Pacientul cu infectie HIV are in prezent o situatie particulara fata de bolnavii obisnuiti, chiar cu boli sere cu potential letal, determinata atat de factori clinico-evolutivi, cat si socio-familiali.In familial - de cele mai multe ori, infectia unui partener duce la desfacerea familiei, chiar daca este tardiva, dupa ce infectia s-a transmis si celuilalt.
Din cauza fricii - izvorate din ignoranta, din necunoasterea modalitatilor reale de transmitere a bolii, societatea in care traieste pacientul are deseori tendinta de respingere si ostracizare a acestuia, ajungandu-se chiar la excluderea copiilor infectati din colectivitatile de copii sau a bolnavilor adulti din formele de activitate de pana atunci. Din aceste moti de protectie sociala, s-a ajuns la recomandarea unui
regim de confidentialitate totala in relatiile medicului cu acesti pacienti, incepand cu regimul anonim codificat al testarii serologice si sfarsind cu raportarea catre M.S.
Ideal ar fi ca si pacientul sa raspunda cu aceeasi grija fata de sanatatea celor din jur, pentru a evita cu desavarsire riscurile la care s-ar expune acestia in conditiile de necunoastere a diagnosticului real. Din nefericire, aceasta preocupare este inca rar intalnita.In primul rand. persoanele seropoziti aflate in perioada asimptomatica a infectiei accepta cu greu diagnosticul, consulta dirsi medici, repetat, disimulandu-si rezultatele anterioare sau - mai rau. pot dezvolta anumite perturbari de comportament, de la izolare si tendinta la suicid, pana la revolta pe societate si chiar acte de provocare cu buna stiinta a infectiei altor persoane la intamplare, sexual sau prin inoculare. Aceste manifestari sunt mai frecnte la persoanele tinere, cu un grad redus de educatie civica si de scolarizare.
Supragherea clinico-evolutiva a acestor pacienti trebuie, din aceste moti, sa inceapa cu un serviciu de consiliere a pacientului insusi si la nevoie cu apartinatorii acestuia (cu consimtamantul pacientului). Practica a demonstrat necesitatea cooptarii in aceste programe a specialistilor psihologi, sociologi, de asistenta sociala etc. si creerea unor retele teritoriale de astfel de puncte de supraghere ambulatorie.In clinico-evolutiv, pana de curand sa recomandat o expectativa - cu retinerea de la tratament si sub control periodic a pacientului, pe toata durata evolutiei asimptomatice. Prin controale repetate la 6 luni, apoi la 3 luni ale nilului celular CD.4. se putea astfel decide momentul de interntie terapeutica in scop profilactic a infectiilor oportuniste sau de tratament de intretinere a unor manifestari deja instalate.
In lumina noilor achizitii, incepand din anii '96-97 se recomanda inceperea tratamentului antiretroviral complex imediat ce este depistata infectia - indiferent in ce stadiu evolutiv se afla pacientul ( modulul de tratament) - pastrandu-se recomandarea de control periodic clinic si biologic la intervale dictate de evolutie.
Tratamentul se face ambulator cat mai mult timp posibil si trebuie urmat fara intrerupere. Pe toata durata evolutiei, pacientul va putea fi internat de necesitate (in sectiile de specialitate de
boli infectioase sau de pediatrie unde este inregistrat si urmarit - in cazul aparitiei unor complicatii in fazele avansate de bolii) sau in orice spital si de orice profil in oricare alte conditii ce necesita interntii de urgenta.
