NOTIUNI DE FIZIOLOGIE A ANALIZORULUI ACUSTICO-VESTIBULAR

Functia auditiva Urechea este destinata captarii sunetelor din mediul exterior si transmiteerii acestora sistemului nervos central. Sunetul este o unda de presiune care se transmite longitudinal prin mediu (aer). Sunetele pe care omul le aude au patru caracteristici: inaltimea (frecventa), intensitatea, timbrul si durata. Frecventa se masoara in Herzi (Hz), campul auditiv u 333b14d man se intinde de la 16 Hz pana la 20.000 Hz, impartit in octave (16, 32, 64, 125, 250, 500, 1000, 2000, 4000, 8000 si 16.000 Hz).

Intensitatea se masoara in unitati fiziologice denumite decibeli (dB), fiecare reprezintand o crestere de intensitate pe care o ureche normala o sesizeaza. Raportul dintre marimea fizica (bar) si cea fiziologica este logaritmic. Campul auditiv urca pana la aproximativ 120 dB, peste care senzatia auditiva este dureroasa si daunatoare. Timbrul si durata au importanta redusa la nivelul de notiuni de fiziologie.

Semnificatia sunetelor pentru om este diferita. Ele se pot clasifica in zgomot de fond (care ne ofera senzatia apartenentei la mediu), semnale (telefonul, pasii altor persoane, claxonul etc.) si sunete cu semnificatie intelectuala (muzica, cuvintele).

Sunetele parcurg conductul auditiv extern si pun in vibratie membrana timpanica. Pentru ca aceasta sa vibreze, este nevoie ca de ambele parti ale ei sa fie o presiune egala, iar pastrarea acestei situatii este in sarcina trompei lui Eustachio, care se deschide cu fiecare deglutitie, cascat sau la suflatul nasului cu presiune (manevra Valsalva). De la membrana, sunetul ajunge, prin lantul de osisoare, la lichidele urechii interne, pe care le pune in vibratie. Daca sunetul ar fi oferit direct acestor lichide, s-ar produce o pierdere de 999, adica 45 dB, care reprezinta impedanta urechii interne. Diferenta de dimensiuni intre membrana timpanica si talpa scaritei (10/10 mm fata de 3/1,5 mm), sistemul de osisoare care actioneaza ca o parghie, precum si defazarea sunetului intre fereastra ovala si cea rotunda, fac ca aceasta pierdere sa fie recuperata. In urechea interna, membrana bazilara este cea care preia vibratiile, le transmite la organul lui Corti si, in ultima instanta, cilii celulelor ciliate sufera indoiri, fiind impinsi spre membrana tectoria. La nivelul cililor apare un curent de tip piezoelectric, care va excita celulele neurosenzoriale. Acestea transmit impulsul fibrelor nervului cochlear, impuls care se va deplasa prin releele centrilor si pe caile nervoase pana la cortexul cerebral. Atat celulele organului lui Corti, cat si fiecare celula nervoasa de pe traseu vor codifica semnalul, decodificarea sa urmand a fi facuta la nivel cortical, unde se realizeaza perceptia informatiei sonore. Cu ajutorul ariilor de asociatie, mesajul sonor este analizat, recunoscut si interpretat.

Functia vestibulara se realizeaza cu ajutorul aparatului vestibular, care este sensibil la pozitia si la miscarile capului in spatiu. Miscarile sesizate de aparatul vestibular sunt numai cele accelerate sau decelerate. Macula utriculei informeza despre pozitia in rectitudine a capului sau capul atarnat in jos, capul cu fata in sus sau in jos, precum si miscarea accelerata in sens vertical in sus, in jos, inainte sau inapoi. Macula sacculei receptioneaza pozitia de decubit lateral si micarile in sens lateral. Miscarile de rotatie sunt captate de canalele semicirculare. Informatiile vestibulare ajung in trunchiul cerebral si intra in sistemul de echilibru al organismului, alaturi de sensibilitatea proprioceptiva profunda si de vaz. Rolul de integrare ii revine cerebelului. Informatiile vestibulare actioneaza, sub controlul cerebelului, pentru modificarea tonusului muscular si pentru reflexele de postura, prin intermediul fasciculului vestibulo-spinal. La fel sunt controlate si miscarile globilor oculari. Desi oricare om normal stie in ce pozitie se afla capul sau si ce miscari sufera, aceasta senzatie este subconstienta.