Copingul
Copingul este rezultatul unui model tranzactional sau interactiv al stresului, asa cum il prezinta Lazarus (1968, 1977, 1983, 1984):
stresul nu exista decat in intalnirea dintre subiect si mediul sau de viata.
Aparitia neasteptata a bolii canceroase la
adolescenta provoaca un seism emotional, a carui intensitate dramatica depaseste de departe subiectul.
Preocupat inainte de viitorul sau individual si social, mobilizat in rezolrea unei probleme, adolescentul se gaseste brusc in situatia de a se apara, de a se organiza in lupta impotri acestei boli. In fata cancerului, adolescentul este mai mult ca niciodata confruntat cu existenta sa. Cronicitatea care insoteste aceasta suferinta poate provoca o inhibitie sociala si relationala si poate bloca accesul la
relatiile sexuale, ca si la constructia identitatii.
Copingul este un raspuns la eluarea unei amenintari si se defineste ca un ansamblu de eforturi cognitive si comportamentale pentru a putea raspunde cererilor specifice interne si/sau externe eluate ca fiind epuizante sau excesive pentru resursele persoanei. In situatia adolescentilor care sufera de cancer, persoanele pot fi ajutate prin strategii de coping sa-si mentina o anumita adaptare la mediul de viata psihosocial si in acelasi timp sa elimine sau sa reduca
depresia psihologica inerenta acestor situatii. Raspunsul la coping este rezultatul unei succesiuni de actiuni intate. in situatia aprehensiunii primare, adolescentul interpreteaza, elueaza evenimentul, in cazul de fata boala. in cursul aprehensiunii secundare, care apare aproape simultan, subiectul elueaza propriile capacitati de a raspunde evenimentului, lixista aprehensiunea tertiara, care reprezinta procesele cognitive pe care subiectul le dezvolta adaptat la semnificatia evenimentului pe care-l intalneste.In general, in situatia adolescentilor afectati de cancer, actualizarea copingulin include doua orientari care nu se exclud una pe cealalta: focalizarea asupra emotiei si focalizarea asupra problemei.
Strategii de coping
La adolescentii afectati de
cancer se aplica aceleasi strategii de intare descrise de Cohcn si Lazarus (1979) pentru copingul cu boala. S-au identificat cinci mari clase de strategii: cautarea informatiei, organizarea actiunii, inhibitia actiunii, procesele intrapsihice, utilizarea suportului social.
Cautarea informatiei reprezinta o strategie cogniti elementara care poate corespunde, la anumite persoane, unei reale nevoi de a cunoaste pentru a putea atribui o semnificatie coerenta evenimentelor si in felul acesta se poate continua lupta pentru ratiunea de a trai.
Aceasta strategie este destul de bine cunoscuta in mediul medical, unde persoana care ingrijeste consuma timp pentru a explica disfunctiile biologice care sunt in joc si implicarea lor terapeutica. Cu cat elementul stresant este mai cunoscut, cu atat el apare mai familiar si deci mai putin stresant.
Organizarea actiunii este un ansamblu de conduite interne si externe care orienteaza comportamentul subiectului in mediul sau de viata, in functie de scopurile proiectate si de solutiile reprezentate pentru rezolrea unei dificultati. Aceasta strategie reflecta cererea unei proiectii in viitor si se opune improvizarii. Fa are un efect de tampon intre eveniment si persoana.
Inhibitia actiunii este utilizata in fata bolii atunci cand subiectul nu poate sa-si organizeze o actiune pe termen lung. Ba poate fi traita ca o decizie luata pentru a sal stima de sine si calitatea vietii pe termen scurt, pentru ca proiectia viitorului pe termen lung este prea dificila pentru subiect. Chiar daca organizarea actiunii pare pe moment anxiogena, pericolul subzista intotdeauna in legatura cu inhibitia actiunii, in realitate benefica pentru subiect, care realizeaza atunci ca nu ar fi putut proceda altfel.
Procesele intrapsihice constituie o categorie sta de strategii care inglobeaza pe de o parte procesele cognitive destinate reglarii emotiilor, cum ar li denegarea, intelectualizarea si negarea si pe de alta parte strategii cognitiv-comportamentale, cum ar fi relaxarea si restructurarea cogniti.
Utilizarea suportului social reprezinta cautarea unei proximitati relationale si sociale cu care subiectul sa imparta ingrijorarile si in care sa se simta sustinut si protejat.
Metode de eluare a imaginii de sine
Adolescentul bolnav de cancer, in cele mai dese situatii, isi cunoaste diagnosticul. El se poate afla in ingrijiri curative, chiar in situatii de spitalizare. Uneori, strategiile sale de coping nu il motiveaza sa se comporte in mod eroic, demn, dar este nevoie ca totusi sa-si poata regasi de urgenta un anumit echilibru emotional si fizic, ramanand conform cu problematica rstei sale.
In aceste situatii, s-au efectuat o serie de studii care si-au propus sa masoare reprezentarea de sine (Ego-Identity Incomplete Sentence Blank - lil-ISB) prin instrumente specifice, ca si eluarea copingului cu ajutorul unor chestionare specifice destinate adolescentilor bolnavi de cancer. Rezultatele acestor studii (M. Ch. Albaret, 1996), efectuate pe tineri intre 14 si 20 de ani, au evidentiat ca baietii apartinand acestor grupuri clinice isi exprimau mai putin deznadejdea si ramaneau orientati catre viitor, in timp ce fetele au facut doda deschisa a impactului desilizant pe care il are asupra lor suferinta. De asemenea, s-a demonstrat ca ele se aflau intr-un raport de dependenta accentuat fata de suportul familial. In ceea ce priveste stima de sine, s-a constatat la baietii care sufereau de cancer o stima de sine scolara superioara fata de fetele care sufereau de aceeasi boala.
In ceea ce priveste copingul, si aici studiile pun in evidenta diferente semnificative, in functie de
sexul pacientilor. In calitativ, diferentele apar in folosirea strategiilor, mai ales privind anticiparea fata de stres. Fetele anticipeaza negativ evenimentul, ceea ce suscita o oarecare agitatie, atat fizica, cat si psihica. Autocontrolul pare mult mai prezent la baieti. Acestia cauta multe informatii cu privire la boala lor. De asemenea, ei practica mai mult minimalizarea gravitatii evenimentului, care reprezinta o strategie de tinere la distanta a pericolului. Fetele folosesc "eliberarea cathartica" si defularea intr-un mod mult mai accentuat decat baietii. Cautarea unui suport social, ca si mentinerea acestuia, are importanta egala pentru ambele sexe.In ceea ce priveste legatura dintre coping si stima de sine, la adolescentii bolnavi de cancer s-a constatat, cu deosebire la baieti, o corelatie poziti semnificati intre stima de sine globala si una dintre functiile de coping, aceea care este focalizata pe problema. Actiunea dirijata spre mediu reprezinta probabil sursa de lorizare a subiectului bolnav si constituie unul dintre
elementele rolului sau social.In afara de eluarea copingului, s-au constatat si o serie de artefacte introduse in comportament pentru cresterea dezirabilitatii sociale, care sunt comune adolescentei, cum ar fi reveria, retragerea si defularea cathartica, care pot semnifica adeziunea nefinalizata la codurile sociale.
Aspectele diferentiale mai pun in evidenta faptul ca baietii bolnavi de cancer par sa utilizeze mai bine resursele interne, cum ar fi sinele, si sa mentina boala la distanta ca pe un eveniment extern. Fetele folosesc mai mult o miscare inversa, resursele externe ca suport familial. Daca ele totalizeaza scoruri inferioare privind copingul, aceasta nu inseamna ca sunt mai putin competente, numai ca ele se pozitioneaza in alte modalitati care nu poseda acelasi grad de lorizare. Vom reda mai jos doua exemple de instrumente de eluare privind reprezentarea de sine si copingul utilizate in studiile efectuate si comentate anterior.
Concluzie
Se poate remarca ca un adolescent suferind de cancer reuseste sa-si mentina o imagine de sine poziti pe lot parcursul tragic al bolii. Atunci cand nu exista o depreciere a imaginii de sine, inseamna ca boala ramane un eveniment extern care scapa responsabilitatii subiectului. in nici un caz boala nu poate fi considerata un esec, ci ar putea fi conceputa ca un obstacol nedrept care-l obliga pe subiect sa se reorganizeze.
Se constata adesea in acest continuum emotional (anxietate - angoasa - depresie) prezenta unei anxietati legitime care ne apare uneori ca fiind functionala si utila, bineinteles, pana la o anumita limita. Aceasta il determina pe adolescent sa se mobilizeze, adoptand noi comportamente.In schimb, adolescentii care se disting printr-un coping disfunctional de tipul denegarii, al fugii, evitarii sau retragerii sistematice dau doda de o vulnerabilitate emotionala si de o anumita dezorganizare a resurselor psihice. Acestia din urma trebuie ajutati si sustinuti in mod prioritar.
Strategiile de suport dezvoltate pentru astfel de bolnavi prezinta dificultati, intr-o prima etapa, mecanismele de aparare trebuie respectate, cu conditia de a nu fi lasate sa se cronicizeze, existand astfel pericolul margina-lizarii adolescentului, ceea ce constituie o sursa suplimentara de suferinta.
Profesionistii propun solutii de ordin psiho-educational, cum ar fi reintegrarea scolara, sociala sau ludica, cu o sustinere emotionala potrivita. Dar cel mai important ajutor consta in remobilizarca puternica a suportului familial: "A-l ajuta pe copil sau pe tanar inseamna inainte de toate a-i ajuta pe parinti" (Nicole Alby, 1983). Scopul este acela de a se ajunge la o comunicare autentica in care cuntul boala sa nu mai fie u si in care, in fine, unitatea familiala sa fie regasita si asimilata cu sentimentul de siguranta, permitand astfel sa se mentina la distanta spaima terifianta a mortii.
