intre medic si bolnavul sau se instituie o relatie oarecum inegala, care se constituie in sursa tuturor obsertiilor clinice. Unul dintre partenerii acestei situatii se afla intr-o pozitie de superioritate in masura in care ceea ce el stie reprezinta o cunoastere superioara care explica evenimentele ce au loc intre cei doi. in schimb, trebui sa tolereze transferul asupra persoanei sale al emotiilor superior investite. Celalalt partener al acestei relatii speciale este mult mai slab, el a venit sa ceara ajutor pentru ca nu-si poate intelege problemele singur. Anumite lucruri nu si le poate explica. Aceasta ii creeaza tensiuni emotionale. O modalitate de usurare a acestor tensiuni o reprezinta transferul emotiilor asupra partenerului mai puternic (medic, psiholog, psiho-terapeut).
Explicatia acestei legaturi speciale s-ar putea da si in termenii relatiilor dintre adult si copil.
Exista situatii cand nu se afla un partener de transfer, omul este singur cu el insusi: creatia artistica (relatie transferentiala speciala).In ceea ce priveste relatia subiectului cu boala sa, se poate presupune aceeasi legatura singulara, timp in care bolnavul isi organizeaza progresiv boala, se retrage treptat din mediu (aceasta perioada ramane necunoscuta in mare masura clinicicnilor).In legatura cu relatia pacient-boala, Balint exprima ideea teoretica prin care boala este considerata a fi un agent agresiv exterior care penetreaza apararile corpului sau ale psihicului (M. Balint, Le Medicin son malade et la maladie, 1960).
Boala reprezinta, conform acestei teorii, suma totala a unei agresiuni initiale si a apararilor corpului sau spiritului mobilizate impotri acestei atingeri.
Exista deci doua momente sau doua puncte de vedere diferite in ceea ce priveste organizarea bolii.
In cazul in care un pacient se prezinta la medic pentru diverse accidente minore, este evident ca exista o predispozitie a acestuia spre boala. Ce primeaza? Boala cronica sau un anumit tip de personalitate?!
Astfel, s-a dezvoltat medicina psihosomatica prin pionierii ei, toti ge-neralisti, ca Groddeck, Ferenczi, Jellifc.
Psihologia medicala si psihiatria au dezvoltat in cadrul psihanalizei problema "defectului fundamental" care implica in proportii diferite spiritul si corpul. Originea acestui defect fundamental poate ii raportata la trecutul pacientului, si anume la legatura dintre nevoile lui in primii ani ai vietii si ingrijirile pe care Ie-a primit. "Distanta" dintre cei doi termeni ai acestei legaturi creeaza anumite deficiente care nu sunt decat partial reversibile. Chiar daca individul realizeaza o buna adaptare, vestigiile acestei experiente precoce subzista si intervin in constitutia sa psihologica sau biologica. Cauza acestei distante poate 11 congenitala sau datorata anturajului care a acordat ingrijiri insuficiente, neglijente, neregulate, hiperanxioase, hiperprotectoare sau lipsite de intelegere.
In aceasta viziune, se considera ca starile patologice ulterioare reprezinta simptomcle sau exacerbarile "bolii fundamentale" declansate de diferitele etape ale crizelor de dezvoltare ale individului.
M. Balint sustine existenta legaturii dintre boala adultului si experienta perioadei initiale a vietii. In fata unei probleme dilicile de viata, echilibrul individului se modifica, iar loarea modificarii sale este data de defectul sau fundamental. Exemplu: viata pentru unii subiecti este prea grea, prea frus-tranta, prea deprimanta, atunci boala este o buna ocazie de retragere, de a se ocupa de ei insisi.
Nici o forma de viata nu se poate mentine fara anumite satisfactii, deci reversul ar fi acela ca, daca ne propunem sa schimbam o forma de viata, recurgem fie la formule coercitive, fie la oferta de solutii satisfacatoare care sa le inlocuiasca pe cele pe care schimbarea le-a facut imposibile.
Orice suferinta este traita ca un atac asupra integritatii subiectului. A infrunta o boala se poate a cu un proces de maturizare, rolul medicului putand fi similar cu acela al profesorului sau al parintelui. Pentru unii subiecti, a deveni bolnav este o gra amenintare. Pentru altii, o usurare.
Ca sursa de satisfactie pentru bolnav, situatiile de legatura dintre bolnav si boala se pot clasifica astfel:
1. satisfactiile bolii sunt partiale pentru ca sunt dublate de suferinta. Exemplu: importanta emotionala a alimentatiei in maladiile gastrice sau meolice;
2. ocazia oferita de boala subiectului de a se sustrage tuturor tipurilor de relatii umane nesatislacatoare sau frustranle care-l pun pe acesta in fata unor exigente excesive. Exemplu: anorexiile, frigiditatea, crizele de
astm care mobilizeaza anturajul;
3. introversiunea, care se manifesta prin interesul subiectului de a se retrage din anturaj si de a se concentra asupra lui insusi. Exemplu: hipocondriile;
4. regresiunile implica emergenta formelor infantile de comportament la un subiect. Exemplu: abandonarea obligatiei de a face fata vietii, durerii,
sarcini care devin exasperante; de aceea se poate obser adoptarea pozitiei fatului in timpul durerii.
