Fracturile osoase, luxatiile, entorsele

FRACTURILE OSOASE

Se suspicioneaza clinic si se confirma sau se infirma prin radiografii in cel putin doua uri perpendiculare unul pe celalalt. Pe radiografii se descriu:

      solutia de continuitate ( completa, incompleta, fisura );

      localizarea liniei de fractura;

      situatia fragmentelor osoase ( in ax, dislocari, telescopari, situatia articulatiei )

      structura osului fracturat ( normal sau patologic );

      traiectuul fracturii ( transversal, oblic, lemn verde, etc. );

      numarul liniilor de fractura ( fractura cominutiva );

      rezultatul repunerii, formarea calusului, rezultatul final;

      complicatii.

Fracturile se impart in doua mari categorii: fracturile oaselor normale si fracturile pe os patologic.

Fracturile oaselor normale

In mod obisnuit diagnosticul se pune usor pe o radiografie de fata si de profil descriindu-se lipsa de continuitate, sediul, aspectul, situatia fragmentelor.

Decolarile traumatice ale epifizelor sunt fracturi care intereseaza cartilajul de conjugare la copii. Diagnosticul este usor daca fractura este completa dar dificil cand este partiala. Pentru a le diferentia de luxatii sau de aspectul normal al cartilajului de conjugare, este nevoie de radiografii simetrice.

Pe radiografii urmarim modul cum decurge formarea calusului si vindecarea fracturii. La inceput apare calusul fibros - fin voal intre fragmentele fracturii care apoi se calcifica - calus osos.

In fracturile cominutive, unde avem mai multe fragmente osoase, trebuie sa urmarim pe radiografii daca toate fragmentele sunt in contact si iau parte la formarea calusului. Dupa formarea calusului, radiografia ne arata marimea lui, forma, structura calusului si axul de vindecare a osului. Uneori calusul poate fi exuberant, cu structura vacuolara.

Fractura pe os patologic apare fara sau la un traumatism minim pe oase cu diferite boli care scad rezistenta osului: tumori benigne, metastaze, tumori maligne, inflamatii, etc.. Examenul rafiografic stabileste diagnosticul de fractura si pe cel al bolii osoase favorizante.

Pseudartroza In unele cazuri fractura nu se consolideaza, se produce o demineralizare si rezorbtie osoasa in focarul de fractura, care duce la formarea unei false articulatii. Radiologic se observa rotunjirea fragmentelor osoase fracturate si aparitia unui spatiu liber intre ele.

LUXATIILE

Prin luxatii se intelege dislocarea persistenta a suprafetelor osoase articulare modificandu-se raporturile osoase normale ale articulatiei respective. Ele se recunosc clinic foarte usor. Radiografia este necesara pentru a vedea daca, pe langa luxatie, nu este si fractura. Radiologic, diagnosticul de luxatie poate fi dificil la copii cand nucleii de osificare epifizari ne pot induce in eroare - se prefera radiografii ative cu segmentul simetric - cot, oasele carpului, tarsului.

Luxatiile por fi:

      Luxatii traumatice se intalnesc mai frecvent la umar, cot, degete. Radiografia arata directia in care s-a deplasat osul respectiv si eventual o asociere cu fractura.

      Luxatiile patologice apar dupa sau in cursul unor boli situate la nivelul articulatiei respective: TBC, poliartrita cronica evolutiva, artrite purulente, etc..

      Luxatiile congenitale pot fi situate la nivelul genunchiului, umarului, rotulei. Cea mai frecventa si importanta este luxatia soldului - displazia luxanta a soldului care apare in cursul vietii intrauterine sau in primele luni de viata, mai ales la fetite nascute in prezentatie pelviana.

Examenul radiologic are o importanta foarte mare in precizarea diagnosticului cu conditia ca pozitionarea sa fie perfect simetrica ( o mica asimetrie a bazinului poate produce false proiectii care duc la diagnostice gresite ).

Semnele radiologice sunt dependente de varsta sugarului. In primele 3 luni de viata, semnele radiologice nu sunt concludente.

La copilul care nu a umblat

      femurul de partea luxata este mai subtire si osteoporotic,

      diafiza femurala este mai departata de oasele bazinului - departare evidenta daca ducem o linie verticala tangenta la marginea interna a diafizei femurale care, in mod normal, trebuie sa cada in mijlocul cavitatii cotiloide. In luxatiile congenitale de sold, aceasta linie verticala cade in partea externa a cavitatii cotiloide,

      extremitatea superioara a diafizei femurale se gaseste deasupra liniei orizontale care trece prin cartilajul in Y,

      in luxatia unilaterala, este o asimetrie intre cele doua extremitati superioare femurale fata de aceasta linie orizontala,

      unghiul de inclinatie al acetabulului, dat de o linie oblica, tangenta la ul acetabular si linia orizontala descrisa, este, in mod normal pana la varsta de 1 an, sub 30. In luxatia congenitala, acest unghi este marit.

La copilul cale a umblat, in afara de semnele radiologice descrise, se mai constata urmatoarele:

      nucleul osos al capului femural apare mai tarziu, chiar la 2 ani ( in mod normal la 8 -l0 luni ),

      cand este aparut, este situat in afara cavitatii cotiloide ( la copilul care nu a mers - in cadranul infero extern, iar la cel care a mes - in cadranul supero extern ). Aceasta deplasare a nucleului capului se pune usor in evidenta cu ajutorul cadranelor lui Ombredanne care se obtin astfel: se trage o linie orizontala prin ambele cartilagii in Y si alta verticala care trece prin punctul cel mai extern al cavitatii cotiloide. Se formeaza astfel 4 cadrane. In mod normal, nucleul epifizar al capului femural se gaseste in cadranul infero- intern,

      nucleul epifizar de partea luxata este mai mic decat in partea sanatoasa,

      cavitatea cotiloida de partea luxata are forma de farfurie intinsa, alungita si foarte putin adanca,

      arcul cervico obturator este intrerupt de partea luxata. Acest arc consta intr-o linie curba care uneste conturul intern al marginii inferioare a colului femural cu marginea superioara a gaurii obturatoare. Cand este luxatie, acest arc este discontinuu,

      in mod normal, osificarea ramurilor ischiopubiene se face la 5 - 6 ani; in caz de luxatie se face la 7 - 8 ani. Aceasta osificare tardiva de partea luxata se numeste sincondroza ischio-pubiana.

ENTORSELE

Nu au corespondent radiologic decat atunci cand o data cu rupturile si smulgerile ligamentare, se produc si mici fracturi osoase. Cele mai frecvente entorse se gasesc la nivelul articulatiei tibio tarsiene unde, uneori se produce smulgerea apofizei posterioare a astragalului tendoanele fiind mai rezistente ca osul. Diagnosticul entorsei se face prin RMN.