eSanatos - sanatatea ta e preocuparea noastra!
    Cauta in site
NutritieBoli
                 Home | Creeaza cont nou | Login membri


Bolile stomacului si duodenului

NAVIGARE RAPIDA: » Pagina principala » BOLI » bolile stomacului si duodenului

Rectocolita ulcero-hemoragica (colita ulcerativa) - tratament


Rectocolita ulcero-hemoragica (colita ulcerativa) - tratament

RECTOCOLITA ULCERO-HEMORAGICA

(COLITA ULCERATIVA)

Rectocolita ulcerohemoragica = afectiune inflamatorie cronica idiopatica nespecifica care afecteaza sigur rectul (in 100% din cazuri), dar si colonul, cu leziuni continue localizate la nivelul mucoasei si cel mult si al submucoasei, avand perioade de activitate si de remisie, si insotindu-se de complicatii digestive si extradigestive.

In functie de gravitate si durata, sunt afectate segmente mai mult sau mai putin in 212f56c tinse, uneori fiind interesat doar rectul, iar alteori fiind leziuni pancolitice (evolutia este centripeta, debutand la nivelul rectului si progresand spre valvula ileo-cecala).

Prevalenta = 50/105, incidenta = 10/105, cu maxim intre 16-40 de ani; usoara predominanta a sexului feminin.



Factori etiologici presupusi (actioneaza mai mult ca trigger, deoarece etiologia este inca neprecizata):

- factorul infectios: amoebe, bacterii, virusuri;

- factorul genetic: RCUH este de 2-4 ori mai frecventa la populatia evreiasca decat la cea alba nonevreiasca si este probabil de 2 ori mai frecventa la populatia alba decat la cea neagra;

- factorul enzimatic si carential: deficit de acid pantotenic sau de acizi grasi cu lant scurt;

- factorul neuropsihic: este recunoscut rolul negativ al starilor de stress si emotionale in exacerbarea bolii si inducerea puseelor evolutive;

- factorul imun: s-a discutat mult si inca nu este pe deplin lamurit daca RCUH este sau nu o boala autoimuna;

- perturbari prostaglandinice;

- fumatul: RCUH prezinta o agregare negativa in legatura cu fumatul.

Anatomie-patologica:

- in faza precoce exista edem moderat sau marcat in corion, vasodilatatie capilara, sufuziuni sangvine; apar zone de eroziune a mucoasei, apoi ulceratii; epiteliul mucosecretor este conservat, insotindu-se de hipercrinie mucipara; microscopic, se vad vacuolizari ale epiteliului de suprafata, situate infranuclear, producand aspect neregulat al dispozitiei nucleare;

- in faza activa mucoasa apare subtiata, cu grosime redusa chiar daca e intacta; frecvent sunt ulceratii care nu ajung insa in stratul muscular; caracteristica este prezenta pseudopolipilor cu aspect inflamator (detritus fibrino-necrotic, tesut de granulatie); glandele recto-colonice au leziuni de criptita (prezenta de PMN) si microabcese glandulare; in corion exista hiperemie, edem, infiltrat inflamator bogat si polimorf (poli- si mononucleare); ocazional, sunt foliculi limfoizi reactivi cu centru germinativ largit;

- in faza de remisie aspectul macroscopic se normalizeaza;

- in formele cronice suprafata apare neteda, atrofica sau granulara, fara componenta hemoragica.

Clinic: diaree (10-20 scaune pe zi), care sunt pio-sanghinolente (rectoragii); febra si scadere ponderala marcata. La tuseul rectal se constata rigiditate rectala, mucoasa granulara, zone stricturate.

Irigografic: lipsa haustratiilor (semn roentgenografic precoce), ingustari, imagini lacunare; scurtarea colonului in aspect de burlan (urmare a injuriilor repetate cu formare de cicatrici). Intinderea leziunilor dincolo de valvula Bauhin este intilnita doar in 5% din cazuri si apare doar in formele evolutive grave.

Rectosigmoidoscopic (sau colonoscopic): prezenta edemului, hiperemiei, pierderea luciului si netezimii mucoasei (aspect de glasspapier) cu friabilitate crescuta, prezenta ulceratiilor superficiale, mucus, puroi, sangerari spontane, ingustarea lumenului, prezenta de pseudopolipi. Prezinta avantajul de a permite prelevarea de biopsii cu diagnostic histopatologic ulterior, ca si urmarirea evolutiva a bolii.

Diagnosticul diferential se face cu:

- boli infectioase: dizenterie, salmoneloza, etc.;

- colita pseudomembranoasa (postantibiotice, Clostridium dificile);

- colite neinfectioase: colita ischemica, diverticulita, colita radica;

- boala Crohn (afectare rectala mai rara, afectare colonica focala, inflamatie transmurala, prezenta fisurilor si a fistulelor, prezenta granuloamelor).

Forme clinice:

- forma cronica cu pusee de acutizare (95%);

- forma cronica continua;

- forma supraacuta (acuta fulminanta).



Complicatii:

a) digestive:

- supuratii colonice (adesea favorizate de corticoterapie) cu perforatie colonica si peritonita hiperseptica, dilatatie acuta de colon (colectazie, prezenta in 3% din cazuri si datorata unei subtieri progresive a peretelui colonic),

- megacolon toxic,

- rectoragii masive,

- stenoze rectocolonice,

- polipoza inflamatorie nonadenomatoasa,

- malignizare (este discutabila, putand fi doar o concomitenta de incidente crescute ale celor 2 patologii in arealul geografic respectiv);

b) extradigestive:

- osteoarticulare (artrita reumatoida),

- cutanate (eritem nodos, pio-dermite, urticarie, alopecie),

- oculare,

- hepato-biliare (steatoza hepatica, pericolangita hepatica).

Prognosticul depinde de varsta pacientului si de faza evolutiva a bolii; este influentat de concomitenta cu un neoplasm colonic, de repercusiunile metabolice ale bolii, de esecul tratamentului medical si de concomitenta cu sarcina (foarte dificil de rezolvat).

Tratament:

- in lipsa complicatiilor, ca si in stadiul preoperator sau la debutul bolii, este un tratament medical, simptomatic (mai mult empiric): salazopirine 2-3g/zi (4-6 cp), corticoterapie, clisme cu HHC, dieta, imunosupresoare etc.;

- tratamentul chirurgical (15% din cazuri) se face de urgenta in prezenta formelor supraacute (lipsa de raspuns rapid la reanimare viguroasa) si in cazul complicatiilor (stenozare, colectazie, perforatie, sangerare masiva); poate fi paliativ (ileostoma, cecostoma, hemostaza) sau radical (tratament de exereza): colectomie totala cu ileorectoanastomoza (se mentioneaza posibilitatea vindecarii afectarii rectale in acest caz) sau ileostomie terminala, rectocolectomie totala cu ileostomie definitiva; mortalitatea in cazul chirurgiei elective este de 0-2%, fata de 4-5% in cazul chirurgiei de urgenta.



Galerie de imagini si poze medicale: colita ulcerativa


imagine cu colita ulcerativaimagine cu colita ulcerativa imagini colita ulcerativaimagini colita ulcerativa poza despre colita ulcerativapoza despre colita ulcerativa images colita ulcerativaimages colita ulcerativa


Alte materiale medicale despre: Bolile stomacului si duodenului




Colita este consecinta unui proces inflamatoriu al colonului. Cauzele pot fi numeroase (intoleranta alimentara acuta sau cronica, infectie, pa [...]
Definita medical, colita este o inflamatie acuta sau cronica a colonului, provocata de infectii, intoxicatii, stari alergice, tulburari endoc [...]
Prin colita se intelege inflamatia intestinului gros. Ea se manifesta cu dureri abdominale localizate pe cadrul colic, prin constipatii sau diaree, pr [...]


Copyright © 2010 - 2024 : eSanatos.com - Reproducerea, chiar si partiala, a materialelor de pe acest site este interzisa!
Informatiile medicale au scop informativ si educational. Ele nu pot inlocui consultul medicului si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale la un medic specialist.
Termeni si conditii -
Confidentialitatea datelor - Contact



Despre bolile stomacului si duodenului

    Alte sectiuni
    Boli si tratamente
    Boli digestive
    Boli cardiovasculare
    Bolile infectioase
    Definitii boli
    Bolile cardiovasculare
    Bolile respiratorii
    Bolile digestive
    Handicapurile
    Bolile oaselor
    Bolile alergice
    Bolile venelor
    Drogurile
    Sistemul endocrin
    Gamapatiile monoclonale
    Bolile esofagului
    Bolile stomacului si duodenului
    Bolile intestinului subtire
    Boli de colon, rect, anus
    Bolile ficatului
    Bolile cailor biliare
    Bolile pancreasului
    Bolile splinei
    Boli perete abdominal
    Bolile peritoreului
    Boli sexuale
    Hiperuricemiile
    Insomnia
    Boli endocrine
    Boli parazitare
    Virusologie
    Bolile psihice
    Boli stomatologice
    Boli cerebrale
    Boli genetice
    Boli alergice
    Bolile ochiului
    Bolile sangelui
    Boli perete abdominal
    Boli renale


    Ai o problema medicala?
    Daca vrei raspunsuri scrie intrebarea mai jos:

    Unde se incadreaza problema medicala?

    Scrie codul din imaginea alaturat



    Vezi toate intrebarile