Bolile alergice se caracterizeaza printr-o complexitate mare a loului clinic, evolutie in general lunga si o simptomatologie subiectiva, variata si chinuitoare. Sub raportul gravitatii lor, intre diferitele boli alergice exista diferente accentuate, pe linga numeroase forme benigne existind forme de gravitate deosebita, adevarate urgente medicale.
Este natural ca asemenea imbolnaviri sa necesite o terapie bogata si variata, in raport cu loul clinic, caracterul acut sau cronic al imbolnavirii si simptomatologia sa subiectiva.
Cunoasterea din ce in ce mai buna a mecanismului fiziopatologic al reactiilor alergice a dus la sintetizarea unor medicamente cu actiuni farmacologice complexe, care si-au dodit eficacitatea in special in tratamentul simptomatic al acestei manifestari.
Pe linga tratamentele de hiposensibilizare specifica si cele simptomatice, in terapia actuala a alergozelor se folosesc si medicatii care au ca scop modificarea pe cale nespecifica a reactivitatii generale a organismului.In virtutea unor traditii, metode terapeutice chi se pastreaza si azi in terapia alergozelor, cu toate ca eficacitatea lor este discuila si a in orice caz

depasita de medicatia moderna.
Din cauza structurii chimice si modului de actiune diferit, prezentarea sintetica si practica a diferitelor metode terapeutice si medicamente folosite in terapia alergozelor este dificila. O clasificarea a acestcra are drept criteriu: modul de actiune si substratul asupra caruia actioneaza si mai putin structura chimica.
In cele ce urmeaza, vom expune urmatoarele categorii de tratamente:
terapia simptomatica a manifestarilor clinice;
terapia nespecifica, modificatoare a reactivitatii generale a organismului;
medicatia cu valoare indoielnica.

TRATAMENTUL SIMPTOMATIC

Tratamentul antihistaminic

Prin proprietatile ei farmacologice, histamina este principalul mediator chimic al reactiilor patologice alergice.
Numeroase cercetari au fost indreptate spre gasirea unor antagonisti ai efectelor farmacologice ale histaminei.
Terapia antihistaminica actuala presupune mijloace variate, care se adreseaza diferitelor etape din procesul complex al biosintezei, eliberarii si fixarii pe tesuturi sensibilizate a histaminei.

Efectele histaminei pot fi combatute prin:

impiedicarea sintezei de histamina prin administrarea de inhibitori de histidindecarboxilaza.
Inactivarea histaminei prin preparate enzimatice cu activitate mono- si diaminooxidazica (Histaminaza).
Epuizarea histaminei tisulare prin administrare repetata de substante histaminoeliberatoare.
Cresterea tolerantei la histamina prin administrare de doze repetate de histamina sau seruri protectoare.
Inhibarea efectelor farmacologice ale histaminei prin administrare de substante vasoconstrictoare, antispastice si antiinflamatoare.
Blocarea actiunii histaminei asupra receptorilor tisulari specifici, prin substante antihistaminice de sinteza.
In practica, aceste mijloace au o valoare inegala; de aici si cadrul de aplicare mai restrins al unora si interesul pur teoretic al acestora. in general se noteaza o diferenta mare intre rezultatele obtinute in vitro si in vivo si intre acelea obtinute la animale de experienta si la om.
Inhibarea sintezei de histamina. Lucrarile recente ale lui Levine au reactualizat problema inhibarii biosintezei, la om, prin inhibitori ai histi-dindecarboxilazei. S-au introdus in practica 4 brom-3-hidroxibenzilamina. Bocresina (N.S.A. 10*55) si Hypostamina/Tritoqualina. Cu aceste substante la animale de experienta s-a obtinut o scadere importanta a continutului de histamina plasmatica si in organe. Administrate prentiv, ele protejeaza animalul de experienta impotriva socului anafilactic. La om, inhibitorii de histidincarboxilaza sint indicati in tratamentul simptomatic al manifestarilor alergice de tip I: rinite alergice, urticarie, edem Quincke. in unele forme ale alergiei medicamentoase si in prurit. Se remarca toleranta buna a acestor produse si lipsa efectelor secundare.
Administrarea Bocresinei si Hypostaminei se face per os. Doza la adult variaza pentru Bocresine intre 10 si 30 mg/kilocorp, ceea ce inseamna o doza zilnica de 6001 800 mg la adult. Hypostamina contine 100 mg per leta, se administreaza 210 lete in 24 de ore la adult (26 lete la copil).
Administrarea inhibitorilor de histidindecarboxilaza nu contraindica asocierea altor tratamente, cum sint corticoterapia, antihistaminicele de sinteza si hiposensibilizarea specifica. Rezultatele obtinute cu aceste substante in practica terapeutica sint modeste. Efecte favorabile se observa numai la un numar redus de cazuri si aceasta dupa o administrare indelungata, de minimum 2 saptamini. Spre deosebire de datele experimentale, la om, inhibitorii de histidindecarboxilaza nu modifica titrul his-taminei cutanate si histaminuria. Autori mai sceptici ca Hughes-Zaharios au at efectele Bocresinei cu ale unui placebo.
Din aceste moti, terapia cu inhibitori de histidindecarboxilaza nu s-a putut impune ca o metoda curenta.
Epuizarea stocurilor de histamina tisulara (substantele histaminoeli-heratoare). Administrarea terapeutica a substantelor histaminoeliberatoare in scopul obtinerii unei perioade refractare, prin epuizarea stocurilor de histamina, a fost incercata in urticarie. Rezultatele inconstante obtinute, precum si unele riscuri legate de administrarea acestor substante, limiteaza folosirea lor in practica.
Hiposensibilizarea la histamina este o metoda terapeutica de crestere a tolerantei fata de histamina.
Tehnica ei este foarte simpla. Se injecteaza subcutanat, de 3 ori pe saptamina, doze crescinde, 0,1, 0,2, 0,3 cm3 din solutia de histamina 1/1 000 000. Este o metoda terapeutica simpla, fara riscuri, eficace in urti-caria cronica si unele forme de prurit fara cauza precisa. Mecanismul de actiune nu este pe deplin cunoscut.
In ultimul timp s-au imaginat forme mai sofisticate de hiposensibili-zare la histamina, cum sint histaminoazoproteina, care este o histamina legata de o proteina printr-o legatura diazotata si Histaglobina, in care histamina este legata de o gamaglobulina. Din experienta noastra rezulta ca hiposensibilizarea cu aceste histamine nu da rezultate superioare fata de aceea cu histamina simpla.
Antagonista efectelor farmacologice ale histaminei. Sint substante cu actiune simptomatica prompta, in general de scurta durata, indreptata in special impotriva efectelor vasculare si a spasmului bronsic provocat de histamina. Din punct de dere chimic, ele apartin grupei substantelor simpaticomimetice cu structura catecolaminica (adrenalina, efedrina), derivatilor de Xantina (teofilina, aminofilina) si hormonilor corticosuprare-nalieni cu structura sterolica. In practica se folosesc:
Adrenalina, care prin efectele ei vasoconstrictoare si de ridicare a tensiunii arteriale ramine medicamentul principal in socul alergic grav. Ea poate fi utilizata si in alte forme de alergie, insotite de eliberare de histamina, cum este urticaria acuta. In acest caz, utilizarea ei se face sublingual.
Efedrina este utilizata mai rar, din cauza tulburarilor de ritm cardiac pe care le produce. Ea se asociaza cu antihistaminicele de sinteza (sirop Romergan, Xantedryl, Novohistin).
Derivatii din grupa Xantinei (teofilina si aminofilina) an o actiune inhibitoare asupra eliberarii mediatorilor chimici; efectele lor sint mai evidente asupra spasmului musculaturii netede.Intre numeroasele tipuri de AHS se remarca deosebiti mai ales in privinta efectelor secundare asupra sistemului nervos si a aparatului digestiv. Pina azi nu s-a obtinut un produs ideal, majoritatea preparatelor moderne avind si unele actiuni secundare nedorite. S-a incercat asocierea antihistaminicelor de sinteza cu alteA medicatii dotate cu actiune antialer-gica, de exemplu asocierea cu calciu gluconat (Sandosten Calcium si Me-thiaden Calcium) sau cu efedrina (Novahistin, Xantedryl).In alegerea preparatului se va urmari utilizarea unui preparat mai adaptat cazului clinic respectiv. Astfel, la bolnavii tratati in conditii de ambulatoriu, in plina activitate profesionala, se vor administra preparate lipsite de efecte secundare, de exemplu, Theophorin, Tagyl, Fenistil. Feniramin retard sau preparate combinate, antihistaminice + derivati de efedrina (Novahistin, Xantedryl. Sirop Romergan cu efedrina); pentru cazurile internate in spital, cu prurit accentuat si anxietate se vor prefera produsele din grupa derivatilor de fenotiazina (Romergan), asociate la nevoie cu alte substante anxiolitice.
Tratamentul cu antihistaminice de sinteza este un tratament simptomatic. Efectele sale variaza cu forma clinica de imbolnavire.
Indicatiile terapeutice sint legate de manifestarile alergice consecuti eliberarii de histamina:
Socul anafilactic. Socul alergic grav, provocat de medicamente, intepaturi de insecte si alti alergeni, constituie o indicatie principala a antihistaminicelor de sinteza. Efectui lor este bun in special cind se administreaza ca tratamente profilactice. Aceasta explica si aparitia unor preparate in care medicamente cu risc, ca de exemplu Penicilina, sint asociate cu antihistaminice de sinteza. in socul alergic grav declansat, simptomatologia grava si necesitatea unei interntii rapide asupra tulburarilor cardiovasculare si respiratorii din soc impun asocierea si a altor terapii cu maxima eficacitate asupra acestor tulburari (adrenalina si corticoizi).
Boala serului. AHS au efect asupra pruritului, eritemului si formarii papulelor urticariene. Formele gra necesita totusi asocierea cortico-terapiei.
Urticaria acuta si formele moderate de edem angioneurotic constituie principalele indicatii ale AHS in dermatozele alergice. Efectul lor este evident asupra pruritului; leziunile cutanate sint modificate mai putin.
Urticaria la agenti fizici constituie de asemenea o indicatie obisnuita a terapiei cu AHS.In urticaria cronica, rezultatele terapeutice sint mediocre.
Dermatita atopica, insotita de prurit violent si stare de nervozitate, constituie o indicatie obisnuita pentru AHS.
Astmul bronsic nu beneficiaza in masura suficienta de tratamentul cu AHS, fapt explicabil prin complexitatea mecanismului, fiziopatologic si a complicatiilor aferente acestei afectiuni. Cu toate acestea, in anumite cazuri, AHS dau rezultate poziti in special in astmul consecutiv sensibilizarii la pneumalergeni de natura proteica (pene, scuame, par de animale). Dintre produse, derivatii de prometazina si in special Doxerganul s-au dodit mai eficace.
Polinoza si rinita alergica beneficiaza in masura foarte mare de AHS. Rezultatele sint mai evidente in polinoza, unde se obtine si o ameliorare evidenta a fenomenelor respiratorii si o reducere a hipersecretiei. Rinitele alergice legate de sensibilizari microbiene dau rezultate inconstante.
AHS se pot asocia tratamentelor de hiposensibilizare specifica. S-a preconizat tratamentul cu AHS al tulburarilor care apar in cursul tratamentului de hiposensibilizare specifica, ca urmare a supradozarii alerge-nului.
Aplicarile locale de antihistaminice de sinteza sint limitate din cauza sensibilizarilor locale pe care le pot provoca, totusi s-au semnalat rezultate bune in urma aplicarilor in prurit eczeme localizate, si prurit ano-scrotal.
Cu toate progresele realizate prin descoperirea antihistaminicelor de sinteza, nu se poate vorbi de o terapie antihistaminica perfecta, deoarece majoritatea medicamentelor antihistaminice au efecte inegale asupra efectelor histaminei si dau fenomene secundare nedorite care limiteaza folosirea lor.
Tratamentul antihistaminic fiind simptomatic, este necesara asocierea cu o terapie etiopatogenica complexa.
Exista dificultati in aprecierea efectului clinic al medicatiei antihistaminice. Datele experimentale de laborator nu se transpun exact la om, de asemenea, in aprecierea rezultatelor terapeutice se accepta uneori impresii clinice favorabile, in locul unor do obiecti de eficacitate.
Intoxicatia acuta cu antihistaminice de sinteza. Supradozarea accidentala a AHS poate da intoxicatii acute a caror simptomatologie este dominata de fenomene nervoase, cardiovasculare si respiratorii gra care, in raport cu doza ingerata si toxicitatea produsului, pot aa un sfirsit letal.
In raport cu simptomele clinice ale intoxicatiei acute, Pasteur Valiery Radot imparte antihistaminicele de sinteta in doua grupe mari: convul-sionante si depresi.
Din prima grupa fac parte antihistaminice cu grad de toxicitate crescut (100150 mg/kilocorp), cum sint: Neoanterganul, Benadrylul Pola-ramina, Thephorinul, Piribenzamina si Sandostenul. Intoxicatia cu aceste produse este urmata de fenomene de excitatie cerebrala, agitatie, convulsie, confuzie mintala, hipertermie. Uneori aceste fenomene pot alterna cu stari de depresiune, fapt care face dificila silirea unui diagnostic corect.
Din grupa urmatoare fac parte AHS cu un grad de toxicitate mai redus (600 mg/kilocorp) si cu actiuni predominant depresi: Phenergan, Romergan manifestate prin stare depresiva, somnolenta, hipertermie, delir.
Tratamentul intoxicatiei acute cu AHS este simptomatic. In convulsii se administreaza, cu prudenta, sedati din grupa barbituricelor, per os sau in supozitoare, evitindu-se sedatile care deprima centrul respirator. Analepticele sint de asemenea contraindicate. Hipertermia se combate cu mijloace simple: impachetari, comprese. Pentru accidentele de tip depresiv sint indicate analepticele de tipul cofeinei si stricninei, asociate cu stimulatoare cerebrale (Amfetamina). In toate cazurile este indicata rehidra-tarea organismului.
Daca fiind gravitatea acestor accidente, se impune internarea bolnavului intr-un serviciu de reanimare.

Substante medicamentoase cu actiunea antihistaminica secundara
Este cunoscut faptul ca un numar de medicamente neuroleptice si anxioiitice sint dotate si cu activitate antihistaminica. Din aceasta categorie fac parte derivatii de fenotiazina (clorpromazina, levomepromazina, tioridazina), hidroxizina si derivatii de benzodiazepina. Cu toate ca efectul antihistaminic al acestor produse este demonstrat experimental, eficienta practica a a-cestor preparate este modesta, exceptie facind unii derivati de fenotiazina, cum este alimemazina (Theralen), tioridazina si hidroxizina. Alimemazina imbina, in proportii aproape egale, efectul antihistaminic cu cel neuroleptic, iar tioridazina si-a dodit eficacitatea in profilaxia unor reactii urticariene la agenti fizici si in tratamentul unor urticarii cronice.
Unele analgezice, antipiretice si antiinflamatoare pot aa actiuni antihistaminice si antagoniste ale efectelor farmacologice ale histaminei. Astfel, acidul acetilsalicylic, amidopiruvic si fenilbutazona au o actiune antihistaminica slaba, pe linga actiunea lor analgezica si antiinflamatoare. Au fost utilizate in special in urticarie si astm bronsic. intrebuintarea lor este restrinsa din cauza accidentelor pe care le pot provoca dupa o intrebuintare mai lunga.
Cu toate acestea, in cazul cind se efectueaza teste alergologice, trebuie sa se tina seama si de efectele antihistaminice ale acestor medicamente. Astfel intr-un studiu recent, Gallant S. P. si Bullock J., de la Unirsitatea din California, demonstreaza ca hidroxizina inhiba in 24 de ore formarea papulei urticariene provocate.

Inhibitori ai serotonineiIntrucit anumite manifestari patologice din cadrul bolilor alergice au fost atribuite serotoninei, s-a incercat in aceste cazuri utilizarea terapeutica a unor antagonisti ai acestei amine biogene. Dintre antagonistii cunoscuti ai serotoninei, in practica se utilizeaza alcaloizii de secara cornuta si mai ales derivatii acidului lisergic: metisergida (Deservi). Indicatia principala a acestor produse ramine migrena, unde actioneaza asupra modificarilor circulatorii care provoaca simptomul dureros, caracteristic acestei imbolnaviri. Utilizarea lor a dat rezultate bune si in unele cazuri de urticarie, rezistente la tratamentele cu antihistaminice.
Antihistaminice de sinteza cum sint derivatii de fenotiazina (Romer-gan) si ciproheptadina (Periactin, Peritol) au si proprietati antiserotoninice, fapt care largeste cimpul de administrare al acestor preparate la acele boli alergice in care se presupune si participarea serotoninei ca mediator chimic.
Prin modul lor de actiune complex, aceste antihistaminice dotate si cu actiune antiserotoninica sint de preferat inhibitorilor derivatilor acidului lisergic.


TERAPIA NESPECIFICA MODIFICATOARE DE TEREN
Organismul bolnavului alergic prezinta o reactivitate exagerata fata de dirsi stimuli din mediul inconjurator. Uneori aceasta reactivitate este intretinuta de modificari in functia unor aparate si sisteme din organism: tulburari endocrine, hepatobiliare, focare de infectie, parazi-toze etc.
Frecnt eliminarea acestor cauze este urmata de o ameliorare evidenta a afectiunii alergice, fapt observat mai ales in cazul unor dermatoze alergice cum sint eczema endogena si urticaria.
Modificarea pe cale nespecifica a reactivitatii generale a organismului la alergici este un deziderat al terapiei antialergice actuale. In acest sens s-au elaborat numeroase metode de tratament, dintre care in practica se folosesc urmatoarele:
Vitaminele. In alergie, terapia vitaminica este o terapie ajutatoare. Ea este eficace numai daca se administreaza in doze mari.
Indicatiile vitaminoterapiei in alergie se pot rezuma astfel: vitaminele din grupul B, in special lactoflavina si piridoxina sint indicate in manifestari alergice legate de tulburari digesti; vitamina D2 este un adjuvant util al terapiei cu calciu, favorizind resorbtia acestuia. Vitamina P, asociata cu vitamina C, este indicata in reactiile vasculare alergice. Acidul nicotinic are efecte favorabile in fotosensibilizari. Vitaminele A, E, B], si K nu au indicatii deosebite in bolile alergice; ele se utilizeaza insa ca adjuvante in terapia modificatoare de teren.
Nu trebuie uitat faptul ca vitaminoterapia comporta si unele riscuri. Sint cunoscute riscurile supradozarii vitaminei D2 si vitaminei A. Unele vitamine ca Bi si B12 pot da sensibilizari alergice. Se cunosc accidentele alergice gra consecuti administrarii vitan :nei Bt.
Vitaminoterapia in alergie este un adjuvant util, cu conditia respectarii stricte a indicatiilor si contraindicatiilor acesteia.
Opoterapia. Numeroase manifestari alergice sint insotite de tulburari endocrine sau hepatice. Corectarea lor prin tratamente opoterapice este urmata uneori de o ameliorare evidenta a afectiunii alergice. Astfel, s-au remarcat rezultate bune cu opoterapia tiroidiana in urticaria la agenti fizici si urticaria cronica insotita de hipertiroidie; cu hormoni estrogeni in eczema si prurigoul legat de tulburari menstruale si cu opoterapie hepatica in unele fotodermatoze.
Administrarea acestei terapii este justificata de constatarea unor tulburari in functia glandelor respecti, actionind ca o metoda ajutatoare care nu poate inlocui celelalte metode de tratament.

Terapia de soc. Un soc provocat prin administrarea de medicamente sau proteine straine poate modifica reactivitatea organismului alergic fata de anumiti alergeni. Metodele de soc sint intrebuintate de mult in tratamentul bolilor alergice. Dupa intensitatea lor, ele pot fi grupate astfel:
Metode de soc febril, categorie din care fac parte injectiile cu proteine straine (lapte, vaccin TAB) precum si hipertermia pasiva (diater-mie). Datorita riscurilor pe care le prezinta, in cazul bolilor alergice aceasta terapie trebuie considerata inutila si daunatoare.
Metode nepiretogene de soc, categorie din care fac parte injectiile intranoase cu substante cristaloide (calciul si hiposulfitul de Na) auto- si heterohemoterapia, microsocurile cu insulina si singerarea repetata preconizata de Pasteur Vallery Radot si P. Blamountier.
Calciul. Ionul de calciu are un rol fiziologic important in integritatea functionala a unor tesuturi si sisteme din organism. In practica s-au putut demonstra unele proprietati ale calciului, care justifica folosirea sa in terapia antialergica.
Ca medicament, calciul se administreaza sub forma unor saruri. Ele se pot administra per os sau parenteral. Absorbtia si meolizarea calciului este favorizata de aportul vitaminei D si integritatea functionala a glandelor paratiroide.In prezent se folosesc in terapie:
Gluconatul de calciu (contine 9% calciu), per os sau parenteral, in injectii intranoase sau intramusculare.
Clorura de calciu (27%), substanta foarte iritanta pentru tesuturi, care se administreaza per os sau in injectii intranoase.
Lactatul de calciu (13% calciu), in administrare exclusiv per os.
Daca pentru tratamentul unor carente de calciu, alegerea preparatului si calea de administrare nu reprezinta o problema deosebita, in bolile alergice eficacitatea acestei terapii depinde in mare masura de acesti factori.
Dupa experienta noastra, in alergie este de preferat calciul gluconic in administrare intranoasa, 12 g/zi.
Indicatiile calciului in alergie sint largi. in trecut era folosit in astmul bronsic, dermatite alergice si ca medicament desocant. in prezent, aceste indicatii s-au restrins. Calciul ramine util in tratamentul ur-ticariei, prurigoului. dishidrozei, in reactiile alergice postmedicamentoase. Rudolf recomanda calciu in alergii cu aport alimentar scazut de calciu.
Eficacitatea sa poate fi marita prin asocieri terapeutice. Astfel, in astm s-a preconizat asocierea calciului cu corticoterapie sau cu barbitu-rice. Recent s-au elaborat preparate asociind calciul cu antihistaminice de sinteza, cu efecte bune in urticarie si boala serului (Sandosten-Calcium sau Methiaden-Calcium).
Rezultatele calciterapiei in alergie sint inconstante. Accesibilitatea medicamentului, administrarea sa usoara, precum si lipsa unor contraindicatii deosebite fac ca aceasta terapie sa-si mentina utilitatea chiar si in zilele noastre.
Hiposulfitul de sodiu. Este utilizat, cu efecte bune, in aceleasi forme de alergie ca si calciul. S-au constatat rezultate terapeutice favorabile in urticarie, prurigo infantil, dermatita atopica si in unele manifestari ale alergiei la medicamente.
Modul de actiune a hiposulfitului de sodiu nu este bine cunoscut. Se pare ca proprietatile sale terapeutice sint legate de ionul hiposul-fit (S203). Ele depind si de calea de administrare, fiind 'mult mai acti in administrare parenterala (intranos), decit in administrare per os. Cu toate acestea, in practica sint folosite ambele cai de administrare. Paren-teral (intranos) se administreaza zilnic, 1015 cm3 din solutia de 10A'o sau 20o/o, iar per os, 25 g din solutia de 10%.
Pentru marirea eficacitatii sale, s-au propus asocieri ale hiposulfitului cu alte medicamente antialergice (calciu si bromura de calciu). Nu am putut constata avantaje deosebite ale acestor asocieri. Recent, Pasteur Vallery Radot propune in locul hiposulfitului de Na folosirea hiposulfitului de magneziu 10A/o. in injectii intranoase sau intra-musculare. Cu toate limitele eficacitatii sale, prin faptul ca este usor de procurat, ieftin, fara efecte secundare, hiposulfitul de sodiu se mentine in terapia antialergica, cu indicatii in special in formele acute ale alergiei cutanate, cum sint urticaria si prurigo infantil si unele forme ale alergiei la medicamente.
Microsocurile cu insulina. Utilizate la inceput in astm, in prezent sint indicate numai in unele cazuri de prurit si urticarie cronica rebela. Tehnica tratamentului este simpla; dupa administrarea insulinei nu se va astepta instalarea unui soc hipoglicemic prea ser. Modul de actiune nu este cunoscut. Se pare ca efectele favorabile sint consecinta stimularii glandei corticosuprarenale.
Autohemoterapia-heterohemoterapia-autoseroterapia. Sint metode preconizate de mult in tratamentul alergiei cutanate si respiratorii. Se citeaza rezultate bune obtinute cu aceste tratamente in urticarii cronice, prurit, eczema si unele cazuri de astm bronsic.
Mecanismul de actiune a autohemoterapiei nu este bine cunoscut. Este posibil sa actioneze ca o terapie de soc nepiretogen. Tehnica autohemoterapiei difera; in principiu se recolteaza 520 ml singe, care se reinjecteaza imediat intramuscular. Injectiile se fac la 23 zile, cu doze progresi, incepind de la 5 ml. Dupa alte tehnici se foloseste singe recoltat pe solutie de citrat de Na, care impiedica coagularea si se reinjecteaza intradermic in doze progresi, de 0,1; 0,2; 0,3 ml. Terapia cu singe lacat consta in recoltarea unei cantitati de aproximativ 2 cm3 singe pe apa distilata sterila si reinjectarea lui, dupa hemoliza, intradermic, in doze progresi

0,1; 0,2; 0,3; 0,4 ml.
Heterohemoterapia se practica, dupa tehnica administrarii singelui citratat, cu deosebirea ca in acest caz se foloseste singe conservat, grupa 0, sau se administreaza injectii intramusculare de singe recoltat de la parintii bolnavului, de la subiecti sanatosi sau convalescenti ai unei boli alergice.
In orice caz, terapia cu singe sau ser comporta unele riscuri de ordin imunologic, dintre care cel mai grav este declansarea unor imunoplasmo-patii. Din aceasta cauza ea este contraindicata la tineri si la femei. Utilizarea acestor metode terapeutice este limitata doar la unele cazuri de prurit senil. in celelalte imbolnaviri alergice, valoarea ei este depasita de alte mijloace terapeutice.
Peptona. Hiposensibilizarea nespecifica cu peptona este cunoscuta de mult (Luithlen, 1926; Jadassohn, Urbach, Pasteur Vallery Radot). Ea se poate administra pe cale bucala sub forma de Peptona-Witte, in doze progresi: 0,1; 0,250 g, ingerate cu 1/23/4 ora inaintea meselor, fie pe cale subcutanata, injectindu-se zilnic sau la intervale de 48 de ore: 0,1; 0,2; 0,3 ml din solutia lA/o. Data fiind reactivitatea diferita a bolnavilor fata de peptona. concentratia solutiei de peptona recomandata de diferiti autori variaza foarte mult. Din experienta noastra se constata rezultate mai bune cu solutii diluate, de 1/1 000 sau 1/10 000 de peptona, decit cu solutiile concentrate care pot da reactii locale, in general nedorite.
Indicatiile peptonoterapiei sint starile alergice de origine alimentara si urticaria cronica.
Gamaglobulinele. Administrarea gamaglobulinelor umane, ca atare sau asociate cu histamina (Histaglobina) s-a dodit folositoare in unele manifestari alergice respiratorii (astm) si unele alergii cutanate (urticaria cronica). Mecanismul de actiune este insuficient cunoscut; de asemenea exista pareri dirgente asupra posologiei acestor produse. Dupa experienta noastra, gamaglobulina umana se administreaza in doza de 0,04 ml/kilocorp la adult, intramuscular, doza repetindu-se de 3 ori. la intervale de o saptamina. In astm, chiar si in cazurile in care nu se obtine o remisiune evidenta a fenomenelor alergice, gamaglobulina asigura o protectie fata de infectiile acute ale aparatului respirator, ducind la distantarea crizelor declansate de aceste infectii. Administrarea terapeutica a gamaglobulinelor ramine un tratament ajutator util, asocierea ei cu alte tratamente si cure de hiposensibilizare specifica nefiind contraindicata.

Modificatori ai echilibrului acido-bazic. Preconizata de Pasteur Vallery Radot si P. Blamountier, care constata o scadere a rezeri alcaline si tendinta la acidoza in urticarie, terapia modificatoare a echilibrului acido-bazic nu a avut o raspindire prea larga. Determinarile facute de noi pe un numar mare de bolnavi cu urticarie cronica arata un procent foarte redus de valori anormale ale rezeri alcaline. Pe de alta parte, administrarea zilnica a unei cantitati mari de bicarbonat este dezagreabila si comporta anumite riscuri. Pentru aceste moti, consideram respectiva terapie ca inutila.
Terapia cu mijloace naturale (creno- si climatoterapia). in raport cu tulburarile generale pe care le prezinta, bolnavul alergic beneficiaza de cure de ape minerale alcaline, bicarbonatate, colagoge si coleretice. Apele sulfuroase sint indicate in astmul complicat cu infectii, bronsiectazii precum si in unele dermatoze alergice (urticarie, dermatita atopica).
Climatoterapia in zone montane sau pe litoral, sarace in pneumaler-geni, este indicata in astm, rinite alergice si dermatita atopica.
Detenta nervoasa din perioada petrecuta in statiuni balneoclimatice mareste eficacitatea terapiei cu mijloace naturale. Administrarea, sub forma de injectii sau aerosoli, a unor ape minerale s-a dodit utila, mai ales in anumite dermatoze alergice (urticarie) si unele forme de astm bronsic.In tara noastra, care dispune de numeroase mijloace naturale de tratament, folosirea acestora trebuie sa faca parte organizata din tratamentul sistematic al alergozelor cu caracter cronic.