Este imposibil sa vorbim despre sinucidere si tentativa de suicid fara a formula cateva intrebari privind sensul mortii in adolescenta. Asa cum am mai spus, multi adolescenti, daca nu toti, se gandesc la moarte la un moment dat. Este varsta la care individul isi pune intrebari existentiale privind sensul vietii in general, al vietii sale in particular si, in consecinta, in legatura cu locul mortii in cadrul vietii. Sigur, daca a se gandi la moarte nu implica in mod necesar sa se gandeasca la moartea sa, sa recunoastem ca, in general, cele doua moduri de a gandi sunt legate in masura in care un mecanism de aparare il "protejeaza" de aceasta constientizare : de exemplu, credinta in mentinerea unui sentiment de omnipotenta infantila. Nu exista jurnal intim al vreunui adolescent care sa nu abordeze tema mortii in dimensiunea sa cea mai generala: efemeritatea fiintei umane sau, intr-o maniera mai intima: moartea posibila a celor apropiati sau, in sfarsit, intr-un mod mai personal: propria sa moarte Fie ca face obiectul unor reflexii cu aspect metafizic sau constituie un subiect derizoriu, mergand pana la a deveni ridicol, fie ca este "asteptata" ca o eventuala eliberare sau respinsa ca o ineviila amenintare, fie ca este proiectata asupra altcuiva prin intermediul unor fantezii ucigase mai mult sau mai putin invadatoare (acei altii care te impiedica sa traiesti adevarata viata etc), aceasta moarte este o imagine ineviila, daca nu chiar emblematica a adolescentei.
Cate expuneri la risc ale adolescentului nu sunt insotite de gandul fugar ca moartea pandeste dupa colt, urmat de sentimentul de usurare sau de triumf cand, in urma comportamentului riscant, adolescentul n-a patit nimic! De altfel, in societatile asa-numite traditionale, ritualurile de initiere comporta foarte adesea o expunere la risc pe care tinerii initiati trebuie sa-l infrunte pentru a intra in randul adultilor. Aceste ritualuri nu se reproduc tocmai pentru ca au o valoare de initiere recunoscuta de intregul corpus social. in schimb, expunerile la risc ale adolescentilor din societatile noastre, dat fiind faptul ca sunt golite de orice valoare initiatica recunoscuta din punct de vedere cultural, conduc adesea la repetari si escalade ce fac uneori incerta distinctia dintre expunere la risc si conduita suicidara (Marcelii si Mesange, 1999).
In sfarsit, in unele medii culturale ale adolescentilor, jocul cu moartea este foarte frecvent (grupurile darks, puncks), iar ritualurile satanice atrag multi tineri. Moartea capata adesea pentru adolescent un chip emblematic de care acesta se agata uneori, ca si cum ar putea s-o indeparteze mai bine. Fata intangibila si impietrita a mortii se transforma in singurul reprezentant posibil al unei vieti in care orice schimbare este sursa de amenintare: moartea este transformata intr-un ideal incremenit si atemporal.

MAUD - URA INCREMENITA A MORTII

Maud, adolescenta depresiva, urmarita de idei sinucigase de cateva luni, devine activa deodata pentru a organiza o petrecere in care sa reuneasca toti prietenii parintilor sai, cu ocazia sarbatoririi a douazeci de ani de la casatoria acestora. Fiica unica a acestui cuplu care a cunoscut numeroase conflicte si separari temporare, urmate intotdeauna de regasiri "in interesul fiicei lor", Maud recunoaste ca, in spatele acestei energii consumate pentru a pregati petrecerea, ascundea un gand secret: acela de a-si pune capat vietii la sfarsitul zilei, cu fantezia ca astfel parintii sai reuniti vor merge in fiecare zi la mormantul sau, gandindu-se la ultima placere pe care Ie-a oferit-o Pietrificata sub vesmantul sau funerar, Maud asigura astfel supravietuirea cuplului parental, isi pastra un loc central si impiedica orice schimbare ca sursa potentiala de catastrofa: plecarea si indepartarea pe care o dorea n-ar mai reprezenta nici un risc!

Moartea este astfel pentru unii adolescenti singura modalitate de "a trai", iar fantasma unei morti posibile este, de altfel, ceea ce face pentru unii tolerabil faptul de a continua sa traiasca. Acest paradox al mortii este central la adolescentul care trebuie sa accepte sa renunte la statutul sau de copil si sa-l piarda, in special acel loc central pe care l-a primit sau si l-a insusit in "scena primitiva" : atunci cand aceasta renuntare ii este imposibila, el poate "muri pentru a trai", modalitate activa de a regasi omnipotenta, deoarece, nefiind la originea propriei sale conceptii ("nu ti-am cerut niciodata sa ma nasti", spune el (ea) uneori unuia dintre parinti), el poate in schimb sa vrea sa fie stapanul vietii sale putand decide in mod actisfarsitul ei