eSanatos - sanatatea ta e preocuparea noastra!
    Cauta in site
Nutritie Boli
                 Home | Creeaza cont nou | Login membri

Anatomia urechii

NAVIGARE RAPIDA: » Pagaina principala » ANATOMIE » anatomia urechii

Sindroamele otologice: hipoacuzia, acufenele, otalgia, otoreea, sindromul vestibular periferic

Trimite pe messenger Versiune pentru tiparire


Advertisements


SINDROAMELE OTOLOGICE

1 HIPOACUZIA

Hipoacuzia sau surditatea inseamna scaderea acuitatii auditive. Pierderea totala a auzului poarta numele de anacuzie sau cofoza. Clasificarea cea mai importanta a hipoacuziilor se face dupa mecanismul de producere: hipoacuzia de transmisie, hipoacuzia neurosenzoriala si hipoacuzia mixta. Cea de transmisie apare atunci cand vibratia sonora este impiedicata sa ajunga la urechea interna, in afectiuni ale urechii externe sau medii. Hipoacuzia neurosenzoriala poate fi periferica sau centrala: cea periferica apare in leziuni ale urechii interne (cand se numeste cochleara) sau ale nervului cochlear (numita radiculara); cea centrala este determinata de leziuni ale sistemului nervos central. Vorbim d 343i82d e hipoacuzie mixta atunci cand ambele tipuri de hipoacuzie (de transmisie si neurosenzoriala) coexista la aceeasi ureche.

Iata un tabel cu clasificarea hipoacuziilor:

          I. Hipoacuzia de transmisie

a) Conductul auditiv extern: obstruare prin    



-  atrezie, stenoze

                                                                      -  corpi sraini

                                                                      -  inflamatii (otite externe, furuncule)

                                                                      -  tumori

b) Membrana timpanica:    - perforatii (otite medii, sechelele otitelor, traumatisme)

                                         - retractii sau imobilizari (otite, sechele ale otitelor)

c) Lantul osicular:    - imobilizari (otoscleroza, malformatii, sechele ale otitelor)

                                - intreruperi (traumatisme, otite, sechele ale otitelor)

d) Cavitatea urechii medii:   - scaderea presiunii (barotrauma, disfunctii tubare)

                                           -  inlocuirea aerului cu lichid (otite catarale, hemotimpan)

                                           -  disparitia cavitatii aerate (otita atelectazica, fiboadeziva)

II. Hipoacuzia neuro-senzoriala este periferica sau centrala.

a) Hipoacuzia neurosenzoriala periferica cochleara:     - tulburari vasculare

                                                                                    - sindrom Menière

                                                                                    - labirintite

                                                                                    - ototoxicoza

                                                                                    - trauma sonora

                                                                                    - presbiacuzie

                                                                                    - fracturi ale stancii temporale

                                                                                    - malformatii congenitale ale   

                                                                                                           urechii interne

 b) Hipoacuzia neurosenzoriala periferica radiculara:    - meningonevrite

                                                                                     - neurolabirintite

                                                                                     - intoxicatii nervoase

                                                                                     - arachnoidita

                                                                                     - tumori ale nervului acustico-

                                                                                                                     vestibular

 c) Hipoacuzia neurosenzoriala centrala apare in afectiuni ale sistemului nervos central

III. Hipoacuzia de tip mixt presupune existenta la aceeasi ureche a hipoacuziei de                                                                          transmisie si a celei neurosenzoriale.

Clasificarea hipoacuziei se poate face si cantitativ: hipoacuzie usoara (sau discreta) cand scaderea acuitatii auditive se situeaza pana la 30 dB, hipoacuzie medie (sau moderata) cand piederea este intre 30 si 50 dB, hipoacuzie accentuata (sau severa) pana la 70 dB, de hipoacuzie profunda (sau grava) pana la 90 de dB, peste care raman resturi de auz sau anacuzie. Pierderile de auz pot fi apreciate si dupa frecventele afectate: hipoacuzii in panta, cand se pierd cu precadere frecventele acute, ancose pe anumite frecvente (de exemplu in cazul traumei sonore) etc.. Hipoacuzia de transmisie nu poate depasi 65 de dB; daca pierderea este mai mare insemna ca este mixta sau neurosenzoriala.

 2 ACUFENELE

Acufenele (sau tinitus) sunt sunetele pe care bolnavul le aude, dar care nu provin din mediul exterior. Ele pot fi fiziologice, sub forma de tiuituri pasagere care dureza cateva secunde sau minute. Cele patologice pot fi clasificate in  obiective (care uneori pot fi auzite si de catre medic daca asculta urechea cu ajutorul unui stetoscop caruia i s-a scos capsula), provocate de sufluri vasculare sau contractii clonice ale muschilor urechii, sau subiective, asa cum sunt cele mai multe, determinate de o hiperactivitate neuronala sau o demielinizare a cailor de transmisie a informatiei auditive si un scurtcircuit cu alte fibre. Intensitatea acufenelor depaseste foarte rar 15 dB, dar existenta si persistenta lor exaspereaza bolnavul, care poate dezvolta un sindrom depresiv. Acufenele apar in majoritatea afectiunilor urechii interne si datorita atat frecventei lor, cat si slabei eficacitati a actualelor tratamente, reprezinta o problema dificila pentru specialitatea noastra.

 3 OTALGIA



Otalgia, denumita si otodinie, este durerea pe care bolnavul o simte in ureche. Ea poate fi determinata de traumatisme ale urechii externe sau medii, inflamatii ale conductului auditiv extern (otita externa difuza, furuncul), tumori maligne ale conductului, otite medii catarale sau supurate, mastoidite. Deseori otalgia este provocata de afectiuni ale altor organe, cand durerea iradiaza in ureche si poarta denumirea de otalgie reflexa. Astfel de dureri provoaca afectiunile ultimilor molari, ale faringelui si laringelui, ale articulatiei temporo-mandibulare sau ale coloanei vertebrale cervicale.

 4 OTOREEA

Otoreea este o scurgere din conductul auditiv extern. Ea poate avea mai multe caractere:

 - otoreea cerebrospinala (sau oto-licvoreea), aparuta dupa traumatisme                       accidentale sau chirurgicale

                         -   otoreea seroasa (eczeme)

                         - otoreea mucoasa (otite medii cronice)

                         - otoreea mucopurulenta (otite medii cronice)

                         - otoreea purulenta (otite acute sau cronice)

                         - otoreea sanghinolenta (otite acute, cronice, tumori)

                         - otoragia - hemoragia din ureche (traumatisme, otite cronice, tumori).

 5 SINDROMUL VESTIBULAR PERIFERIC

Prin sindrom vestibular se intelege un grup de manifestari care traduc suferinta periferica sau centrala a aparatului vestibular. Cand leziunea se gaseste in urechea interna sau de-a lungul nervului vestibular, sindromul vestibular este periferic si este de competenta specialitatii noastre. Sindromul vestibular central apare in leziuni ale sistemului nervos central. Sindromul vestibular periferic poate sa apara in urma unui excitant fiziologic, cum este miscarea, dar de intensitate prea mare (care depaseste pragul de excitabilitate al vestibulului), asa cum se produce in cazul kinetozelor (raul de transport). Excitantii patologici provoaca fie excitarea vestibulului (sindrom vestibular periferic iritativ), fie deteriorarea lui (sindrom vestibular periferic distructiv). In ambele cazuri sindromul apare ca urmare a dezechilibrului creat intre informatiile pe care le furnizeaza cele doua vestibule.

Sindromul vestibular periferic are urmatoarele caractere:

Vertijul este o senzatie ireala de miscare. In sindromul vestibular periferic este aproape totdeauna cu caracter rotator (bolnavul are senzatia ca lucrurile se invartesc), apare in crize care dureaza secunde, minute, ore, zile, dar nu durata nu depaseste trei saptamani (cerebelul compenseaza deficitul vestibular). Verijul periferic este insotit de fenomene neurovegetative (greata, varsaturi, transpiratii, tahicardie) si de o senzatie foarte neplacuta 'de rau', denumita maleza. In sindromul vestibular central, vertijul poate sa nu fie rotator, poate fi permanent, fenomenele vegetative sunt mai discrete sau lipsesc.

Tulburarile de echilibru care insotesc sindromul vestibular periferic sunt proportionale cu vertijul, se pot manifesta la mers, in statiunea verticala sau sezanda. In sindromul vestibular central tulburarile de echilibru pot fi discordante (mai ample, spre exemplu).

Nistagmusul este o miscare conjugata a ambilor globi oculari, formata dintr-o secusa lenta, de origine vestibulara si o secusa rapida, de revenire, dictata de trunchiul cerebral. In sindromul vestibular periferic, nistagmusul este unilateral (sau predominant unilateral), forma sa este orizontal-rotatorie (ca stergatoarele de parbriz ale autoturismelor) si se epuizeaza (dispare daca bolnavul se uita mai mult timp in directia in care acesta este vizibil). Directia de bataie a nistagmusului este spre vestibulul excitat (hipervalent), indiferent care este urechea bolnava. In sindromul vestibular central, nistagmusul poate fi bilateral sau multiplu, poate fi orizontal pur sau vertical si nu se epuizeaza.

Deviatiile segmentare (la proba bratelor intinse sau proba indicatiei) si caderea la probele de echilibru (Romberg) sunt totdeauna de aceeasi parte si anume cea opusa bataii nistagmusului. Acest aspect de nistagmus de o parte si deviatiile segmentare de partea opusa confera caracterul 'armonios' sindromului vestibular, caracteristic pentru cel periferic. In sindromul vestibular central, deviatiile pot fi diferite la fiecare proba, pot fi de aceeasi parte cu nistagmusul, do de sindrom disarmonic.

Sindromul vestibular periferic este insotit frecvent de hipoacuzie neuro-senzoriala periferica cochleara, iar sindromul vestibular central se asociaza adesea si cu alte semne de suferinta neurologica.




Alte materiale medicale despre: Anatomia urechii



Aceasta grupa cuprinde toate cazurile de 'alienatie a persoanei\" caracterizate printr-o tulburare permanenta a raporturilor intelectuale, afect [...]
S-a demonstrat cA¤ ingestia repetatA¤ a unor cantitA¤ti de alcool in cursul primelor luni de sarcinA¤ duce la aparitia unor trA¤sA¤turi dis-morflce si [...]
Se defineste prin: 1) evacuari intestinale la intervale mai mari de 48 de ore; 2) scaune de consistenta crescuta; 3) evacuari incomplete, A [...]


Copyright © 2010 - 2019 : eSanatos.com - Reproducerea, chiar si partiala, a materialelor de pe acest site este interzisa!
Informatiile medicale au scop informativ si educational. Ele nu pot inlocui consultul medicului si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale la un medic specialist.
Termeni si conditii -
Confidentialitatea datelor - Contact



Despre anatomia urechii

    Advertisements


    Alte sectiuni
    Aparatul digestiv
    Anatomia inimii
    Aparatul cardiovascular
    Creierul
    Anatomie ginecologica
    Patologia traheo bronsica
    Patologia esaofagiana
    Patologia cervicala
    Anatomia urechii
    Membrul inferior
    Membrul superior
    Coloana vertebrala
    Sistemul muscular
    Craniul
    Aparatul renal
    Sangele
    Sistemul nervos
    Sistemul osos



    Ai o problema medicala?
    Daca vrei raspunsuri scrie intrebarea mai jos:

    Intrebarea in cateva cuvinte
    Intrebarea cu toate detaliile
    Unde se incadreaza problema medicala?
    Scrie codul din imaginea alaturata
    Scrie codul din imaginea alaturat



    Vezi toate intrebarile