Osteogeneza imperfecta

Osteogeneza imperfecta

Osteogeneza imperfecta reuneste un grup de boli transmise autozomal dominant, produse prin mutatii ale colagenului tip I ce determina predispozitie la deformatii scheletice si fracturi osoase in urma unor traumatisme minime. Incidenta lor este de circa 1 la 10.000 in populatia generala.

Simptomatologie. Din punct de vedere clinic se deosebesc patru tipuri majore de boala. Tipul I de boala (forma usoara) se caracterizeaza prin asocierea fragilitatii osoase cu sclere albastre si eventual surditate presenila; deformatiile scheletice sunt absente. Tipul II (sever) este letal in perioada neonatala si asociaza fracturi osoase, deformatii scheletice si sclere de culoare inchisa. Tipul III asociaza adeseori fracturi prezente la nastere cu deformatii osoase progresive, hipostatura, sclere albastre, tulburari ale dentitiei si surditate. In tipul IV, sclerele au aspect normal, deformatiile osoase sunt usoare sau moderate, dar persista susceptibilitatea la fracturi, surditate si anomalii ale dentitiei.

Genetica. Heterogenitatea clinica este explicata, cel putin in parte, prin heterogenitatea alelica si de locus: fenotipul variaza in functie de tipul de lant al procolagenului I afectat si de localizarea mutatiei la nivelul fiecarui locus. Au fost descrise peste 200 de mutatii diferite ce afecteaza genele pentru colagenul I.

Se pot deosebi doua tipuri majore de mutatii implicate in etiologia osteogenezei imperfecte: mutatii ce determina reducerea productiei de colagen tip I si mutatii care determina sinteza unor molecule anormale structural.

Reducerea cantitatii de colagen I sintetizat este consecinta unor mutatii care au un efect sever asupra proteinei codificate. Sunt implicate in sperial mutatii cu aparitia unor codoni stop prematuri, mici deletii sau insertii ce determina decalarea cadrului de lectura sau mutatii ale situsurilor de matisare. Aceste mutatii sunt implicate in producerea tipului I boala.

Mutatiile care determina sinteza unor lanturi proteice anormale, dar stabile, tind sa aiba consecinte clinice mai severe si se asociaza cu formele II-IV de boala.

Foarte multe dintre aceste mutatii sunt substitutii ale unor aminoacizi.

Formele letale de mutatii nu pot fi transmise in succesiunea generatiilor si vor fi intalnite ca mutatii de novo.

Tratamentul bolii consta in corectia chirurgicala a efectelor fracturilor osoase, la care se asociaza biofosfonatii (compusi care reduc resorbtia osoasa, crescand densitatea si continutul mineral al acestora la pacientii cu forme severe de boala).