in alergologie exista putine probleme atit de acut controversate cum este imunoterapia. intr-adevar, astazi nu se pune in discutie numai terminologia a sa se spuna desensibilizare sau hiposensibilizare, intrucit un numar de bolna alergici par sa fie incomplet "desensibilizati", mai ales atunci cind sint expusi unei cantitati mai mari de alergeni decit cea obisnuita , ci insesi bazele ei reale de sustinere. in numarul special de alergologie al restei Med. Clin. N. Amer. (1974, 1, 111; 123), M. Samter a cerut ca doi specialisti (Ph. S. Norman

22; B. Rose

24) sa-si prezinte opiniile, fie "pro"

"terapie specifica in alergie", fie "indoielile" asupra imunoterapiei.
Tratamentul specific, prin introducerea subcutanata a unor cantitati mici de alergen bolnalor diagnosticati prin metode clinice si de laborator, a fost initiat in 1911 (Noon

citat de 22), fiind perfectionat continuu, mai ales in ceea ce priveste puritatea alergenului specific sau numarul de injectii. in afara observatiei clinice, s-a cautat o baza de sustinere imunologica a hiposensibilizarii specifice. Cooke si colab. (b) si apoi Loveless au descoperit "anticorpii blocanti" din grupul IgG, pe care i-au considerat a fi capabil sa neutralizeze (prin afinitate mare pentru alergen) reaginele si implicit sa prena (total sau partial) reactia dintre antigeni si anticorpii cutan sensibilizanti.In cei peste 60 de ani citi au trecut de la introducerea imunoterapiei, un numar relativ mare de specialisti s-au pronuntat pentru utilitatea hiposensibilizarii specifice, macar in tratamentul polinozei (Cooke si colab.

6; Norman si colab.

9; Lovell si Franklin

16; Norman si colab.

22; May si colab.

18 etc.) si un numar mai mic impotriva (Fontana si colab.; B. Rose etc).In fond, problema se reduce la intrebarea: avem suficiente metode clinice si de laborator care sa ne arate ca un bolnav (de exemplu cu poli-noza) a fost desensibilizat, prin introducerea alergenului pe alta cale decit cea obisnuita?

Pentru unii datele clinice nu apar a fi suficiente,, intrucit pot fi influentate de subiectitatea bolnavului si de mediu; rinoreea seroasa, stranutul in salve, edemul mucoasei nazale, lacrimarea si pruritul nazal ori conjunctival pot avea intensitati diferite de la o zi la alta sau de la un an la altul; s-a spus ca aceste simptome au relatie directa cu cantitatea de polen (sau alt alergen) atmosferic, dar unii bolna se simt mai bine pe vreme ploioasa (alergenitate redusa) si altii pe vreme uscata (alergeni-tate mare). Si totusi, daca se a pacientii tratati cu cei asemanatori lor (raminem la exemplul polinozei) si daca se intrebuinteaza metode statistice adecvate, pe loturi de bolna suficient de mari, se pot trage unele concluzii clinice. Astfel, Frankland si Augustin (9), in 1954, facind un studiu dublu-orb pe 100 polinoze tratate si 100 netratate, ajung la concluzia ca la 78 % din cei tratati se obtin rezultate bune si numai la 33 % din cei cu placebo (p