoolice avand un adaos de coca si cocaina. Dintre acestea, cel mai renumit era Vinul Mariani, creat de corsicanul Angelo Mariani. Mariani era absolut captivat de coca si de cunostintele despre ta. A scris o sectiune inchinata tei, o crestea in propria gradina si colectiona cu aditate artefacte si diferite obiecte incase care aveau legatura cu ea. Vinul Mariani a fost lansat in 1863 si se obtinea inmuind in n frunze de coca selectionate. in ciuda multor imitatori, nul lui Mariani detinea suprematia. in Biblioteca Britanica exista treisprezece volume c/e luxe continand comentarii facute de oameni bogati si faimosi, care slavesc rtutile bauturii. Vinul Mariani era baut cu entuziasm de un mare numar de personalitati eminente, printre care capete incoronate ca regina Victoria, regele Alphonse al Xlll-lea al Spaniei, printul Albert I de Monaco, regele Ceorge I al Greciei si sahul Persiei. Personalitatile religioase il admirau si ele foarte mult, asa cum arata cat se poate de clar comentariile lor scrise in diferite volume ale sectiunilor. Zadoc Kahn, marele rabin al Frantei, scria: 'Convertirea mea e deplina. Lauda nului lui Mariani!\" Papa Pius al X-lea era la randul lui un entuziast, iar Leon al Xlll-lea i-a oferit lui Mariani o medalie de aur, in semn de multumire. Cardinalul Lagerie a scris acest compliment intrucatva pervers: 'Coca adusa de dumneavoastra din America a dat preotilor mei europeni puterea de a ciliza Asia si Africa\". Datorita proprietatilor sale stimulatoare, nul a devenit preferatul lui Louis Bleriot, primul om care a zburat peste Canalul Manecii; acesta a luat cu el in acel zbor o sticla de n Mariani. Doctorul Jean Charcot, care a condus expeditia franceza in Antarctica, in 1903, si-a exprimat ul de a lua cu el o rezerva de n in aceasta calatorie istotoare. Vinul Mariani a avut numerosi sustinatori in lumea literelor, printre care se numara Alexandre Dumas, Anatole France, Edmond Rostand, Jules Verne, H.G. Wells si Henrik Ibsen. Exista chiar si un comunicat din partea secretarului lui William McKinley, presedintele Statelor Unite, care spune:


Resedinta executiva, 14 iunie 1898. Draga domnule,
Va rog sa acceptati multumiri din partea presedintelui si din partea mea pentru amabilitatea de a trimite o lada din renumitul Vin Mariani, ale carui rtuti tonice le cunosc deja si de care voi fi fericit sa ma folosesc in itor cand o va cere situatia.
Al dv. sincer,


John Addison Porter,

Secretar al Presedintelui.
Aceasta misiva arata o atitudine diferita fata de cea a lui Rea-gan sau Bush! Chiar si inventatori ca Thomas Edison (inventatorul gramofonului) si fratii Lumiere (care au inventat cinematograful) beau m mod regulat n Mariani. Atat nul Mariani, cat si cocaina erau folosite de cantaretii de opera pentru a le calma gatul iritat -afectiune profesionala. Coca-Cola a fost creata de un farmacist din Georgia pe nume Styth Pemberton, in 1886. Cea mai renumita bautura racoritoare carbogazoasa din lume, Coca-Cola a continut cocaina pana in 1906. in lucrarea sa din 1884, „Despre coca", Sigmund Freud elogia drogul ca fiind un panaceu inofensiv. Sherlock Holmes, celebrul detectiv imaginar al lui Sir Arthur Conan Doyle, era descris de catre creatorul sau ca recurgand la injectarea de cocaina atunci cand mintea nu-i lucra la un caz. Legenda spune ca Robert Louis Stevenson a scris faimoasa povestire, Doctorul lekyll si domnul Hyde, sub influenta cocainei. Se stie ca Stevenson a scris sectiunea sa de 60 000 de cunte in sase zile si sase nopti, in octombrie 1885. Aceasta infaptuire este de doua ori impresionanta, intrucat el a distrus manuscrisul dupa trei zile si a luat-o de la zero. S-a sugerat chiar ca povestea este o aluzie la abuzul de cocaina care incepuse deja sa apara in randul membrilor comunitatii medicale. Desi cocaina a fost larg intrebuintata in tratarea alcoolismului si a dependentei de opiu (la sugestia lui Freud si a altor personalitati de seama ale epocii), aceasta utilizare a incetat atunci cand au devenit cunoscute propriile sale proprietati datatoare de obisnuinta. Unul din primii critici la adresa folosirii cocainei in acest mod a fost Louis Lewin, unul dintre intemeietorii etnofarmacologiei, a carui sectiune Phantastica: Narcotic and Stimulating Drugs [Phantastica: droguri narcotice si stimulatoare] este si astazi o lucrare foarte folositoare. In ultima sa lucrare publicata despre acest drog in 1887 („Pofta si frica de cocaina"), Freud si-a retras sprijinul pentru folosirea cocainei in tratarea dependentei de opiu, dar nega faptul ca si cocaina provoaca, la randul ei, dependenta. Freud folosea el insusi sporadic cocaina, dar nu pare sa fi avut vreo problema cu ea; drogul preferat de el pare sa fi fost nicotina, administrata sub forma de trabucuri. in anii 1880, Dad Courtwright, istoricul cocainei, este martorul izbucnirii primei „epidemii" de cocaina in Statele Unite, care a continuat pana in anii 1920. in anii 1890, presa incepuse deja sa asocieze drogul cu periferia societatii - criminali, prostituate, proxeneti, jucatori patologici si minoritati rasiale. Folosirea cuvantului „coke" ca abreere pentru cocaina dateaza cel putin de la inceputul secolului. O prostituata bine-cunoscuta care lucra in acea vreme in Fort Worth, statul Texas, era numita „Regina cocainei". Restrictiile legale din Statele Unite de la inceputul secolului presupuneau ca medicii si farmacistii nu mai puteau sa furnizeze cocaina multora dintre cei care o rendeau. in mod deloc surprinzator, aceasta a dus la o extindere a pietei negre, ceea ce a determinat, in ultima instanta, crearea sectiunelurilor columbiene ale drogurilor. Popularitatea cocainei s-a diminuat in anii 1930, in parte din cauza amfetaminelor, usor de procurat, care ofereau consumatorilor un drog stimulator alternativ si la fel de puternic. Totusi, existau in continuare numerosi consumatori in Europa, mai ales in Germania. Printre cei mai noili consumatori ai drogului se afla si Hermann Goering, care era, de asemenea, dependent de morfina. Revenirea cocainei ca drog recreativ principal a avut loc in anii '70. Imaginea cocainei era in aceasta perioada una de stralucire, sofisticare si clasa. Era portretizata ca drogul oamenilor bogati si era populara in cercurile mass-media si cele muzicale moderne. Melodii cum este cea a lui J.J. Cale, „Cocaine" (mai tarziu preluata de Eric Clapton), demonstreaza atitudinea usuratica fata de acest drog in perioada respectiva. Linguritele din argint masiv pentru prizarea cocainei din aceasta epoca simbolizeaza acceptarea drogului in anumite cercuri „sic" ale societatii; ele sunt un tip de artefacte asemanatoare cu cutiile de prizat si alte ustensile dintr-o perioada mai rafinata. Desi cocaina a renascut cu o lingurita de argint in nas, imaginea sa avea sa fie spulberata in curand de imaginile cutremuratoare, publicate in presa, ale copiilor drogati. Pretul cocainei a scazut spectaculos incepand din 1980, pe masura ce sectiunelurile drogurilor si-au extins clientela, cuprinzand oameni care inainte nu puteau sa-si permita acest drog. Chipul schimbator al cocainei si al anatomiei sale economice este rezumat de cariera celui mai faimos baron sud-american al drogurilor - Pablo Escobar. Pablo Emilio Escobar Garia s-a nascut in 1949, fiul unui fermier si al unei invatatoare. A crescut in Medellin, localitate care avea sa dena, dupa cum s-a exprimat Simon Strong, biograful lui Escobar, „epicentrul industriei mondiale a cocainei". in adolescenta, Pablo era deja implicat in delicte minore, facandu-si ucenicia cu hotii de masini si taxe de protectie. Lui Escobar ii placeau marijuana si ocazional alcoolul, dar se pare ca nu folosea cocaina care avea sa-i aduca averea. In ciuda faptului ca a urcat in ierarhia penala la statutul superior de rapitor, contrabandist si criminal, Escobar a reusit totusi sa se connga ca este un personaj gen Robin Hood. Mai exact, se identifica cu renumitul bandit mexican Pancho Villa si colectiona obiecte rare si articole bibliografice legate de modelul pe care si-l alesese. Escobar a intrat intr-un parteneriat de afaceri cu Carlos Lehder, fiul unei regine a frumusetii si al unui imigrant german, care il venera pe Hitler. Lehder a fost capabil sa aduca la masa negocierilor o retea gata formata, care ducea direct, printre altele, in inima Hollywoodului. Potrit cumnatului lui Escobar, partenerii intru crima erau absolut constienti nu doar de puterea economica ce putea fi dobandita prin industria cocainei, ci si de potentialul ei politic. Efectele politice aveau sa fie deturnarea de miliarde de dolari din America in stieria sectiunelului, reducerea influentei americane in afacerile interne ale statelor latino-americane si slabirea tineretului american, ca urmare a consumului de cocaina. Averea personala a lui Escobar a devenit uriasa; se estimeaza ca in 1983 se ridica la cinci miliarde de dolari. La vremea aceea, el silise deja legaturi de afaceri cu mafia si, in semn de admiratie, si-a botezat ferma de 3 000 de hectare Napoles. Pe langa artefac-tele legate de Pancho Villa, mai colectiona masini de epoca din anii '20 si '30, cu o inclinatie deloc surprinzatoare spre modelele care semanau cel mai mult cu cele folosite de gangsterii infami din Chicago. Se spune ca, pentru a completa efectul, a gaurit cu pistolul un Chevrolet de epoca si l-a lasat langa aleea de acces de la Napoles. in plus, a infiintat o gradina zoologica deschisa publicului, care adapostea elefanti, zebre si hipopotami, animalele fiind obtinute pe piata neagra. in 1984, autoritatile columbiene au luat pentru prima oara masuri dure impotriva baronilor drogurilor. Escobar a fost silit sa fuga din tara si sectiunelul de la Medellin a trebuit sa-si mute sediul in Panama. in acest nou aranjament au aparut in scurt timp probleme: Statele Unite au fortat autoritatile din Panama sa trimita armata pentru a distruge laboratorul ilegal al sectiunelului, aflat in jungla din apropierea granitei cu Columbia. Nu doar autoritatile din Columbia, Panama si Statele Unite faceau presiuni asupra imperiului lui Escobar; legaturile cu sectiunelul rival Caii degenerasera iremediabil si resedinta lui Escobar a fost bombardata de membrii acestuia in 1987. intre timp, Guvernul columbian si-a continuat urmarirea, dar Escobar a scapat ca prin urechile acului -cu ajutorul mitei, se pare - dintr-un raid nocturn in care au fost implicati 1 000 soldati sprijiniti de tancuri si elicoptere. Acesta a fost doar primul incident stanjenitor pentru autoritati, iar Escobar a scapat din alte doua incercari similare de a-l prinde, in 1989. Escobar a replicat oferind ucigasilor platiti cate 400 de dolari pentru fiecare politist ucis in Medellin. Situatia devenea acum critica pe toate fronturile, iar sectiunelul Caii a marit miza, oferind o recompensa de 1,5 milioane de dolari pentru capul lui. in 1992, Escobar n-a mai avut incotro si s-a predat. A fost dus intr-o inchisoare speciala, impreuna cu paisprezece dintre complicii sai. Relatari despre ata din acea inchisoare sugereaza ca nu era nici pe departe pedeapsa care ar fi trebuit sa fie - fiecare incapere era garnisita cu un telezor cu diagonala de 160 cm si au fost instalate bai jacuzzi, special pentru confortul prizonierilor. Aceasta stare de lucruri aberanta avea si o latura mai sinistra, existand declaratii cum ca Escobar si anturajul sau isi torturau proprin prizonieri intre granitele acestei inchisori luxoase. Revolta provocata de acest tratament indulgent fata de Escobar a insemnat ca acesta urma sa fie transferat intr-o inchisoare de maxima securitate. Acesta s-a hotarat sa evadeze, lucru infaptuit intr-un mod ridicol de simplu, dat fiind statutul lui penal. A mituit un gardian si a iesit printr-o spartura din gardul imprejmuitor, luandu-si fratele cu el. Aceasta ultima umilinta a obligat autoritatile columbiene sa-l gaseasca si sa termine treaba. Mizele financiare au atins un nou apogeu cu recompensa oficiala de aproape sapte milioane de dolari (o mare parte din suma fiind oferita de Interpol, CIA, FBI si DEA) pentru capturarea sa, urmata de oferta de pe „piata neagra" a sectiunelului Caii - cinci milioane de dolari. Ultimul act s-a jucat pe 2 decembrie 1993, cand Escobar a telefonat familiei sale dintr-o ascunzatoare, a fost depistat si impuscat mortal din ordinul autoritatilor. Nu mai e nevoie de spus ca moartea lui Escobar nu a schimbat cu nimic comertul cu cocaina; altii, dornici de bogatie si putere, i-au luat locul. Desi a fost o operatiune intrucatva umbrita de producerea de cocaina, in anii '80, baronii drogurilor au investit intens in cultivarea macului in Columbia. Pentru supravegherea productiei au fost angajati chimisti care lucrau in industria heroinei pe subcontinentul indian. Operatiunea a avut un succes atat de mare, incat sursele oficiale estimau ca, in 1992, Columbia inlocuise Mexicul ca al treilea mare producator de heroina din lume. Profiturile care pot fi obtinute din producerea heroinei le depasesc cu mult pe cele obtinute din cocaina. Utilizarea foarte larg raspandita a formelor de cocaina cunoscute sub numele de freebase3 si crack4 a modificat si ea radical imaginea cocainei. Se pare ca producerea de freebase a inceput in California, in 1974; ea se realizeaza printr-un proces de transformare a cocainei pulbere, combinata cu diferiti aditi si deci masluita, in freebase. Prin incalzirea clorhidratului de cocaina intr-o solutie de apa cu eter si amoniac se poate obtine o forma cristalina pura de cocaina. Aceasta poate fi apoi fumata cu pipa, dandu-i consumatorului o euforie mai puternica decat cocaina sub forma de pulbere, in 1980, actorul de comedie Richard Pryor a avut un accident aproape fatal, luand foc in procesul de obtinere a freebase. in termeni practici, mare parte din freebase (numita de asemenea base sau rock) facuta in anii 70 nu era obtinuta prin vreo metoda sofisticata din care sa rezulte un produs „pur", ci se prepara folosind bicarbonat de sodiu si era totuna cu forma crack in toate printele, exceptand denumirea. Tehnica simpla folosita in prepararea formei crack consta in incalzirea clorhidratului de cocaina intr-o solutie de bicarbonat de sodiu si apa, reziduul de cocaina rezultat fiind fumat. Cracfc si-a capatat numele de la sunetele pe care le fac bucatile de drog atunci cand sunt fumate in pipa. Asadar, forma crack a aparut mult mai devreme decat sugereaza mass-media. Termenul pare sa fi fost intrebuintat pentru prima data in ziarul The New York Times, la 17 noiembrie 1985. in faza sa post-stralucire, imaginea cocainei a fost proiectata ca fiind in stransa legatura cu deanta sociala, polii extremi fiind magnatii comertului cu cocaina, pe de o parte, si dependentii de crack de pe strazi, pe de alta parte. Presa a avut de lucru din belsug cu articolele legate de crack si, in ciuda inadvertentelor si a tonului menit sa sperie, exista din pacate multe povestiri reale care infatiseaza degradarea umana si suferinta provocate de acest drog. in traditia relatarilor etnografice anterioare despre consumul de droguri in mediul urban (cum sunt cele despre PCP, vezi PCP) au fost intreprinse o serie de studii antropologice de teren despre consumul de crack si despre subordonarea femeilor care se vand pentru aceasta forma de cocaina. in aceste studii, intreprinse in principalele orase americane, printre care New York, Chicago, Los Angeles, Miami si San Francisco, a aparut o tema comuna: existenta unei economii subterane in care consumatoarele invederate de crack (in principal) se prostitueaza nu pentru sume de bani cu care sa-si cumpere drogul, ci chiar pentru drog. Astfel, crac/c joaca rolul de moneda de schimb - un produs sinistru, dar ideal din punct de vedere economic, similar cu descrierea facuta heroinei de William Burroughs (vezi Heroina). Doctorul James Inciardi, directorul Centrului pentru studii prind drogurile si alcoolul de la Universitatea Delaware, care a studiat consumul de cradc in Miami inca din 1986, descrie o scena tipica: „Primul meu contact direct cu piata «sex pentru crack» a avut loc in 1988, cu prilejul unei prime zite intr-o «casa de crac/c» din nordul orasului Miami. Am reusit sa intru prin intermediul unui comerciant local de droguri, care mi-a fost informator important timp de aproape un deceniu. El m-a prezentat portarului de la casa de crack drept o persoana „curata, dar OK". Dupa ce portarul ne-a controlat de arme, ghidul meu a inceput sa-mi prezinte locul. Intrand intr-o incapere aflata in partea din spate a casei (care, am aflat mai tarziu, era numita camera nebunilor), am observat ceea ce parea a fi un ol in grup asupra unei copile aflate in stare de inconstienta. Numai piele si os, parand a fi in coma si avand foarte probabil doar paisprezece ani, a zacut rastignita pe salteaua mizerabila in timp ce patru barbati au avut contact sexual vaginal cu ea. Dupa ce acestia au terminat si au parasit incaperea, totusi, a devenit clar ca nu fusese deloc vorba de un ol. Ea a deschis ochii si a prit in jur, ca sa vada daca astepta cineva. Cand si-a dat seama ca scopul nostru nu era sexul, s-a sters cu un prosop de plaja zdrentuit, s-a acoperit cu o jumatate de cearsaf destramat, afectand o pudoare oarecum ciudata, si s-a intors pe o parte, incercand sa doarma. [] Parasind casa cateva minute mai tarziu, comercian-tul-informator mi-a explicat ca era o fata de-a casei, o persoana angajata de proprietar. Acesta ii dadea hrana, un loc de dormit si cat de mult drog voia, iar ea oferea sex - de orice fel si oricat - clientilor casei." Alti etnografi implicati in studiu relateaza multe alte povesti asemanatoare, de groaza, din cultura crack. Consumul de crack afecteaza oameni de toate varstele, chiar si fatul aflat in pantecele mamei. Fetusii, nou-nascutii si copin pot fi afectati de cocaina pulbere sau de crac/c (lasand la o parte toate problemele familiale care pot aparea intr-un camin in care se consuma crack) daca mama s-a drogat in timpul sarcinii sau daca tatal a consumat drogul in saptamana dinainte de conceptie. Amploarea problemei in Statele Unite este greu de evaluat. Cifrele oferite de Guvern in 1989 afirma ca aproximativ 375 000 de copii au fost afectati de consumul de alcool sau alt drog de catre mama in timpul sarcinii. S-ar putea ca aceasta cifra sa fie mult prea mica; unele estimari sugereaza ca se anual nasc 400 000 de copii cu afectiuni cauzate de abuzul de cocaina. Pe lista de probleme care apar drept consecinta a consumului de cocaina si crack se afla deteriorarea neuro-transmitatorilor, care afecteaza functionarea sistemului nervos central, accidentele vasculare cerebrale, leziunile cerebrale, malformatiile genitale, paralizia cerebrala, simptomele de sevraj si o serie de tulburari care afecteaza procesul de apropiere de alte persoane, cum ar fi „aversiunea fata de prire" (cand sugarul eta contactul zual) si „aversiunea fata de atingere". Copilul afectat de crack se poate confrunta cu o intreaga serie de noi probleme pe masura ce creste: hiperactitate, incontinenta, tulburari de alimentatie sau ale somnului, probleme de invatare si alienare. Cu un astfel de scenariu social inspaimantator, nu e deloc surprinzator ca multi oameni aproba razboiul impotriva drogurilor si cred ca acesta isi poate atinge scopul de a reduce raul provocat de droguri. Dar, indiferent daca-l aprobam sau nu, razboiul impotriva drogurilor nu pare sa dea rezultate; in plus, exista o miscare cu amploare tot mai mare care urmareste explorarea serioasa a altor variante, intre care legalizarea drogurilor puternice. Explicatia acestei idei consta in esenta in delimitarea problemelor medicale si sociale provocate de drogul in sine de problemele rezultate din statutul sau ilegal. Actitatea infractionala poate fi impartita in doua - comertul cu droguri in sine si infractiunile comise de consumatori pentru a-si perpetua obiceiul. Este edent ca acestea doua nu sunt in intregime separate, dar cei care solicita legalizarea drogurilor puternice argumenteaza ca olenta extrema asociata cu comercializarea acestor substante pe piata neagra ar fi eliminata daca drogurile ar fi disponibile in mod legal; daca ar fi legale si disponibile, consumatorii constanti n-ar mai trebui sa recurga la hotie si prostitutie pentru a-si asigura in permanenta drogurile. Cum caracterul ilegal al diferitelor droguri ii determina pe consumatorii lor sa ete solicitarea asistentei medicale si sociale pentru a-si rezolva problemele (intrucat se tem sa nu fie arestati), amploarea dependentei si a obisnuintei creste netulburata. Un alt punct subliniat adesea de cei care vor sa vada incheiat razboiul impotriva drogurilor este acela ca Politia si alte institutii ale fortelor de ordine ar economisi mult timp si multi bani si, astfel, ar putea sa se ocupe cu mai multa eficienta de alte aspecte ale actitatii lor. in plus, se argumenteaza ca impozitele obtinute din comercializarea acestor droguri ar putea furniza fondurile necesare pentru abordarea enormelor probleme de sanatate care apar in urma consumului lor. in fine, se argumenteaza ca legalizarea va duce la controlul calitatii drogurilor in cauza si la eliminarea celor masluite, care sunt atat de raspandite pe strazi. Edent, exista obiectii fata de aceste uri de „armistitiu". Contraargumentele sugereaza ca legalizarea inseamna acceptare sau chiar incurajare (edent, daca aceste droguri ar fi produse si comercializate legal de catre companiile farmaceutice, ar exista publicitate, chiar daca ar fi supusa restrictiilor, ca in cazul produselor din tutun). O astfel de schimbare drastica a legislatiei ar putea duce la o explozie a abuzului de droguri pe o scara fara precedent, limitata in prezent doar prin sanctiunile legale. Desigur, un raspuns simplu nu exista, iar politica actuala nu pare sa dea roade. Victoria impotriva raului reprezentat de droguri nu pare deloc iminenta. Academicianul american Dad Lenson a adus argumente puternice in favoarea rezuirii radicale a politicii curente a Statelor Unite in printa drogurilor. El argumenteaza ca razboiul impotriva drogurilor, cu sloganurile sale, „Ajunge sa spui Nu!" si „Zero ingaduinta!", pune toate substantele care sunt ilegale in prezent intr-un singur grup, fara a le diferentia sub aspectul puterii, al gradului de dependenta sau al efectelor psihoactive. El considera ca razboiul impotriva drogurilor a devenit foarte util in anii '80 ca actiune impotriva unui dusman monolitic, necesar pentru a inlocui comunismul aflat pe duca. Strategiile si tacticile folosite in proanda anticomunista din perioada razboiului rece au fost reciclate pentru a defaima noul dusman care „infecta" organismul politic. Dupa spusele lui Lenson, noul „tap ispasitor [] ar putea fi complet strain (columbian, peruan, bolian.) si in acelasi timp la fel de apropiat ca o ruda de sange" si „la fel de apropiat si de departat ca bolsesmul, cu un ac si o pipa in loc de secera si ciocan". Cum un procent mare din populatia americana consuma substante ilicite, Lenson pune totodata la indoiala intelepciunea incriminarii cetatenilor doar pe baza faptului ca folosesc droguri. El este de parere ca unele libertati cile importante sunt amenintate intr-un mod incomod de intim: „Ceea ce traverseaza granita sange-creier este acum la fel de susceptibil la supraveghere ca si ceea ce traverseaza granitele internationale. Exista un birou de vama in craniu, un Punct de control al constiintei". Cercetarile recente intreprinse de Grupul scotian de cercetare asupra cocainei au aratat cat de incorect este prezentata imaginea consumatorului tipic de cocaina, daca se iau ca puncte de plecare tanarul orasean plin de succes, consumator de cocaina, si copilul din ghetou afectat de crack. Grupul a subliniat faptul foarte edent, dar deosebit de important, ca acei consumatori de cocaina (si, implicit, de alte droguri ilicite) care sunt in general subiectii studiilor sociale din care rezulta statistici semnificative sunt, aproape invariabil, reprezentati de indizi care fie au fost prinsi de Politie, fie au cerut asistenta medicala. Dar cum ramane cu toti ceilalti consumatori care nu apar in aceste statistici, majoritatea inzibila? Acestia sunt cei pe care i-a avut in vedere Grupul, prin interuri confidentiale. Ei au descoperit ca, cel putin pe teritoriul Scotiei, acesti consumatori „nu sunt deosebit de tineri, deosebit de delincventi, deosebit de saraci sau marcati de lipsuri, nici deosebit de bogati". De fapt, consumatorul de cocaina scotian tipic este barbatul in jurul varstei de douazeci si cinci de ani, cu studii superioare si cu un serciu care ii aduce 10 000 - 15 000 lire sterline pe an. El consuma cocaina ocazional, printre mai multe droguri pe care le foloseste. O ia pentru ca-l relaxeaza si-i da incredere in sine, dar se ge ca e scumpa si provoaca insomnie, in ciuda acestor rezerve - minore - cu prire la drog, nu-si face probleme ca va deveni dependent de cocaina. Echipa de cercetare care a intreprins aceasta ancheta in randurile consumatorilor de cocaina considera ca „vanatoarea de vrajitoare psiho-farmacologica" a politicii actuale in printa drogurilor este nepotrita, indeosebi pentru ca atat de multi dintre consumatorii interevati erau in mod edent cetateni „normali". Mesajul acestui studiu este acela ca majoritatea consumatorilor de substante ilicite sunt integrati in societatea normala si nu pot fi categorisiti drept pacienti medicali sau infractori antisociali. (, de asemenea, Coca.) Surse: Andrews si Solomon 1975, Courtwright 1995, Ditton si Hammersley 1996, Grinspoon si Bakalar 1985, Lenson 1995, Lewin 1964, Mortimer 1974, Ratner 1993, Strong 1995, Waller 1993.


Galerie de imagini si poze medicale: cocaina


imagine cu cocainaimagine cu cocaina








imagini cocainaimagini/poza cocaina


Alte materiale medicale despre: lista drogurilor



Cocaina ofera povestea metamorfozei multiple a imaginii si modului de consum al unui drog; cea a felului in care epidemiile izbucnesc, dispar, iar [...]
intre anii 1890 si 1930, aceiasi in care cocaina era considerata o problema in SUA, ea era consumata abuziv, intr-o masura mai mare sau mai mica, in m [...]
Daca heroina ar fi considerata standardul, cocaina nu ar parea initial un drog capabil sa induca dependenta. In cazul cocainei nu se manifesta nici un [...]


Copyright © 2010 - 2019 : eSanatos.com - Reproducerea, chiar si partiala, a materialelor de pe acest site este interzisa!
Informatiile medicale au scop informativ si educational. Ele nu pot inlocui consultul medicului si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale la un medic specialist.
Termeni si conditii -
Confidentialitatea datelor - Contact



Despre lista drogurilor

    Advertisements


    Alte sectiuni



    Ai o problema medicala?
    Daca vrei raspunsuri scrie intrebarea mai jos:

    Intrebarea in cateva cuvinte
    Intrebarea cu toate detaliile
    Unde se incadreaza problema medicala?
    Scrie codul din imaginea alaturata
    Scrie codul din imaginea alaturat



    Vezi toate intrebarile