eSanatos - sanatatea ta e preocuparea noastra!
    Cauta in site
Nutritie Boli
                 Home | Creeaza cont nou | Login membri

Sistemul osos

NAVIGARE RAPIDA: » Pagaina principala » ANATOMIE » sistemul osos

Caracterele generale ale oaselor si scheletului

Trimite pe messenger Versiune pentru tiparire


Advertisements


OSTEOLOGIE

1 CARACTERELE GENERALE ALE OASELOR


                Aparatul locomotor specializat pe indeplinirea a doua functii esentiale: locomotia si sprijinul, este alcatuit dintr-un complex de organe cu structuri si functii diferite. La cele 206 piese osoase, peste 430 muschi striati si peste 310 articulatii, trebuie adaugate reteaua nervoasa (cu caile aferente si eferente) si reteaua vasculara care iriga toate aceste organe.

1.1 CARACTERISTICILE MORFOLOGICE ALE OSULUI ORGAN

                Contrar aspectului sau, osul nu este un organ inert. Cercetarea cu ajutorul difractiei cu raze X, cu microscopul electronic, cu diversele metode histochimice si in special cu izotopi radioactivi, a pus in evidenta faptul ca sistemul scheletic trebuie considerat ca facand parte integranta din structura chimica a fluidelor corpului, la baza mecanismelor lui functionale stand un servosistem de reglare ionica si integrare, care include receptori, efectori si fenomene de feed-back.




1.1.1  FORMA EXTERIOARA

                Greutatea totala a celor 206 oase ale corpului omenesc, in stare uscata, este de numai 5-6,5 kg, deoarece oasele reprezinta constructii minime absolute, constructii care asigura o rezistenta maxima cu material minim.

                Majoritatea oaselor corpului omenesc au forme si dimensiuni diferite, ceea ce reprezinta, de la inceput, un prim indiciu al relatiilor dintre aspectul lor exterior si functiile care le revin.Privite in general, ele se pot imparti in trei tipuri (. 2): oase lungi, scurte  si plate.

                Oasele lungi sunt formate dintr-un tub de substanta osoasa compacta. In centru au un canal medular si la cele doua extremitati, mai mari ca volum, cite un bloc de substanta spongioasa, inconjurat de un strat de substanta compacta. Prin intermediul lor, se realizeaza miscari rapide, de mare amplitudine, motiv pentru care alcatuiesc scheletul membrelor.

                Oasele scurte sunt blocuri de substanta spongioasa acoperite de un strat de substanta compacta. Rolul lor este de a suporta greutatea corpului (ex. Oasele tarsiene, de a contribui la mentinerea echilibrului intrinsec al coloanei vertebrale (ex. Vertebrele)sau de a permite executarea miscarilor complexe si delicate ale mainii (oasele carpiene).

                Oasele plate sunt largi si subtiri si participa la alcatuirea unor cavitati care protejeaza organe importante (cutia craniana), realizeaza suporturi stabile (oasele bazinului) sau ofera muschilor suprafete intinse si mobile de insertie (omoplatul).

                Indiferent de tipul lor, suprafata oaselor nu este perfect neteda decat in anumite portiun In rest, prezinta numeroase asperitati, neregularitati, linii, apofize, tuberozitati, spine etc., care servesc drept zone pentru insertiile musculare. Forma si dimensiunile acestora sunt dependente de fortele cu care trag grupele musculare si directia acestor forte. Pe suprafata lor, oasele mai pot prezenta depresiuni in care se gasesc corpi musculari sau santuri, prin care trec tendoane, vase, nerv

1.1.2  STRUCTURILE OSULUI-ORGAN

               

Privit morfo-functional, osului ca organ i se pot descrie 4 ordine de structuri, descrise de Petersen pentru toate organele (.3 ):

·         structuri de prim ordin: arhitectura macroscopica a compactei si spongioasei, maduva osoasa, periostul, cartilajul articular si cel de crestere.

·         structuri de ordinul II: sistemele haversiene, lamele circumferentiale si structurile similare, vasele si nervi

·         structuri de ordinul III: fibrele colagene si elastice, celulele osoase, substanta fundamentala cu sistemul ei lacunar, sarurile minerale, apa, grasimea.

·         structuri de ordinul IV: dispozitia moleculara a substantei organice si anorganice.

Text Box: .3  Structurile osului - organ
               

Structurile de prim ordin

                Se pot vedea cu ochiul liber. Din observarea directiei traveelor osoase, se poate deduce o buna parte din functiile biomecanice, pe care le va indeplini segmentul de os respectiv. Structurile de prim ordin reflecta, pe functional, rolul de sustinere pe care il are osul studiat, precum si modul in care sunt exercitate asupra lui fortele mecanice.

                Arhitectura structurilor de prim ordin este diferita dupa zona pe care o studiem. De exemplu, la un os lung se pot observa (.4):

·         epifizele

·         metafizele

·         diafiza.

Pe sectiune frontala, osul lung prezinta:

·         periostul

·         cartilajul articular

·         tesutul compact

·         tesutul spongios

·         canalul medular

·         cartilajul de conjugare diafizo-epifizar (cartilajul de crestere).

Text Box: .5 Structurile de prim ordin la oasele lungi
1. diafiza; 2. periost;
3. compacta; 4. canal medular; 5. epifiza superioara; 6. epifiza inferioara; 7. cartilaj de crestere; 8. metafiza superioara

                Periostul:  este un manson fibros, de culoare alb-galbuie, de grosimi diferite, in functie de dimensiunile osulu Inconjura diafiza, metafizele si parte din epifize si se continua, la extremitatile articulare ale osului, cu capsula articulara. Prin fata sa externa, periostul vine in contact direct cu toate formatiile extraosoase: tendoane, aponevroze, muschi, vase si nerv Prin fata sa profunda, periostul adera la os. Acest fapt se datoreste vaselor care trec din el in osul subjacent, canalelor Volkmann, dar mai ales unor fibre conjunctive numite fibrele Sharpey, care pleaca din periost si patrund in substanta osoasa compacta. Aceasta aderenta este mai mare la oasele scurte si epifizele oaselor lungi si mai redusa la nivelul diafizelor oaselor lungi si fetelor oaselor late. Aderenta este mai mare si la batran

                Importanta periostului: este foarte bogat in vase sanguine si nerv. In perioada osteogenezei participa la formarea tesutului osos. La adult, are rol in nutritia osulu Are rol important in formarea calusului in cazul fracturilor,  precum si in repararea unor pierderi limitate de substanta osoasa.

                In urma eforturilor excesive de mers, alergare, sarituri, periostul poate reactiona, instalandu-se asa-numita periostita posttraumatica, ce apare in special la nivelul tibie Mecanismul consta in congestionarea periostului, care, fiind mai bogat inervat, devine dureros.

                Cartilajul articular: acopera extremitatile articulare ale osului, pe o intindere egala cu amplitudinea de miscare a articulatiei respective. Vom reveni in cadrul artrologie Osul propriu-zis: se gaseste sub periost si sub cartilajul articular. Este format la exterior dintr-o lama de tesut compact de grosimi diferite, in raport cu necesitatile functionale ale osuluRezulta din alaturarea mai multor lamele osoase,, alipite, care nu delimiteaza cavitati intermediare. Este perforat de numeroase orificii, de diferite ordine, prin care trec vasele.

                Substanta spongioasa: are forma unui burete, cu cavitati mai mari sau mai mici, orientate in sensuri diferite, intretaindu-se in anumite puncte, delimitand in felul acesta, o serie de cavitati, de dimensiuni variabile, unde se afla maduva osoasa. Pe masura apropierii de maduva osoasa, in profunzime, aceste cavitati devin din ce in ce mai mar Cu ajutorul izotopilor radioactivi s-a demonstrat ca osul spongios dispune de un potential mai ridicat de mobilizare a elementelor componente decat cel compact, avand din acest motiv, un potential mult mai mare de reconstructie. Pe de alta parte, osul spongios prezinta un numar mai mare de structuri slab mineralizate, ceea ce explica mai slaba sa rezistenta. Astfel, pentru extremitatea superioara a femurului, 90% din stabilitatea mecanica se datoreste compactei si numai 10% spongioase

                In structura celor trei categorii de oase (lungi, late, scurte), repartitia celor doua categorii de substanta osoasa se face caracteristic pentru fiecare categorie.

·         La oasele lungi: substanta compacta apare la nivelul corpului osului (diafizei). Epifizele (extremitatile) sunt formate din substanta compacta la periferie, care imbraca o masa de substanta spongioasa. Cavitatile acesteia comunica printr-un grup de areole cu cavitatea medulara. La batrani, substanta spongioasa a extremitatilor se resoarbe partial, iar cavitatea medulara a diafizei se extinde pana la acest nivel.

·         Oasele plate: sunt  formate din doua lame de substanta osoasa compacta, care cuprind intre ele un strat mai gros sau mai subtire de substanta spongioasa. La marginile osului, lamele de compacta se unesc, astfel incat invelesc din toate partile substanta spongioasa. In cazul boltei craniene, lamele se compacta se numesc table, iar substanta spongioasa dintre ele, se numeste diploe.

·         Oasele scurte: au o conformate asemanatoare cu cea a epifizelor oaselor lung Substanta spongioasa se gaseste in locurile unde, pe langa rezistenta la presiune, elementele osoase trebuie sa aiba si un volum mai mare. Trabeculele si lamelele osoase ale spongioasei se identifica cu liniile dupa care se transmit fortele in interiorul oaselor.

                Pentru a intelege importanta orientarii lamelor osoase in raport cu fortele, reproducem exemplul folosit de Braus: avem o scandura taiata dintr-un copac, avand o latime egala cu diametrul trunchiului acestuia. Daca o forta va actiona perpendicular pe suprafata scandurii, scandura va opune o rezistenta proportionala cu grosimea sa. Daca forta va actiona asupra unei margini, deci in ul scandurii, atunci rezistenta pe care o va opune va fi mult mai mare: este egala cu cea a trunchiului copacului din care a fost confectionata. In oase, cele mai importante lame osoase sunt dispuse in asa mod incat suprafata lor sa se gaseasca in ul fortelor si nu perpendicular pe ele., astfel ca fiecare dintre ele sa opuna un maxim de rezistenta cu un minim de material. Aceasta dispozitie se aseamana cu cea din constructia macaralelor, podurilor sau a turnurilor construite din bare metalice intretaiate in retea. Ele sunt mai elastice si mai rezistente decat constructii similare din material plin. Lamelele osoase se remaniaza mereu, in raport cu conditiile mereu noi, in care se gaseste osul.  Este o dovada de adaptare a materiei vii la actiunile biomecanice desfasurate in organism.

                Canalul medular: de la nivelul diafizei si metafizelor are pereti foarte neregulati, cu numeroase creste si lacune, ceea ce demonstreaza activitatea de resorbtie osoasa pentru crearea lu El contine maduva osoasa, cu o structura si o fiziologie cu totul deosebite, vase si nerv Diametrul canalului medular, precum si cel al corticalei, este legat de functiile mecanice ale osulu Intre grosimea corticalei si a canalului s-a stabilit un raport, denumit Radasch- index medular. Cu cat solicitarile functionale cresc si activitatea musculara este mai mare, muschii se dezvolta mai mult, dar odata cu aceasta se maresc si tractiunile asupra insertiilor pe corticala osoasa. Corticala se dezvolta astfel si ea mai mult, iar indicele medular se modifica. Prezenta canalului medular confera rezistenta mai mare si o greutate mai mica. Un tub gol, cu pereti rigizi, este mai rezistent decat o vergea plina, confectionata din acelasi material. Daca din aceeasi cantitate de material s-ar construi coloane de lungime egala, una goala, dar cu diametrul mai mare, alta plina, dar cu diametru mai mic, prima va fi mai rezistenta si mai elastica. In acest fel, diafiza rezista mai usor la fortele ce actioneaza asupra ei - tractiune, presiune, torsiune.



                La oasele copiilor si adolescentilor se mai poate observa, la nivelul metafizelor, o structura numita cartilajul de conjugare diafizo-epifizar- cartilajul de crestere. Datorita proprietatilor sale vasco-elastice, acest cartilaj joaca si un rol important in distribuirea si atenuarea fortelor mecanice care se executa asupra segmentelor osoase. Aceste calitati incep sa descreasca spre varsta pubertatii si practic toate cartilagiile se inchid si se osifica pana la 18 ani, contribuind la formarea metafizelor osoase.

Structurile de ordinul II

                Au dimensiuni de aprox. 100 micron Se pun cu greu in evidenta cu lupa si numai incomplet, dar apar bine individualizate cu microscopul uzual.

                Lamelele osoase: care participa la formarea tesutului compact si spongios apar structurate din sistemele haversiene: canal havers care contine o artera si una sau mai multe vene subtiri, nervi vasomotori, maduva si vase limfatice. In jurul canalului sunt dispuse concentric lamele care contin, in grosimea lor, osteoplaste. Osteoplastele contin, la randul lor, celule osoase- osteocite. Un sistem haversian se aseamana cu o retea ale carei noduri sunt reprezentate de osteoplaste. Un grup de lamele concentrice cu canalul lor haversian, cu osteoplastele si osteocitele lor, cu reteaua de canalicule interlamelare, continutul vascular, nervos si medular al canalului central si al canaliculelor formeaza osteonul, sau sitemul haversian, unitatea functionala a tesutului osos. El poate fi considerat ca o diafiza in miniatura, forma sa fiind neregulat cilindrica. Osteonii reprezinta unitatile la nivelul carora se realizeaza schimburile dintre osul propriu-zis si fluidele corpulu Osteonii se remaniaza la cel mult 6 lun

                Reteaua vasculara si nervoasa. Reteaua vasculara este reprezentata de artere, vene si vase limfatice, in stransa legatura cu retele vasculare invecinate. Oasele lungi primesc artere nutritive (diafizare) si artere periostale. Primele ajung in cavitatea medulara. Dau ramuri pentru maduva, altele patrund in canalele Havers, iar terminatiile lor ajung la nivelul epifizelor. Arterele periostale provin din arterele care iriga organele invecinate. In interiorul osului, vasele celor doua sisteme - nutritiv si periostal- se anastomozeaza. Oasele e au de asemeni doua sisteme arteriale. Oasele scurte poseda numai artere periostale. Aceasta dispozitie, cu puternice anastomoze, explica capacitatea osului traumatizat sau lezat de a-si asigura o irigatie sanguina, chiar daca unele sisteme sunt distruse. Venele urmeaza in general un traiect independent de cel al arterelor. Limfaticele nu sunt pe deplin cunoscute. S-au descris spatii limfatice perivasculare, care ar avea valoarea unor cai limfatice. Nervii insotesc arterele. Cei care insotesc arterele nutritive ajung in cavitatea medulara si formeaza aici un plex nervos. Din acest plex, se desprind fibre care insotesc vasele din canalele Havers. Nervii periostali formeaza un plex bogat in receptori (proprioceptori).

                Maduva oaselor este o substanta moale, semifluida, buretoasa, bogata in elemente sanguine. Se deosebesc 3 varietati de maduva osoasa: rosie, galbena si gelatinoasa.

·         Maduva rosie se gaseste mai ales la oasele de fat si copil, iar la adult in vertebre, coaste si stern. Contine numeroase capilare sanguine si elemente urate ale sangelu Are important rol hematopoietic.

·         Maduva galbena se gaseste in cea mai mare parte in oasele adultulu Culoarea se datoreaza rezervelor de grasime pe care le contine.

·         Maduva gelatinoasa se gaseste la batrani, contine multe elemente conjunctive.

                Dintre functiile maduvei amintim:

-          participa la edificarea tesutului osos in perioada osteogenezei (procesul prin care se nasc si se formeaza oasele, dobandind progresiv forma si dimensiunile ce le caracterizeaza;

-          dezvoltarea  scheletului incepe din sapt. 6-7 intrauterine, cu formarea claviculei si se termina in jurul varstei de 23-25 ani)

-          participa la procesele de reparare osoasa la adult

-          are rol hematopoietic

-          reprezinta una din rezervele de grasime ale organismulu

I1.2.3  CARACTERISTICI FUNCTIONALE ALE OSULUI ORGAN

Modelarea biologica a osului

                Piesele scheletului au, in general, o anumita forma dobandita prin ereditate. Aceasta este supusa unor modificari ale reliefului exterior cat si ale arhitecturii interioare, in raport cu conditiile generale de activitate ale organismului din care fac parte. Actiunile musculare determina diferite proeminete la suprafata oaselor care ating dezvoltari variate in raport cu intensitatea actiunilor musculare. Un muschi mai puternic se va insera pe o eminenta mai masiva decat unul mai slab.

alta proprietate importanta de adaptare a osului este capacitatea de vindecare a fracturilor, periostul avand un rol foarte important.

                Dispozitia interioara a traveelor osoase se modifica in raport cu modificarile formei si reliefului exterior. La dreptaci, se produce o ingrosare a compactei metacarpienelor mainii drepte. La stangaci, invers.

Deoarece osul prezinta o asa mare plasticitate, igiena scolara, profesionala, au o importanta foarte mare in profilaxia unor anomalii osoase. Scheletul se poate dezvolta armonios in toate segmentele sale, influentand pozitiv si organele importante: inima, plamani

Cresterea oaselor

                Oasele sunt organe care cresc atat in lungime cat si in grosime.

                Cresterea in lungime se face numai la oasele lung Ea se realizeaza prin activitatea cartilajelor de crestere, care se gasesc la limita dintre diafiza si epifiza. Aceste cartilaje vor forma, in partea dinspre diafiza, tesut osos nou, care se alatura tesutului osos al acesteia si lungeste astfel diafiza.

                Cartilajul de crestere  are o structura caracteristica: in el se pot distinge mai multe zone, dispuse perpendicular pe axul diafize

                In partea dinspre epifiza prezinta zona de cartilaj hialin. Urmeaza o zona de cartilaj seriat caracterizata prin faptul ca aici se produce multiplicarea celulelor formatoare de os (condroblastelor) si cresterea cantitatii de substanta fundamentala. Din aceasta cauza aceasta zona se mai numeste si zona de crestere.

                Mai spre diafiza se gaseste zona cartilajului degenerat sau zona cartilajului hipertrofiat in care celulele formatoare de os sunt hipertrofiate si degenerate, iar substanta fundamentala este impregnata cu calciu.Din acest motiv ea se mai numeste si zona cartilajului calcifiat.

                Zona hemoragica este urmatoarea zona caracterizata prin faptul ca in ea patrund capilare sanguine si tesut conjunctiv care provin din osul diafizar. In aceasta zona celulele cartilaginoase se distrug. Aceasta zona se mai numeste zona de eroziune.

                Ultima este zona osteoida, denumita astfel pentru ca in ea se formeaza si se remaniaza tesutul osos nou care se adauga diafizei si astfel aceasta se alungeste, lungind intreg osul. In timp ce in zona osteoida a cartilajului de crestere se diferentiaza tesut osos nou, in zona cartilajului seriat se formeaza tesut cartilaginos. Datorita acestui fapt, cartilajul de crestere isi pastreaza grosimea in tot timpul functionari

                Functionarea cartilajelor de crestere si, deci, cresterea oaselor in lungime, este limitata. Ea se face pana la varsta de 22-25 an Dupa aceasta varsta, zona cartilajului seriat inceteaza sa mai formeze cartilaj, cartilajele de crestere se osifica complet si formarea de tesut osos nou se termina. Odata cu incetarea cresterii oaselor in lungime, se opreste si cresterea corpului  in lungime.

                Cresterea in grosime - se face la toate formele de oase si este asigurata prin functionarea periostulu Activitatea zonei osteogene a periostului, care produce continuu osteoblaste, care se adauga tesutului osos mai vechi, determina ingrosarea osulu Acest lucru a fost demonstrat experimental: introducerea unui fir de argint sub periostul unui os, urmata de examinarea osului dupa un timp oarecare, duce la constatarea ca firul de argint a fost impins spre interiorul osului, departe de periost, de catre tesutul osos format de acesta. Functionarea periostului se face, normal, in perioada de crestere a organismuluIn acest interval, el se numeste periost osteogen activ. Dupa atingerea maturitatii, periostul inceteaza aceasta functie, dar nu o pierde, putand sa o recapete in conditii speciale, cum ar fi producerea unei fractur In acest caz, functia osteogena a periostului este reactivata determinand formarea calusului, care sudeaza fragmentele osului fracturat.

Prin cresterea in grosime, oasele capata o oarecare rezistenta, care le permite sa suporte greutatea ce se exercita asupra lor sau tractiunea la care sunt supuse.

Cresterea prin activitatea periostului este caracteristica tuturor categoriilor de oase.

Metabolismul oaselor

                In urma cercetarilor facute cu substante marcate cu izotopi radioactivi, s-a constatat ca la nivelul tesutului osos are loc un intens schimb de substante, necesare atat formarii osteinei cat si mineralizarii acesteia.

                Acest schimb de substante (metabolism) depinde de :

·         activitatea muschilor, cu care oasele sunt in contact;

·         varsta organismulu

                Folosirea activa a unor muschi mareste metabolismul, avand ca rezultat dezvoltarea mai mare a oaselor. Dimpotriva, inactivitatea unor muschi (paralizie), duce la atrofia osuluLa adulti si la batrani, procesul de demineralizare este mai intens, din care cauza, oasele sunt mai friabile decat la copii si la tineri; la batrani fracturile sunt mai frecvente.

Rolul oaselor in organism

                Oasele indeplinesc in organism roluri variate. Forma si structura sunt adaptate rolului indeplinit.

                Rolul de sustinere a greutatii diferitelor parti ale organismului este indeplinit in primul rand de axa scheletului - coloana vertebrala. Desi este formata din oase scurte, faptul ca prin dispozitia lor formeaza un canal, confera o rezistenta sporita, la care contribuie si curburile antero-posterioare, pe care le prezinta coloana vertebrala.

                Cea de a doua categorie de oase cu rol de sustinere este formata de oasele membrelor inferioare. Rezistenta lor este sporita de forma lor tubulara (rezistenta maxima la greutate minima a osului).

                Rolul de protectie pentru diferite organe din corp consta in marginirea unorcavitati in care sunt adapostite organe. Oasele cutiei craniene, coloana vertebrala intra in aceasta categorie (adapostesc encefalul si maduva spinarii). La fel si oasele cutiei toracice care protejeaza organele vitale: plamanii, inima etc.

                Rol in miscarile corpului ca organe pasive ale acestora. Ele servesc ca puncte de insertie a muschilor (care sunt organele active ale miscarii), care deplaseaza oasele pe principiul parghiilor. Forta este reprezentata de muschi, punctul de sprijin este reprezentat de originea si insertia muschiului, iar rezistenta este greutatea deplasata (a propriului membru +/- o greutate in plus).



                Rolul de depozit si rezerva de calciu si acid fosforic . Lipsa acestor elemente din organism ar duce la grave tulburar Prin compozitia lor, oasele asimileaza cea mai importanta cantitate de calciu si saruri minerale din organism, care, la nevoie, este mobilizata si utilizata in activitatea unor organe vitale.



                Rolul antitoxic este indeplinit datorita capacitatii oaselor de a retine temporar elemente toxice pentru organism, precum: Pb, As, Ra etc.

2  ELEMENTELE DESCRIPTIVE ALE SCHELETULUI SI OASELOR; ELEMENTELE DE ORIENTARE ALE CORPULUI UMAN

            2.1  ALCATUIREA SCHELETULUI

                Scheletul corpului este alcatuit din (.1):

·         coloana vertebrala,

·         toracele osos,

·         oasele membrelor,

·         oasele extremitatii cefalice.

                Coloana vertebrala este o lunga coloana osoasa, mediana si posterioara, numita si rachis, formata din suprapunerea a 33-34 piese osoase.. Urmarite de sus in jos, vertebrele raspund: gatului, toracelui, regiunii lombare si pelvisulu Vertebrele poarta denumiri imprumutate de la regiunile respective:

·         cervicale- raspund gatului (cervix-ului), in numar de 7, numerotate de la C1 la C7, formeaza coloana cervicala;

·         toracale- raspund toracelui, in numar de 12, notate de la T1 la T12, formeaza coloana toracala;

·         lombare, raspund regiunii lombare, peretele posterior al abdomenului, in numar de 5, se noteaza de la L1 la L5, formeaza coloana lombara. Vertebrele coloanei cervicale, toracale si lombare sunt mobile, independente. Se mai numesc, din aceasta cauza, vertebre adevarate.

·         sacrale si coccigiene, raspund pelvisului, sunt in numar de 5, respectiv 4-6, se sudeaza dand nastere la doua oase: sacrul si coccisul, sudate intre ele. Vertebrele nu mai sunt independente si mobile, de aceea se mai numesc si vertebre false.

                Toracele (trunchiul) osos este format in partea posterioara si mediana din coloana vertebrala toracala (dorsala), de care se articuleaza, lateral, cele 12 perechi de coaste. Coastele se articuleaza, in partea anterioara, cu sternul.

                Scheletul membrului superior (membrul toracic) prezinta o portiune care il leaga de trunchiul osos, numita centura scapulara (centura membrului superior), si o portiune libera, care continua pe precedenta, numita membrul superior liber.

                Centura scapulara este formata din doua oase, care alcatuiesc scheletul umarului: clavicula, situata anterior si omoplatul, situat posterior.

                Membrul superior liber este format din 3 segmente: brat, antebrat si mana. Bratul este alcatuit dintr-un singur os: humerusul; antebratul este alcatuit din 2 oase aproape paralele: radiusul, situat extern si cubitusul, situat intern, care se articuleaza intre ele paralel si distal. Scheletul mainii  cuprinde 27 oase: 8 carpiene, care formeaza scheletul pumnului, 5 metacarpiene si 14 falange, care alcatuiesc scheletul degetelor.

            Scheletul membrului inferior (membrul pelvin) prezinta 2 portiuni: o portiune care il leaga de trunchi, numita centura pelvina si alta libera, in continuarea precedentei, numita membrul inferior liber.

Centura pelvina este alcatuita dintr-un singur os, pereche, numit coxal. Cele 2 oase coxale, impreuna cu osul sacru, circumscriu bazinul osos sau pelvisul.

                Membrul inferior liber este format din 3 segmente: coapsa, gamba si piciorul. Scheletul coapsei este cuprinde un singur os, numit femur, care se articuleaza proximal, cu centura pelvina, iar distal, cu tibia si rotula.

                Scheletul gambei este alcatuit din 2 oase: unul extern, mai subtire, numit peroneu (fibula) si altul intern- tibia. Ele iau parte, proximal, la alcatuirea articulatiei genunchiului, iar distal, la formarea articulatiei gatului piciorulu

                Scheletul piciorului este format din 26 oase, dispuse astfel: 7 tarsiene, asezate intr-un rand posterior (astragalul, calcaneul) si un rand anterior (cuboidul, scafoidul si 3 oase cuneiforme), 5 oase metatarsiene si 14 falange, 3 pentru fiecare deget, in afara de degetul mare care prezinta numai 2 falange.

                Scheletul extremitatii cefalice este format din craniu, situat deasupra coloanei vertebrale. Din punct de vedere morfo-functional craniul se imparte in 2 segmente bine distincte: unul care adaposteste si protejeaza encefalul, numit neurocraniu si altul, care contine cea mai mare parte a organelor de simt, extremitatile superioare ale aparatului digestiv (cavitatea bucala) si ale apartului respirator (cavitatile nazale), precum si elementele necesare masticatiei, numit segmentul facial, shnocraniul sau viscerocraniul. Neurocraniul are forma unei cutii osoase, fiind format din 8 oase, din care 4 sunt neperechi: frontalul, occipitalul, sfenoidul si etmoidul. Celelalte sunt reprezentate de 2 perechi de oase: temporalul si parietalul. Viscerocraniul, numit si fata osoasa, este alcatuit din 14 oase, dintre care 6 sunt perechi: maxilarul superior (maxila), malarul (osul zigomatic), nazalul, lacrimalul, palatinul si cornetul inferior. Celelalte oase sunt mediane si neperechi: vomerul si maxilarul inferior (mandibula).

 

Text Box: .5  Planuri de orintare: F-frontal; T-transversal; S-sagital; R-rotatii

3. ELEMENTELE DE ORIENTARE ALE CORPULUI UMAN


                Pentru studierea unui os, in afara corpului, este necesara raportarea la pozitia lui din organism, respectiv pozitia anatomica.

                Pozitia anatomica a corpului, este pozitia verticala, cu membrele superioare intinse in lungul corpului, cu palmele orientate inainte, membrele inferioare intinse in lungul corpului, talpile orientate inapoi (nu spre sol, ca in pozitia ortostatica).

                Pozitia anatomica a osului depinde de elementele caracteristice ale osului respectiv precum si de anumite uri conventionale ale corpulu

                Planurile conventionale ale corpului ( .5), asezat in pozitie anatomica, sunt:

·         ul medio-sagital (ul de simetrie): este vertical pe directie antero-posterioara, impartind corpul in doua jumatati simetrice- dreapta si stanga;

·         ul frontal: este un vertical si perpendicular pe precedentul, impartind corpul in doua parti- anterioara si posterioara;

·         ul orizontal sau transversal: este perpendicular pe primele doua, impartind corpul in doua parti- superioara si inferioara.

ELEMENTELE DE ORIENTARE ALE OASELOR

Tinand cont de aceste uri, se mai utilizeaza, pentru descrierea oaselor, o serie de termeni, cum sunt:

·         medial sau intern (mai aproape de ul medio-sagital);

·         lateral sau extern (mai indepartat de ul medio-sagital);

·         superior sau cranial (deasupra ului orizontal);

·         inferior sau caudal (sub ul orizontal);

·         anterior sau ventral (inaintea ului frontal);

·         posterior sau dorsal (indaratul ului frontal).

La descrierea oaselor membrelor se mai utilizeaza si termenii:

·         proximal (mai aproape de radacina membrului);

·         distal (mai indepartat de radacina membrului);

·         radial si cubital, palmar (volar) si dorsal, la membrul superior;



·         tibial si fibular, tar si dorsal, la membrul inferior.

                Pentru orientarea unui os nepereche sunt necesare doua elemente anatomice, pe care le punem in raport cu doua uri ale corpului, uri care care nu sunt insa opuse unul altuia.

                Pentru orientarea oaselor pereche sunt necesare 3 elemente anatomice, pe care le asezam in 3 uri ce nu se opun, al treilea fiind necesar pentru determinarea osului din dreapta sau stanga.

ELEMENTELE DESCRIPTIVE ALE OASELOR

                Oaselor li se descriu la suprafata exterioara: fete, margini si unghiuri, care prezinta, la randul lor, o serie de detalii ce se pot grupa in: proeminente, cavitati, canale.

1. Proeminentele sunt parti osoase care proemina la suprafata osului si sunt articulare si nearticulare:

proeminentele articulare sunt de forme variate si sunt destinate articulatiilor dintre oase;

Proeminentele nearticulare au aspecte diferite si pot fi:

·         unele care se detaseaza ca un varf de restul osului, numite apofize;

·         altele se detaseaza mai putin de suprafata osului, mai putin dezvoltate si mai latite, numite tuberozitati;

·         in cazul in care in care tuberozitatea este rotunjita, poarta numele de eminenta sau baza;

·         daca tuberozitatea este mai mica, poarta numele de tubercul;

·         daca ridicatura osoasa este ascutita, se numeste spina;

·         proeminentele mai pot fi si liniare, purtand numele de creste, cu aspect rugos sau taios;

2. Cavitatile osoase sunt determinate de forte de presiune. Se impart, de asemeni, in articulare si nearticulare:

·         cavitatile articulare iau parte la formarea articulatiilor si au aspect invers proeminentelor articulare - exemplu: acetabulul coxalului in care patrunde capul proeminent al femurulu Cavitatile articulare se pot prezenta in unele cazuri ca suprafete e- exemplu: fetele articulare ale sacrului si ale osului iliac, care formeaza impreuna articulatia sacro-iliaca;

·         cavitatile nearticulare au aspecte diverse ca forma, dimensiuni si rol si pot fi:

·         cavitati de insertie pentru muschi, tendoane, ligamente;

·         cavitati de protectie si adapostire a unor formatiuni anatomice;

·         cavitati alungite sub forma unor santuri, prin care aluneca tendoane musculare sau trec vase si nerv

3. Gaurile si canalele sunt de trecere si nutritive:             

·         gaurile si canalele de trecere sunt strabatute de diferite formatiuni anatomice (vase, nervi etc) care hranesc, respectiv inerveaza muschii si din care pornesc ramuri pentru oase. Din cauza formei lor, au diferite denumiri:

-          hiat- orificiu neregulat, in care se deschid mai multe canale;

-          foramen- gaura, orificiu;

-          sulcus - sant;

-          ductus - canal;

-          fossa - groapa;

-          fossula- gropita;

-          incisura - scobitura, stirbitura a unei margini;

-          apertura - deschizatura;

·         gaurile si canalele nutritive au rol pentru trecerea vaselor sanguine care asigura nutritia osului respectiv. Dupa dimensiunile lor, se impart in patru grupe sau ordine:

-          gaurile de ordinul I - sunt cele mai mari si mai importante, situate pe diafiza oaselor lungi si pe fetele oaselor late. Prin ele trec arterele nutritive ale oaselor.

-          gaurile de ordinul II - sunt mai mici, mult mai numeroase decat precedentele, cu situatie variabila: pe epifizele oaselor lungi, circumferintele oaselor late, fetele nearticulate ale oaselor scurte. Prin ele ies venele din oase.

-          gaurile de ordinul III - se gasesc pe toate suprafetele oaselor acoperite de periost; de la ele pleaca canalele Havers, prin care trec capilarele sanguine;

-          gaurile de ordinul IV- reprezinta orificiile de deschidere a canaliculelor osteoplastelor (celulelor osoase).

4  CARACTERELE PARTICULARE ALE OASELOR

               

                La om scheletul este format din 208 oase dintre care 34 acatuiesc coloana vertebrala, restul de 174 se grupeaza in jurul acesteia. Oasele situate pe linia mediana a corpului, ca sternul, sacrul si altele, sunt nepereche. Ele se considera a fi oase simetrice fiind formate din doua jumatati, una dreapta si alta stana, la fel conforata. Dimpotriva, oasele membrelor sunt perechi insa nesimetrice pentru ca cele doua jumatati ale lor nu sunt identic conformate. Pentru orientarea unui os nepereche sunt necesare doua elemente anatomice pe care le punem in raport cu doua uri ale corpului, uri care nu sunt insa opuse unul altuia. Pentru orientare oaselor pereche sunt necesare trei elemente anatomice, pe care trebuie sa le asezam in trei uri ce nu se opun, al treilea fiind necesar pentru determinarea osului din dreapta sau din stanga.

                Scheletul se imparte in patru parti :

1.  oasele capului;

2.     coloana vertebrala;

3.     toracele osos;

4.     oasele membrelor.

Text Box: .6 Scheletul - vedere anterioara si posterioara




Alte materiale medicale despre: Sistemul osos



ANATOMIA FUNCTIONALA A COTULUI 1. ANATOMIA OASELOR                           Legatura dintre brat si antebrat este realizata de co [...]
OSTEOLOGIE 1 CARACTERELE GENERALE ALE OASELOR                 Aparatul locomotor specializat [...]


Copyright © 2010 - 2019 : eSanatos.com - Reproducerea, chiar si partiala, a materialelor de pe acest site este interzisa!
Informatiile medicale au scop informativ si educational. Ele nu pot inlocui consultul medicului si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale la un medic specialist.
Termeni si conditii -
Confidentialitatea datelor - Contact



Despre sistemul osos

    Advertisements


    Alte sectiuni
    Aparatul digestiv
    Anatomia inimii
    Aparatul cardiovascular
    Creierul
    Anatomie ginecologica
    Patologia traheo bronsica
    Patologia esaofagiana
    Patologia cervicala
    Anatomia urechii
    Membrul inferior
    Membrul superior
    Coloana vertebrala
    Sistemul muscular
    Craniul
    Aparatul renal
    Sangele
    Sistemul nervos
    Sistemul osos



    Ai o problema medicala?
    Daca vrei raspunsuri scrie intrebarea mai jos:

    Intrebarea in cateva cuvinte
    Intrebarea cu toate detaliile
    Unde se incadreaza problema medicala?
    Scrie codul din imaginea alaturata
    Scrie codul din imaginea alaturat



    Vezi toate intrebarile