eSanatos - sanatatea ta e preocuparea noastra!
    Cauta in site
Nutritie Boli
                 Home | Creeaza cont nou | Login membri

loading...

Anatomie

NAVIGARE RAPIDA: » Pagaina principala » ANATOMIE

Analizatorul cutanat: pielea, parul, unghiile

Trimite pe messenger Versiune pentru tiparire

Analizatorul cutanat: pielea, parul, unghiile

ANALIZATORUL CUTANAT

Anlizatorul cutanat receptioneaza excitatiile tactile, termice si

dureroaae, avand segmentul periferic situat la nivelul pielii care reprezinta

organul de simt pentru acest receptor.

 Pielea

Pielea, tegumentul (integumentum commune) sau cutisul (cutis) este un organ conjunctivo-epitelial, care acopera suprafata externa a corpului, continuandu-se cu mucoasele la nivelul orificiilor naturale ale organismului.

Pielea este cel mai mare si mai intins organ din corpul animal, ocupand

circa o sesime din greutatea corporala; ea indeplineste mai multe functii:

- de protectie (mecanica, chimica, microbiana, antiradianta), actionand ca o bariera impermeabila pentru o serie intreaga de agenti nocivi; -functie senzoriala, fiind cel mai intins organ de simt din corp si avand receptori pentru simtul tactil, termic si dureros; - functie de termoreglare, pielea fiind un organ important al termoreglarii prin evaporarea transpiratiei si prin intensificarea circulatiei periferice in bogata retea vasculara din derm; - functii metabolice, tesutul adipos subcutanat constituind un depozit major de energie, o sursa de vitamina D; - functii de excretie pentru unii metaboliti; - functie de absorbtie pentru unele substante care pot traversa bariera epidermica; - functie de “semafor” semiologic, reflectand starea de sanatate si evolutiva a unor boli; - functii imunitare.

Pielea apare mai groasa pe partea dorsala a corpului, pe fata laterala a membrelor in zonele de extensie, in timp ce pe partea ventrala a

corpului, pe fata mediala a membrelor si in zonele de flexie, pielea este

mai subtire. Exista diferente de aspect, mobilitate si grosime, in functie

de regiunea corporala, sex, rasa si specie. Prin masurari efectuate pe diverse specii de animale (cabaline, bovine, ovine, caprine, suine, carnasiere), grosimea pielii in zonele cele mai fine variaza de la 0,4 mm (la feline) la 2,4 mm (bovine Holstein), iar in zonele cele mai groase de la 1,8 mm (la felide), la 10,7 mm la cabaline. La pasari, pielea este mai subtire.

Pe cea mai mare parte a suprafetei corporale, pielea este acoperita

cu par. Lipsa totala sau partiala a parului este observabila in unele regiuni,

precum pernitele digitale, narinele, zona epidermica a botului etc.

In ciuda numeroaselor variatii care reflecta diferente functionale,

structura pielii cuprinde trei componente: epidermul, dermul si hipodermul (. ).

.  Structura pielii cu fire de par:

A - Epiderm ; B - Derm ; C - Hipoderm (tela subcutanea);

1 - tija firului de par; 2 - glanda sebacee a firului de par; 3 - bulbul pilos; 4 - papila firului

de par; 5 - radacina; 6 - muschi arector; 7 - glanda sudoripala; 8 - vase de sange; 9 – corpusculi senzitivi; 10 - paniculi adiposi.

 Epidermul

Epidermul (epidermis) este componentul cel mai superficial al pielii,

format dintr-un epiteliu stratificat pavimentos cornos, de origine ectodermica, delimitat de stratal subiacent printr-o membrana bazala. Epidermul cuprinde cel putin patru straturi: bazal, spinos, granulos si cornos. Intre stratul granulos si cel cornos se interpune in unele zone (exemplu, ul nazal sau pernitele digitale) un strat lucios, dar denumit strat lucid (stratum lucidum).

Suprafata epidermului apare neteda sau acidentala de mici proeminente care reflecta dispunerea papilelor dermice. Grosimea epidermului variaza, aparand mai subtire in regiunile protejate de par, si mai groasa in regiunile glabre, la nivelul jonctiunii cutaneomucoase sau la nivelul pernitelor digitale, unde este supusa unor abraziuni considerabile.

In epiderm se intalnesc patru tipuri distincte de celule: cheratinocitele, melanocitele, macrofagele intraepidermice si celulele epitelioide tactile.

Cheratinocitele sunt cele mai numeroase celule ale epidermului si

produc cheratina, o proteina insolubila, care incarca celulele stratului

cornos. Cheratinocitele se pot gasi in diviziune, in faza matura sau in

repaus. In diviziune mitotica se gasesc cheratinocitele situate in stratul

generator. Pe masura ce sunt produse, cheratinocitele migreaza spre suprafata si acumuleaza filamente de cheratina (tonofilamente) si granule neregulate de cheratohialina. Cheratinocitele inactive 313b17d (in repaus) isi pierd

nucleii, iar filamentele de cheratina si granulele de cheratohialina devin

compacte, ocupand in totalitate celulele pavimentoase din straturile superficiale.

Melanocitele sau melanoblastocitele sunt celule care produc melanina.

Isi au originea in crestele neurale, de unde migreaza in epiderm in timpul perioadei embrionare. Melanocitele emit prelungiri dendritice lungi

printre cheratinocitele stratului spinos, fara a stabili jonctiuni cu acestea.

Corpul melanocitelor este situat, in majoritatea cazurilor, intre celulele

stratului bazal si membrana bazala, dar poate fi intalnit si in alte straturi ale epidermului. Numarul melanocitelor este relativ constant in cazul

unei specii sau rase. Diferentele de culoare a pielii se datoreaza mai mult

cantitatii de melanina decat numarului de melanocite prezente.

Sinteza de melanina se bazeaza pe transformarea tirozinei, cu ajutorul dihidroxifenilalaninei, in melanina. Melanina produsa se acumuleaza

in cule secretorii denumite melanozomi, care se disemineaza de-a lungul prelungirilor citoplasmatice. Melanozomii sunt transferati prin fagocitarea de catre cheratinocite a portiunilor terminale ale prelungirilor dendritice ce contin melanozomi. In cheratinocite, melanozomii se grupeaza

in apropierea nucleului, iar pe masura ce cheratinocitele migreaza spre

suprafata, numarul granulocitelor descreste datorita activitatii lizozomilor.

In cutis, apar pigmentate atat melanocitele care sintetizeaza melanina, cat si celulele epiteliale care au preluat melanina. De obicei, celulele

epiteliale contin mai multa melanina decat melanocitele insasi. Sinteza

de melanina este stimulata de adenohipofiza printr-un hormon melanotrop. Absenta melaninei la unele animale se poate datora fie absentei

melancititelor (in cazul animalelor albinotice), fie incapacitatii melanocitelor de a produce melanina.

Macrofagele intraepidermice (macrophagocitus intraepidermalis) sau

celulele dendritice agranulare au origine comuna cu celulele sistemului

imunitar. Ele reprezinta cel mai periferic “post” de observatie al sistemului

imunitar, functionand ca o “veriga” de legatura intre mediul inconjurator

si organism, detectand antigenii. Sunt sensibile la ultraviolete care

le pot leza.

In microscopia optica apar ca niste celule slab colorate, clare, diseminate in stratul bazal si in stratul spinos. La electronomicroscop nu s-au

observat tonofilamente, desmozomi sau granule de melanina. Contin

granule caracteristice in forma de racheta (granule Birbeck). Celulele

Granstein sunt rezistente la ultraviolete, colaboreaza cu limfocitele T

supresoare si intervin activ in procesele imunitare.

Celulele epitelioide tactile (epitheliodocitus tactus) sau celulele Merkel

sunt in contact cu terminatiile nervoase libere, actionand ca receptori

senzoriali: sunt dispuse in epiderm, la nivelul unor proeminente tactile

in forma de “dom” la unele specii, fiind mai bine studiate la felide. Aceste

proeminente constau intr-un epiderm mai ingrosat, cu un sir de celule

epitelioide tactile la care ajung terminatiile libere ale fibrelor senzitive care

penetreaza membrana bazala.

In principiu, celulele epidermului sunt dispuse in cinci straturi:

bazal, spinos, granulos, lucidum si cornos.

Stratul bazal. Acesta cuprinde celule cuboidale, dispuse intr-un singur

rand, sprijinit de o membrana bazala fina. Polul bazal al celulelor din acest

strat apare neregulat si ancorat de membrana bazala prin numerosi hemi-

desmozomi. Polul opus stabileste jonctiuni desmozomale cu celulele din

stratul spinos. in acest strat sunt observate numeroase mitoze. Linia jonctiunii dintre epiderm si derm este relativ rectilinie in pielea acoperita de

par. In schimb, in zonele supuse la solicitari mecanice repetate (pernitele

digitale, buze etc.), suprafata de jonctiune este marita prin papilele dermice:

Stratul spinos cuprinde celule mari, poliedrice, legate intre ele prin

desmozomi. Nucleii sunt evidenti, iar citoplasma bazofila indica o activa

sinteza de proteine fibrilare, care intra in constitutia tonofibrilelor.

Stratul granulos. Este format din celule ce contin in citoplasma numeroase granule intens bazofile ce mascheaza tonofibrilele. Granulele sunt

formate din cheratohialina, o proteina distincta chimic de proteina din

tonofibrile. Procesul de cheratinizare este legat de combinarea tonofibrilelor cu cheratohialina pentru a forma complexul de cheratina matura.

Totodata, celulele din stratul granulos sintetizeaza glicoproteinele care intra in compozitia substantei intercelulare. La marginea superficiala a stratului granular, celulele mor, membranele lizozomale se rup, iar enzimele

lizozomale sunt eliberate, jucand un rol important in finalizarea procesului

de cheratinizare.

Stratul lucid. Este inconstant, aparand numai in zonele cu piele

groasa. Are un aspect omogen, sticlos, si se interpune intre stratul granulos

si stratul cornos, ca o zona de tranzitie intre aceste straturi.

Stratul cornos. Cuprinde mai multe randuri de celule turtite, lipsite

de organite, incarcate cu cheratina matura si fuzionate intre ele. In profunzimea acestui strat se mai pot intalni jonctiuni desmozomale, in timp

ce la suprafata stratului dispar desmozomii si organizarea celulara, inainte

ca celulele sa se desprinda prin descuamare.

In regiunile cu piele fina (pe mameloane, pe scrotum, pe fata interna

a pavilionului urechii), epidermul este subtire, desi nu sunt acoperite cu

par sau firele de par sunt rare. La animalele domestice, epidermul este

pigmentat difuz sau regional, pigmentul aparand sub forma de granulatii

in straturile epidermului, profunde sau superficiale.

La pasari, epidermul este mult mai subtire decat la mamifere, lipsindu-i stratul granulos. Cornificarea se realizeaza prin incarcarea treptata

a citoplasmei celulelor poliedrice cu substante cornoase. Cornificarea este

mai intensa in regiunile neacoperite cu pene (cioc, solzi, creasta, barbite).

2. Dermul

Dermul (dermis s. corium) are origine mezodermica si apare ca o

retea de fibre de colagen, elastice si reticulare, ce cuprinde foliculii pilosi,

glandele sudoripare si sebacee, vase sangvine si limfatice, formatiuni

nervoase.

Dermul cuprinde doua straturi: un strat papilar, superficial, ce se

continua in profunzime cu stratul reticular, fara o linie clara de demar-

care.

Stratul papilar (stratum papilare), bogat in tesut conjunctiv lax, este

separat de epiderm prin membrana bazala. Cuprinde in structura sa o

retea de fibre de colagen, reticulare si elastice, fibroblaste si fibrocite,

macrofage, plasmocite, mastocite, celule pigmentare, celule adipoase,

retele de capilare, tesut limfoid si numerosi corpusculi senzitivi.

Dermul papilar asigura nutritia epidermului si participa la asigurarea

imunitatii locale, actionand ca o “bariera limfoida”. Este implicat in

receptionarea excitatiilor termice, tactile si dureroase. Prin papilele dermice, mareste suprafata de contact cu epidermul si, implicit, adeziunea

celor doua componente tegumentare. Papilele dermice sunt mai numeroase

si mai inalte in pielea glabra si la limita dintre piele si mucoase. La nivelul

pernitelor digitale de la carnasiere se pot intalni papile dermice compuse

(ramificate). Stratul papilar apare mai gros la cabaline si bovine decat la

carnivore. Include foliculii pilosi si glandele sudoripare adiacente.

La pasari, dermul este aproape lipsit de papile, dar este foarte bogat

in fibre elastice, muschi netezi, numeroase anse capilare, vase si

terminatiuni nervoase.

Stratul reticulat (stratum reticulare) apare mult mai gros si dens decat

stratul papilar. Asigura rezistenta pielii, fiind foarte bogat in fibre de

colagen si elastice, care formeaza retele papilare pe suprafata pielii.

Dermul reticulat cuprinde radacina firului de par, glande sebacee,

glande sudoripare, muschi horipilatori si horiplumatori. Celulele conjunctive sunt mult mai numeroase.

La ecvine, in regiunile laterale ale gatului, in regiunea gluteana si

scrotala, sub stratul reticulat apare un al treilea strat, stratul tendiniform, dens, bogat in fibre de colagen, orientate perpendicular sau paralel

cu axul longitudinal al regiunilor.

Dermul mai contine fibre musculare netede in unele zone specializate (scrotum, mamelon) sau fibre striate ale muschiului pielos, ce formeaza un panicul carnos la suine. La nivelul fetei, fibrele musculare striate se pot insera pe unii foliculi pilosi.

La pasari, fibrele musculare netede se insera pe stratul fibroelastic al

dermului si pe foliculii plumiferi prin mici tendoane care se ramifica in

retea pe teaca fibroasa a foliculului. Pe un folicul plumifer se pot insera

mai multe fibre musculare netede, iar pe radacinile penelor de pe aripi

se insera si fibre musculare striate, detasate din muschii regionali. In

stratul superficial al dermului la pasari, se remarca o bogatie de fibre

elastice, un numar mare de anse capilare si lipsa unor papile dermice

propriu-zise.

3. Subcutisul

Subcuctisul (tela subcutanea) sau hipodermul este reprezentat de tesutul

conjunctiv profund pe care gliseaza dermul si epidermul. Hipodermul este

format dintr-o retea bogata de fibre de colagen si elastice, care permit mobilitatea si elasticitatea pielii. Din hipoderm se desprind o serie de fascicule

fibroase, denumite conuri fibroase, care fuzioneaza cu stratul tendiniform

al dermului reticulat. tesutul adipos, format, in principal, din adipocite

de origine fibrocitara, ocupa spatiile dintre conurile fibroase sau formeaza

mase compacte, denumite paniculi adiposi.

La suine, paniculii adiposi se transforma in mari depozite de grasime

(slanina). Tesutul adipos are rol de izolator termic, de amortizor al

socurilor (la nivelul pernitelor digitale), permitand, totodata, mobilitatea

tegumentului.

Subcutisul gazduieste bulbii foliculilor pilosi, adenomerele glandelor

sudoripare, corpusculii nervosi, vase limfatice si sangvine. La animalele

hibernante, hipodermul cuprinde si tesut adipos brun.

Vascularizatia cutisului asigura nutritia pielii si a productiilor sale.

Intensitatea fluxului sangvin faciliteaza pierderile de caldura, favorizand

termoreglarea, iar descresterea fluxului sanguin reduce pierderea caldurii,

mentinand insa o nutritie normala. Epidermul este lipsit complet de vase

sangvine si limfatice, nutrindu-se prin imbibare cu plasma care difuzeaza

din vasele superficiale ale dermului. Dermul este foarte bine vascularizat.

Arterele care iriga cutisul sunt localizate profund in hipoderm, de

unde trimit ramuri ascendente care formeaza doua plexuri: un plex profund, situat la limita dintre hipoderm si derm (reteaua subdermica), si

un plex mai superficial, situat la baza papilelor dermice si denumit plex

subpapilar (rete arteriosum subpapillare).

Plexul cutanat profund iriga tesutul gras al hipodermului, tesutul conjunctiv al dermului reticulat si formeaza retele de capilare in jurul foliculilor pilosi, in jurul glandelor sudoripare si sebacee.

Plexul subpapilar iriga stratul superficial al dermului, furnizand

retele capilare pentru histostructurile acestui strat. Trimite anse capilare

(ansa capillaris intrapapillaris) in fiecare papila dermica, din care deriva

reteaua periferica de capilare a papilei.

Drenajul venos este realizat prin formatiuni venoase satelite arterelor. Sunt prezente numeroase anastomoze arterio-venoase (sunturi) care

au rol important in termoreglare prin controlarea dinamicii sangvine.

Intrarea sangelui in sunturile arterio-venoase este controlata prin dispozitive speciale, denumite glomuri vasculare, mai numeroase in dermul

extremitatilor. Un glom vascular intradermic cuprinde un segment foarte

sinuos al suntului arterio-venos, inglobat intr-un tesut conjunctiv dens.

Peretele arterei aferente se ingroasa mult, datorita celulelor musculare netede, care capata un aspect epitelioid.

4. Pielea ca organ de simt

Pielea, ca organ de simt, gazduieste segmentul periferic al analizatorului cutanat, prin care sunt receptionate excitatiile tactile, termice si dureroase din mediul extern. In piele se gasesc terminatii nervoase libere si toate tipurile de corpusculi senzitivi.

Terminatiile nervoase libere ajung la nivelul jonctiunii dermo-epidermice, unde iau contacte stranse cu celulele epitelioide (Merkel), dispersate in stratul bazal al epidermului. Citoplasma celulelor Merkel contine cule, cu aspecte ultrastructurale similare cu cele prezente in sinapse, fara a putea fi evidentiati neurotransmitatori. Totodata, diferite plexuri de terminatii nervoase libere amielinice sunt incorporate in foliculii pilosi, servind ca receptori tactili. Exista si terminatii libere amielinice, cu diametru mai mare, care receptioneaza excitatiile tactile si dureroase, distribuindu-se cu precadere la perii tactili (vibrisae) sau formand panere intraepiteliale (Doghiel) in jurul celulelor tactile. Astfel de structuri nervoase se gasesc in epidermul botului la canide si in epidermul ratului la suine.

Corpusculii Meisnner (corpusculum tactus) sunt receptori tactili

incapsulati, prezenti in dermul pielii lipsite de par (glabra), de la nivelul

degetelor, talpii, buzelor, mameloanelor. Sunt implicati in receptionarea

excitatiilor tactile fine, gradul de sensibilitate tactila depinzand de densitatea corpusculilor. Au o forma ovoidala si sunt localizati imediat sub epiderm, in papilele dermice. Sunt delimitati de o fina capsula de tesut conjunctiv ce inconjoara un grup de celule ovale, mari, dispuse transversal

fata de axul corpusculului. Capsula se continua cu epinervul filetului

aferent. Terminatiile nervoase amielinice se ramifica printre celulele corpusculului.

Corpusculii Vater-Pacini (corpusculum lamellosum) receptioneaza

excitatiile mecanice intense (de tact si presiune), fiind raspanditi in straturile profunde ale pielii, in ligamente articulare, membrane seroase, in

unele viscere (pancreas). In pielea animalelor domestice sunt relativ rari.

Au fost observati in dermul copitei la cabaline, al ongloanelor la rumegatoare si suine, in pernitele digitale la carnivore si in sacii anali la felide.

Corpusculii Vater-Pacini sunt cei mai voluminosi corpusculi tactili,

ajungand la 4 mm lungime si 1 - 2 mm latime si avand o forma ovoida.

In structura unui corpuscul intra o capsula si o portiune axiala. Capsula

este alcatuita din 20 - 60 lamele concentrice. Fiecare lamela este formata

dintr-o matrice extracelulara, in care sunt inglobate fibrile de colagen si

elastice, dispuse intr-un strat longitudinal extern si altul circular intern.

Lamelele sunt despartite intre ele prin spatii umplute cu lichid interstitial

si sunt tapetate pe una sau ambele fete de un strat de celule epitelioide

perineurale. Capsula se continua cu teaca endoneurala a fibrei aferente.

Capsula corpusculului este vascularizata de arteriole care formeaza, in

lamelele cele mai externe, o retea capilara. Din reteaua capilara se desprind

venule care parasesc corpusculul.

In portiunea axiala este prazenta o terminatie dendritica amielinica,

ramificata in unii corpusculi si terminata printr-o dilatatie. Terminatia

dendritica este inconjurata de mai multe neurolemnocite turtite.

Deformarea corpusculilor lamelari produce o amplificare a stimulilor

mecanici prin portiunea axiala, fapt care determina un potential de actiune

in neuronul senzorial.

Corpusculii bulbosi (corpusculum bulboideum), reprezentati de corpusculii Golgi-Mazoni, Krause si corpusculii genitali, variaza ca forma, marime si localizare.

Corpusculii Golgi-Mazoni se gasesc in dermul podofilos al copitei,

in pernitele digitale, in cutisul glandului penian, in buze, limba si mucoasa

obrazului. Sunt sferoidali, ovoidali, fusiformi sau cilindroizi. Reprezinta o varianta structurala a corpusculilor Vater-Pacini, avand o capsula

mai subtire, cu lamele mai putine si o portiune centrala mai voluminoasa.

Receptioneaza presiuni mai slabe decat corpusculii Vater Pacini.

Corpusculii Krause se gasesc in dermul pielii, al mucoasei conjunctivale si bucale. Sunt mai mici decat corpusculul Meissner, sferoidali sau

cilindrici si au capsula formata din 1 - 2 lamele conjunctive. Au rolul de

receptionare a excitatiilor termice reci.

Corpusculii genitali, sferoidali, reprezinta o varietate a corpusculilor

Krause. Sunt prezenti in zona profunda a dermului preputial, clitoridian,

vulvar si penian.

Corpusculii Ruffini au o capsula redusa, formata din 4-5 lamele, si

sunt prezenti in profuzimea dermului si in hipoderm, in pernitele digitale

si in dermul copitei. Receptioneaza excitatiile produse de tractiune, deformare si excitatiile termice calde.

La pasari se intalnesc corpusculii Grandry si corpusculii Herbst, in

cioc, limba si in bolta palatina, fiind mai numerosi la pasarile inotatoare.

Inervatia pielii variaza de la o regiune la alta. Filetele nervoase

subcutanate formeaza un plex care emite ramuri in derm si hipoderm, ce

inerveaza glandele, muschii si parul, cat si fine ramuri care urmeaza un

traiect ascendent si formeaza un plex cutanat superficiat. Din plexul cuta-

nat superficial se desprind fibre care se epuizeaza in papilele dermice sau

iu epiderm.

5. Glandele cutanate

In structura pielii exista doua tipuri de glande cutanate (glandulae cutis): glande sudoripare si glande sebacee.

Glandele sudoripare

Glandele sudoripare (glandulae sudorifera) sunt glande tubulo-glomerulare, formate dintr-o portiune glomerulara secretorie si o portiune

canaliculara de eliminare a secretiei. Pe baza caracteristicilor morfologice si functionale se deosebesc doua tipuri de glande sudoripare, unele

apocrine si altele merocrine sau ecrine .

Glandele sudoripare apocrine (glandula sudorifera apocrina) sunt mai

vechi din punct de vedere filogenetic, fiind inlocuite treptat de glandele

merocrine. Au un adenomer mai voluminos, mai putin sinuos, cu un

lumen mai larg. Canalul de excretie este relativ rectiliniu. Lumenul adenomerului este delimitat de un epiteliu simplu, cubic sau prismatic, dupa

momentul functional surprins. Celulele secretorii au citoplasma bazofila,

cu granule de glicogen, lipide sau pigmenti. Suprafata polului apical

prezinta prelungiri neregulate, cu aspect de muguri, ce ar putea indica

modul apocrin de eliminare a secretiei. Intre polul bazal si membrana

bazala se gaseste un strat discontinuu de celule mioepiteliale (myoepitheliocytus fusiformis).

Canalul de excretie parcurge un traiect intradermic rectiliniu, avand

un lumen ingust, delimitat de doua randuri de celule cubice. In mod

frecvent, canalul se deschide in teaca epiteliala a firului de par, aproape

de suprafata pielii.

La animalele domestice, glandele sudoripare apocrine sunt raspandite

pe cea mai mare suprafata a pielii, in contrast cu distributia lor la hominide, unde se gasesc numai in regiunile axilara, pubiana, perineala si perimamelonara.

La cabaline sunt foarte active si produc o secretie evidenta in timpul efortului fizic sau in zilele calduroase. La alte specii, secretia este

redusa, abia perceptibila. La canide si felide, glandele sudoripare apocrine

sunt glomerulare sau sinuoase, in timp ce la rumegatoare au aspectul

unor alveole largi. Glandele apocrine au activitate redusa la caprine si

ovine. La hominide, glandele sudoripare apocrine nu sunt functionale

pana la pubertate, iar la femeie activitatea lor este modulata ciclic sub

influente hormonale. Sunt omoloagele glandelor odorante de la multe mamifere.

Glandele sudoripare propriu-zise, merocrine sau ecrine (glandula sudorifera merocrina), sunt glande independente de foliculii pilosi (atrichiale).

Se gasesc numai in anumite zone ale pielii, precum pernitele digitale la

carnivore, furcuta la cabaline, ul nazal la suine, ul nazolabial

la bovine, regiunea carpiana la suine. Au adenomerul situat la limita

dintre derm si hipoderm, cu aspect tubulo-glomerular. Epiteliul glandular simplu cubic, sprijinit pe o membrana bazala, cuprinde doua tipuri

distincte de celule: celule dense (exocrinocytus densus) si celule clare (exocrinocytus lucidus).

- Celulele dense contin multi ribozomi si numeroase cule la

polul apical. Celulele clare nu prezinta bazofilia citoplasmei si sunt implicate in transportul componentelor lichide de transpiratie.

Lumenul tubului glandular apare neregulat, prelungindu-se spre

membrana bazala sub forma de canalicule intercelulare, delimitate de

doua celule invecinate. Celulele mioepiteliale sunt dispuse pe un rand,

discontinuu, in jurul unitatilor secretorii.

Canalul sudoripar este relativ rectiliniu in portiunea intradermica,

are peretele compus dintr-un epiteliu bistratificat, sprijinit pe o membrana bazala. Portiunea intraepidermica are un traiect sinuos si este lipsita de perete propriu. Se deschide la suprafata pielii printr-un orificiu sau por.

Glandele sudoripare merocrine produc o secretie fluida, apoasa,

hipotonica. Sudoratia joaca un important rol in termoreglare. Lichidul

sudoral contine cantitati semnificative de ioni de sodiu si clor, uree si

metaboliti cu greutati moleculare mici, incat sudoratia constituie o modalitate de excretie. La nivelul tubului glandular se resorb unele glicoproteine si ioni de sodiu incat excretia sudorala devine hipotonica in raport cu plasma. Prin eliminarea de substante nocive si metaboliti, functia de excretie a glandelor sudoripare echivaleaza cu circa jumatate din functia renala. In caz de insuficienta renala, creste cantitatea de uree eliminata prin transpiratie, iar secretia glandelor sudoripare capata miros de urina.

La cabaline, ovine, suine si felide, adenomerul glandelor sudoripare

are aspect glomerular. La bovine, caprine si canide, adenomerul are aspect

de tub sinuos, fara a fi glomerular. Felidele au foarte putine glande sudoripare, dispuse numai in vecinatatea buzelor, anusului, in regiunea mandibulei, in pernitele digitale. Canidele au glande sudoripare foarte mici, mai numeroase pe spate, in vecinatatea gurii, anusului si in pernitele digitale. Ca regula generala, cele mai dezvoltate glande sudoripare se gasesc in regiunile in care pielea acoperita de par se invecineaza cu pielea glabra sau cu mucoasele, in vecinatatea buzelor, narinelor si pe fata ventrala a cozii (la ovine). Prezenta glandelor sudoripare pe ul nazal sau nazolabial contribuie la imbunatatirea simtului tactil pe epiderma umeda. Nivelul scazut al secretiei sudorale la nivelul pernitelor digitale este legat de faptul ca tocirea (abraziunea) creste o data cu hidratarea epidermei.

Glandele sudoripare lipsesc la pasari.

Datorita unor caracteristici topografice si histostructurale se descriu

o serie de glande sudoripare cu aspect particular precum glandele: ceruminoase, ciliare, glandele ului nazal sau nazoepitelial, glandele regiunii anale, glandele carpale.

Glandele ceruminoase se gasesc in pielea conductului auditiv extern.

Sunt formate dintr-un glomerul si dintr-un canal care se deschide la

suprafata epidermului sau intr-un folicul pilos. Secreta si elibereaza

prin apocrinie un produs care se condenseaza prin evaporare, formand

o materie pastoasa, cerumenul.

Glandele ciliare ( Moll) sunt glande sudoripare apocrine, care se

deschid in foliculii genelor. Prezinta un adenomer ampular si unul glomerular, iar canalul este lung  si sinuos. Au un epiteliu tipic secretor si

celule mioepiteliale sprijinite pe o membrana bazala. Dispunerea si structura lor este asemanatoare la toate animalele domestice, iar functionarea

este putin cunoscuta.

Glandele ului nazal sau nazolabial, prezente la ovine, caprine,

taurine si suine, au aspectul unor glande sudoripare merocrine, cu numeroase canalicule secretoare.

Glandele carpale, specifice suinelor, au aspectul unor aglomerari de

glande sudoripare merocrine, dispuse pe fata mediala a regiunii carpiene.

EIe se deschid pe suprafata pielii prin 3 - 5 canale largi, cu aspect de

diverticule, delimitate de un epiteliu stratificat pavimentos. Portiunea

lor secretoare este localizata in tesutul conjunctiv subcutanat si consta

din numerosi lobuli, formati din pachete dense de unitati tipice de glande

sudoripare modificate. Contin celule secretorii clare si dense (precum si

celule mioepiteliale). Fiecare lobul este drenat de un conduct sinuos intradermic, captusit de un epiteliu bistratificat cubic. Conductele se deschid in cavitatile diverticulelor.

Glandele sudoripare ale regiunii anale pot fi incadrate in doua grupe:

glande anale si glande ale sinusurilor paraanale.

- Glandele anale (glandula analis), prezente la canide, felide si

suine, sunt dispuse in zona columnara si intermediara a canalului anal.

Sunt glande sudoripare tubulo-alveolare si produc materiale lipidice la

carnivore si mucoide la suine. Pot cuprinde tesut limfoid difuz sau organizat in noduli.

- Glandele sinusurilor paraanale (glandula sinus paranalis) sunt

glande sudoripare tubulare apocrine, ce se deschid la nivelul gatului sinusului paraanal.

Glandele sebacee

Glandele sebacee (glandula sebacea) sunt glande alveolare simple,

ramificate sau compuse, cuprinse in grosimea dermului. Se formeaza prin

evaginarea tecii epiteliale externe a foliculului pilos. Produc sebum pe

care il elibereaza prin holocrinie. In cele mai multe cazuri sunt asociate

foliculilor pilosi in care se deschid printr-un scurt canal pilosebaceu.

Fiecare folicul pilos este in legatura cu una sau mai multe glande sebacee, dispuse in coroana, care isi descarca secretiile pe radacina firului de par. Ele sunt situate in interiorul tecii conjunctive a foliculului pilos.

Sunt cuprinse in unghiul de insertie a muschilor arectori care ajuta la

evacuarea secretiei glandulare. Un folicul pilos, impreuna cu glandele sebacee adiacente si cu muschii arectori, formeaza o unitate pilosebacee.

In zonele in care pielea este lipsita de par, glandele sebacee se deschid direct pe suprafata pielii printr-un canal delimitat de un epiteliu stratificat scuamos.

Adenomerul cu aspect de alveola este format dintr-o membrana

bazala pe care se sprijina un strat generator, format din celule cu nuclei bogati in cromatina cu numeroase mitoze. Spre centrul alveolei se

gasesc celulele stratului mijlociu care sunt mai mari, cu nuclei turtiti,

cu tendinta la carioliza si cu numeroase picaturi de grasime. Centrul

alveolei este ocupat de celule aflate in diferite stadii de degenerescenta

grasa, care prin holocrinie se transforma in sebum. Alveolele glandulare

sunt delimitate de o teaca conjunctiva care este continua cu teaca foliculului pilos si cu tesutul dermic adiacent .

Intensitatea activitatii glandelor sebacee depinde de frecventa celulelor din stratul generator si de capacitatea fiecarei celule de a sintetiza si acumula componentii sebumului. Sebumul protejeaza cutisul impotriva apei, mentine finetea si elasticitatea pielii, diminueaza mitoza microorganismelor si contine precursori ai vitaminei D.

La mamiferele domestice, glandele sebacee au o forma ovoidala in

regiunile in care parul este des si sunt sferoidale in pielea slab acoperita

cu par. Cu cat parul este mai scurt, cu atat glandele sebacee sunt mai

mari si mai numeroase. Cabalinele si canidele au cele mai mari glande

sebacee, in timp ce la suine, glandele sebacee sunt rudimentare. La cabaline, intr-un folicul pilos se deschid 2 - 6 glande sebacee, iar la carnivore, numarul de glande este egal cu numarul de peri dintr-un folicul pilos compus. Perii tactili prezinta o coroana de glande sebacee. La nivelul liniilor cuto-mucoase, glandele sebacee sunt mari. Glandele sebacee lipsesc in unele regiuni lipsite de par, ca pernitele digitale,buzele, aripile narinelor, mamelonul la bovine, ovine, caprine si carnivore.

In anumite regiuni de pe corpul mamiferelor exista aglomerari de

glande sebacee, cu aspect particular precum: glandele tarsale, organul

submental, glandele sinusurilor infraorbitar, inghinal si interdigital, glandele cornuale, glandele sinusurilor paraanale, circumanale, glande preputiale, si supracoccigiana. La pasari exista glanda uropigiala.

Glandele tarsale sunt mai dezvoltate in pleoapa superioara. Ele sunt

glande sebacee multilobulare, cu un conduct central, care se deschide

pe fata cutanata a pleoapei, in apropierea fantei palpebrale. Glandele

tarsale sunt inconjurate de un strat compact de fibre de colagen si elastice.

Aceste glande sunt mai dezvoltate la felide si slab dezvoltate la suine.

Glandele sinusului infraorbitar sunt glande sebacee voluminoase,

care formeaza un strat continuu la periferia sinusului, fiind insotite de

glande sudoripare apocrine.

Organul submental, prezent la felide in spatiul intermandibular, este

format din lobuli, constituiti din glande sebacee. Fiecare lobul prezinta

un spatiu central de colectare, care se deschide la suprafata cutisului.

Lobulii sunt inconjurati de muschi seheletici, care favorizeaza eliminarea

sebumului.

Glandele sinusului interdigital sunt caracteristice ovinelor. Portiunea

lor secretorie este formata din grupuri de adenomere sebacee, simple

sau ramificate, ce se deschid la suprafata pielii din spatiul interdimital.

In profunzimea dermului din sinusul interdigital se gasesc si glande sudoripare apocrine.

Glandele sinusului inghinal sunt numeroase glande sebacee mari,

grupate in regiunea inghinala la ovine. Ele sunt asociate cu mari glande

sudoripare apocrine.

Glandele sinusurilor paraanale, prezente in peretii cutanati ai sinusurilor, sunt atat glande sebacee, cat si glande sudoripare apocrine.

Glandele circumanale (glandula circumanalis) sunt glande sebacee

modificate, prezente la canide in zona cutanata a canalului anal, unde

formeaza un inel in dermul zonal. Ele se extind de la nivelul jonctiunii

cutaneomucoase pe unul pana la trei centimetrii in toate directiile, fiind

formate din lobuli ce cuprind mase compacte de celule poligonale, cu

aspect “hepatoid”. Se disting trei tipuri de celule: celule bazale sau

periferice, care sunt cuboidale, cu putina citoplasma eozinofila granulara

si nucleul intens bazofil; celule clare si celule dense, care au o citoplasma

eozinofila granulara si constituie masa principala in fiecare lobul. Intrucat nu exista un sistem canalicular care sa dreneze lobulul, ele pot fi considerate “glande endocrine” (Calhoum si Stinsom - 1987).

Totodata, numeroase capilare sunt localizate in tesutul conjunctiv ce

inconjoara lobulii. Investigatii recente indica o posibila implicare a glandelor circumanale in metabolismul hormonilor steroizi. Intre glandele

circumanale si suprafata pielii se gasesc glande sebacee care se deschid

in foliculii pilosi sau direct pe suprafata pielii. Glandele circumanale

sunt mici la nou-nascuti si tineret, apoi cresc la adult si involueaza,

atrofiindu-se, la animalele batrane.

Glandele circumanale sunt importante din punct de vedere clinic,

intrucat detin locul trei in localizarea tumorilor la canide.

Glanda supracoccigiana, intalnita la canide si felide, este situata pe

fata dorsala, la 3 - 9 cm de la baza cozii. Apare formata dintr-o aglomerare de mai multe glande sebacee care se deschid intr-un singur folicul pilos. Produce o seeretie ceroasa care determina o decolare a parului in aceasta regiune, in cazul unei hipersecretii. Acest fapt poate constitui o problema clinica pentru pisicile de rasa, unde degradeaza imbracamintea piloasa a cozii.

Glanda mamara este tot o glanda cu origine ectodermica, a carei

dezvoltare si functionare sunt corelate cu fiziologia aparatului genital

femel, unde va fi prezentata.

La unele mamifere (castor, mosc, cervidee), glandele sebacee din

anumite regiuni ale cutisului sunt foarte dezvoltate si produc o secretie

grasa, ce contine diverse substante odorante, utilizate in industria parfumurilor.

Glanda uropigiala, specifica pasarilor, este o glanda sebacee puternic

ramificata. Apare mai dezvoltata la pasarile acvatice. Este formata din

numeroase adenomere sebacee alveolare, dispuse in lobuli, delimitati de

travei ce se desprind din capsula. In cadrul adenomerelor, epiteliul glandular cuprinde mai multe tipuri de celule: celule bazale, cu nuclei bogati in cromatina; celule centrale, poligonale, cu citoplasma incarcata cu lipide. Eliberarea produsului de secretie se realizeaza prin holocrinie. Din alveolele glandei pornesc canalicule care se deschid intr-un sinus glandular, care se continua cu un conduct sinuos, care se deschide la suprafata pielii, pe o papila. Papila contine fibre musculare netede care inconjoara canalul excretor. la pasarile acvatice, unde este complet dezvoltata, glanda uropigiala apare formata din doi lobi cu aspect de saci ovoizi.

la pasari, in restul cutisului nu exista glande sebacee.

6. Productiile pielii sau fanerele

Productiile pielii reprezinta structuri functionale ale tegumentului,

evidente la suprafata cutisului. Ele se dezvolta din mugurii ectodermici.

La mamifere, fanerele sunt reprezentate de par, lana, copite, ongloane,

unghii si coarne, iar la pasari de pene, cioc, gheare, pinteni si solzi.

Parul

Parul (pilus) este o formatiune cornoasa, filiforma, flexibila, caracteristica mamiferelor. Prezinta o portiune libera, tulpina (sau tija) si o portiune profunda, localizata in piele sau radacina, ce se termina printr-o dilatatie ovoida, numita bulb pilos.

Bulbul pilos (bulbus pili) prezinta o excavatie in care patrunde

o masa de tesut conjunctiv lax, bogat vascularizata si inervata, ce formeaza papila (papilla pili).

Tija si radacina firului de par sunt constituite din trei structuri

dispuse concentric: maduva, cortexul si cuticula.

- Maduva (medulla) ocupa centrul firului de par, fiind formata

din doua sau trei randuri de celule cuboidale sau turtite. In segmentul

proximal al radacinii, celulele maduvei sunt mari, cu nuclei ovoidali, solidarizate prin desmozomi si incarcate cu incluzii de grasime si pigment.

In segmentul distal al tijei, celulele maduvei se cheratinizeaza, incarcandu-se cu tricohialina, nucleii devin picnotici sau dispar. In final, celulele maduvei se transforma in cule pline cu aer.

Celulele maduvei au o forma si dispunere caracteristica la diverse

specii de animale, fapt ce permite identificarea provenientei de specie.

Astfel, la cabaline, celulele maduvei au o forma dreptunghiulara, cu marginile ondulate, fiind separate intre ele printr-un spatiu relativ larg. La bovine, celulele maduvei sunt turtite, cu margini relativ rectilinii.

Celulele medularei sunt mai inalte decat late, granulare si imprecis delimitate la suine. La canide, celulele maduvei sunt relativ patrate, cu

margini drepte. Caprinele au celulele maduvei de forma triunghiulara,

cu baza orientata spre radacina firului de par. La felide, celulele maduvei

sunt turtite si dispuse pe 1 - 3 randuri. Leporidele au in maduva celule

dreptunghiulare, dispuse in mai multe randuri. La cervidee, celulele

maduvei sunt poligonale, cu margini subtiri, dispuse in fagure de miere.

Firele de lana sunt lipsite de maduva.

- Cortexul (cortex pili) sau scoarta formeaza masa principala a

firului de par, ocupand: 2/3 din grosimea firului la hominide; 1/3 din

grosime la cabaline, bovine, suine si canide; 1/6 din grosime la caprine

si felide si 1/10 din grosime la leporide si cervidee.

Celulele scoartei sunt cuboidale, cu nuclei sferici sau ovoidali in

radacina si devin aplatizate, degenerand progresiv spre extremitatea

libera a firului de par. La nivelul tijei, celulele scoartei formeaza un

strat dens, compact, fiind dispuse cu axul lung paralel cu lungimea

firului. Pot contine resturi nucleare si granule de pigment, ce imprima

culoarea. Sunt solidarizate intre ele prin desmozomi.

- Cuticula (cuticula pili) apare ca un strat superficial, foarte sub-

tire. La nivelul tijei, celulele cuticulare (epitheiocytus cuticularis) se

transforma in “solzi” cornosi, microscopici, clari, anucleati, dispusi transversal fata de axul tijei si cu marginea libera, orientata spre varful firului de par.

La animalele domestice, parul acopera in intregime corpul, cu exceptia unor zone precum: pernitele digitale, copita, ongloanele, glandul

penian, jonctiunile cutomucoase, mameloanele etc.

Foliculul pilos (folliculus pili) cuprinde ca un sac radacina firului

de par, fiind alcatuit din doua teci epiteliale (interna si externa), ce

deriva din ectoderm, si o teaca conjunctivo-fibroasa, de origine mezodermica.

Teaca epiteliala interna (vagina epithelialis radicularis interna)

cuprinde radacina firului de par pana la deschiderea canalelor glandelor

sebacee. Este formata din trei straturi concentrice: epidermicula, stratul

epitelial intern si stratul epitelial extern.

Epidermicula sau cuticula vaginalei (cuticula vaginalis) este formata

din celule cheratinizate, anucleate, cu aspect de solzi, dispusi cu marginea libera orientata spre papila, angrenandu-se intim cu celulele cuticulei si realizand o solida imtare a firului de par in foliculul pilos.

Stratul epitelial intern (Huley) sau granular (stratum epitheliale

internum s. granuliferum) cuprinde 2 - 6 randuri de celule incarcate

cu granule de tricohialina.

Stratul epitelial extern (Henle) (stratum epitheliale externum s.

pallidum) cuprinde un singur rand de celule poliedrice cheratinizate.

In apropierea deschiderii glandelor sebacee, teaca epiteliala interna

devine ondulata, formand mai multe cute foliculare circulare, dupa care

teaca se subtiaza, celulele se dezintegreaza, se desprind si intra in componenta sebumului.

Teaca epiteliala externa (vagina epithelialis radicularis externa) este

compusa din mai multe straturi de celule asemanatoare celor din stratul spinos al epidermului. Numarul de straturi se reduce pe masura apropierii de bulbul pilos. La nivelul deschiderii superficiale a foliculului pilos, teaca epiteliala externa se continua cu epidermul. Este delimitata de teaca fibroasa printr-o membrana bazala groasa, denumita membrana vitroasa, din cauza aspectului sau sticlos.

Teaca fibroasa (vagina dermalis radicularis) cuprinde fibre de colagen si elastice, dispuse pe doua uri, circular intern si longitudinal

extern. Pe aceasta teaca se insera fibrele musculare netede ale muschilor arectori (sau erectori), ce delimiteaza un unghi ascutit cu deschiderea spre epiderm, in care sunt situate glandele sebacee. Muschii arectori sunt inervati de fibre vegetative, fiind foarte dezvoltati de-a lungul spinarii la canide, unde produc zburlirea parului. Contractia muschilor arectori in timpul perioadelor reci permite formarea unor mici pungi de aer in blana, cu rol termoreglator.

La nivelul bulbului pilos, celulele epiteliale care acopera papila

dermica formeaza matricea celulara a parului. Ele genereaza cheratino-

cite, celule care se vor cheratiniza pentru a forma firul de par. Kera-

tinocitele parului nu trec prin faza de cheratohialina, nu se descuameaza,

contin putine lipide si mult sulf. Cheratina din firul de par este tare,

fiind caracteristica pentru corn, pene si par. In timp ce in epiderma

aparitia de noi cheratinocite este continua din cauza descuamarilor, in

foliculul pilos, matricea celulara trece prin perioade de repaus, fara acti-

vitati mitotice, ce alterneaza cu perioade de diviziuni celulare. Activi-

tatea ciclica a bulbului pilos este corelata cu schimburile sezonale ale

parului la animale, cu naparlirea.

Perioada in care celulele matriceale ale bulbului pilos au o intensa

activitate mitotica este denumita perioada anagena si corespunde cres-

terii parului. Dupa aceasta perioada, bulbul pilos intra intr-o faza re-

gresiva denumita catagen. In timpul catagenului, proliferarea celulara

descreste lent si, in final, inceteaza total, pana ce din bulb ramane o

coloana redusa, dezorganizata, de celule. Bulbul este “impins” spre su-

prafata, pierzand legatura cu papila. Foliculul pilos intra intr-o faza de

repaus de saptamani sau luni, denumita telogen. Firul de par ramane

ancorat prin angrenarile cuticulei cu epidermicula, iar papila dermica

este distantata de bulb si redusa la un restrans grup de celule, situat

sub celulele matriceale ale bulbului.

O noua activitate mitotica si de cheratinizare se declanseaza atunci

cand un nou fir de par se va forma. Din teaca epiteliala externa se

dezvolta un mugure secundar, situat mai profund decat cel primar. In

stadiul anagen, mugurii secundari cresc in profunzime, formand un nou

bulb pilos in asociere cu o papila conjunctiva . Prin mitoze frecvente si

prin cheratinizari succesive se produc organizarea si cresterea noului

fir de par. Pe masura ce noul fir de par creste, radacina firului vechi

este dislocata spre suprafata cutisului si eliminata.

Cresterea si caderea normala a firului de par (naparlirea) la anima-

lele domestice se datoreaza activitatii mitotice si cheratinizarii ciclice

a celulelor matriceale, fiind influentata de mai multi factori legati de

sezon, ciclul luminos, temperatura si hormoni (steroizi, testosteron, adre-

nosteroizi si tiroidieni).

Pigmentul parului este produs de melanocitele epidermale dispuse

deasupra papilei firului. Incaruntirea parului se datoreste incapacitatii

melanocitelor din bulbul pilos de a produce tirozina.

Foliculii pilosi pot fi primari si secundari.

-Foliculii primari (folliculus pili primarius) au un diametru mai

mare, sunt situati mai profund in derm  si se asociaza cu glande sebacee,

sudoripare si cu un muschi arector. Ei dau nastere perilor primari.

- Foliculii secundari (folliculus pili secundarius) apar mai mici in

diametru si sunt situati mai superficial. Pot avea o glanda sebacee, dar

sunt lipsiti de glanda sudoripara si de muschi arector. Ei produc perii

secundari.

Foliculul din care erupe un singur fir de par este numit folicul sim-

plu. La carnivore si ovine exista foliculi complecsi (folliculus complexus),

compusi dintr-un folicul primar si din mai multi foliculi secundari, dis-

pusi in jurul celui primar. La nivelul deschiderii glandelor sebacee, fo-

liculii fuzioneaza, astfel incat firele de par merg printr-un singur orificiu fo-

licular extern. Exista multe diferente in dispunerea foliculilor pilosi pe

suprafata corpului animal. Cabalinele si bovinele au foliculi simpli, dis-

tribuiti uniform. La suine, foliculii simpli sunt dispusi in grupe de cate

trei sau patru, delimitate de un tesut conjunctiv dens.

Canidele prezinta foliculi compusi, ce genereaza un par primar lung,

inconjurat de 3 - 9 peri secundari, ce emerg printr-o singura deschidere.

Firul principal prezinta maduva si are un diametru de 150 µm, in timp ce firele

secundare sunt lipsite de maduva si au 70 µm diametru. Foliculii com-

pusi sunt dispusi in grupari de cate trei.

La felide, un folicul primar simplu este inconjurat de grupe de 3 - 5

foliculi compusi. In fiecare folicul compus exista trei fire de par pri-

mare si 6 - 12 fire de par secundare. Intregul smoc de peri iese la su-

prafata prin acelasi por. La felide se disting trei feluri de fire de par:

fire dimectoare, fire in spic si fire fine (lanugo).

La ovine exista regiuni cutanate restranse cu par gros (jar) pe fata

si pe extremitatile membrelor, majoritatea suprafetei corpului fiind aco-

perita cu lana. Regiunile cu jar contin in principal foliculi simpli, in timp

regiunile acoperite cu lana contin mari foliculi compusi. De regula,

grupele de foliculi cuprind trei foliculi primari si mai multi foliculi

secundari. Pe un milimetru patrat exista 10 - 80 fire de lana. Se intal-

nesc trei categorii de fire de par: jarul, parul scurt cu maduva de pe

cap si extremitatile membrelor; parul mijlociu, cu maduva rudimentara,

gros, aspru, infipt adanc in hipoderm; lana, lipsita de maduva, cu o

grosime intre 5 - 30 µm. Firul de lana este ondulat, prezentand 10 - 13

ondulatii pe milimetru. Celulele cuticulare sunt bine delimitate si intri-

cate, fapt ce permite toarcerea lanei. Firul de lana este desfacut daca nu

este protejat de secretia glandelor sudoripare si sebacee, care formeaza

usucul, ce confera luciul si elasticitatea lanii.

La caprine, foliculii primari se grupeaza cate trei, iar numarul

foliculilor secundari variaza de la trei la sase pentru fiecare grup. La

unele rase de iepuri (Chincilla), o grupare foliculara cuprinde 75 de fire, ce

ies printr-un singur por folicular.

Mecanismele privind cresterea si schimbarea parului sunt inca in-

complet elucidate. La mamiferele salbatice, perii sunt inlocuiti annual, in

anumite anotimpuri, prin procesul de naparlire. Rozatoarele de labora-

tor isi schimba parul in valuri succesive, care incep ventral, dupa care

progreseaza lateral si dorsal. Carnivorele au un model de naparlire in

mozaic asincronizat, in care fiecare folicul isi are ritmul sau intrinsec.

Aspectul parului (luciu, tocire, crestere) poate furniza date despre starea

generala a organismului.

Perii tactili

Perii tactili (pilus tactilis) sau senzoriali se gasesc la nivelul capu-

lui, fiind specializati pentru receptionarea excitatiilor tactile. Ei sunt

generati de un folicul pilos foarte mare, ce cuprinde un sinus venos cir-

cular, situat intre straturile tecii fibroase (intern si extern). Sinusul

venos are rolul de a mentine in vecinatatea terminatiunilor nervoase o

temperatura optima, favorabila receptionarii celor mai slabe excitatii.

La cabaline si rumegatoare, sinusul este parcurs longitudinal de trabecule

fibroelastice. La suine si carnivore, stratul intern al tecii fibroase este

foarte ingrosat, iar sinusul circular este lipsit de trabecule. Perii senzitivi

sunt lipsiti de glande sudoripare. In schimb, numeroase terminatii den-

dritice ajung in teaca fibroasa a parului, in trabecule sinusale si in

teaca epiteliala interna. Pe teaca fibroasa externa a foliculilor perilor

tactili se insera fibre musculare striate, supuse controlului voluntar.

Perii senzitivi sunt intalniti sub forma de mustata la rozatoare si

carnivore, si sub forma unor peri mari la solipede si suine.

Copita

Prezenta la mamiferele care fac sprijinul pe sol printr-un singur

deget la fiecare membru, copita (ungula) reprezinta regiunea apexiala

a degetului, invelita intr-o formatiune cornoasa. Indeplineste functii de

protectie, de amortizare si de organ tactil.

In alcatuirea regiunii copitei intra o baza anatomica, ce cuprinde

formatiuni osoase (falanga distala si o parte din falanga medie), arti-

culare si tendinoase, invelite de un tegument modificat ce produce cutia

de corn. Tegumentul regiunii apexiale este format din subcutis (hipoderm),

derm si epiderm (. 2.).

. 2. Sectiune transversala prin peretele copitei:

1 - Baza osoasa; 2 - hipoderm; 3 - derm; 4 - lamela

podofiloasa; 5 - lamela cherafiloasa; 6 - tubi cornosi;

7 – glazura.

Hipodermul (sau subcutisul), redus cantitativ si format din tesut

conjunctiv lax, este prezent numai in zonele in care dermul nu ajunge

in contact direct cu baza anatomica.

Dermul (dermis s. corium) prezinta trei straturi: un strat periostal,

rezultat din fuzionarea periostului cu stratul profund al dermului, cu-

prinde tesut conjunctiv dens, fibros, sarac in celule; un strat reticulat,

format din tesut conjunctiv dens, fibros, bogat vascularizat, cu nume-

roase fibre elastice si nervoase; un strat papilar, bogat in celule, fibre

conjunctive, terminatii nervoase si numerosi corpusculi senzitivi

(Pacini, Krause).

Impreuna cu o parte din straturile epidermului (stratul generator

si primele randuri de celule din stratul spinos), dermul formeaza o com-

ponenta macroscopica, denumit membrana cheratogena, ce produce cutia

de corn a copitei. Membrana cheratogena se sistematizeaza intr-o por-

tiune parietala, ce genereaza peretele cutiei de corn, si o portiune soleara,

ce produce cornul din care sunt formate talpa si furcuta. La nivelul

portiunii parietale a membranei cheratogene se disting trei zone morfo-

genetice: bureletul perioplic, bureletul cutidural si podofilul.

- Bureletul perioplic (corium limbi) cuprinde dermul papilar, si-

tuat la marginea coronara, facand trecerea intre membrana cheratogena

si cutisul membrului.

- Bureletul cutidural (corium coronae) este dermul

papilar care produce cea mai mare cantitate din cornul copitei. Podo-

filul reprezinta dermul lamelar, avand o functie cheratogena redusa, dar

indeplinind, in principal, un rol cheratofor.

Stratul papilar al dermului prezinta aspecte diferite in diversele re-

giuni ale membranei cheratogene. La nivelul bureletelor (perioplic si cuti-

dural), la nivelul talpii si furcutei, papilele dermice sunt filiforme. In

restul portiunii parietale a membranei cheratogene, papilele dermice au

un aspect lamelat (dermis lamellata). Pe o membrana cheratogena exista

aproximativ 500 - 600 lamele primare orientate vertical, mai inalte spre

marginea soleara. La cabaline, pe fiecare lamela se gasese 100 - 200 de la-

mele dermice secundare, ce maresc suprafata de adeziune dintre derm

si epiderm. Totalitatea papilelor dermice larnelare formeaza tesutul podo-

filos al copitei (corium parietalis), in timp ce papilele dermice filiforme

de pe portiunea soleara formeaza tesutul velutos sau catifelat al copitei

(corium soleare); ambele “tesuturi” sunt puternic vascularizate si extrem

de sensibile, fiind prevazute cu numerosi corpusculi senzitivi (Pacini si

Krause).

La nivelul zonei parietale a copitei, dermul se interpune intre epi-

derm si baza anatomica, realizand o puternica legatura intre formati-

unile cornoase si cele osteo-artro-tendinoase. Dermul parietal cuprinde o

bogata retea de artere si vene avalvulate ce reduc compresiunile cutiei

de corn pe falanga distala si favorizeaza circulatia venoasa. La nivelul

talpii, dermul da nastere la papile filiforme lungi si se continua cu pe-

riostul fetei ventrale a falangei distale. Dermul furcutei prezinta papile

filiforme scurte. Tesutul conjunctiv dermic se continua in cuzinetul

digital (palmar sau tar), o formatiune hipodermica cu rol de amor-

tizare, format dintr-o masa de tesut adipos, intersectata de fascicule de

fibre de colagen si elastice. La cabaline, cuzinetul este flancat de doua

placi fibrocartilaginoase, denumite fibrocartilaje complementare, compo-

nente ale aparaturii de amortizare. O serie de glande sudoripare mero-

crine ramificate se gasesc in dermul care acopera furcuta. Canalul lor

formeaza un traiect relativ sinuos prin derm si spiralat in epidermul

furcutei.

Epidermul (epidermis) regiunii copitei sufera puternice modificari

fata de epidermul tegumentar, participand la structurarea cutiei de corn

(impropriu denumita “copita”). Cutia de corn (capsula ungulae) pre-

zinta o portiune parietala, care se prelungeste caudal cu barele (pars

inflexa), si o poritune soleara, care cuprinde talpa propriu-zisa (epider-

mis soleae) si furcuta (cuneus corneus). Peretele cutiei de corn este for-

mat din trei straturi: extern, mijlociu si intern.

- Stratul extern (tectorial, periopla sau glazura) este un

strat subtire de corn moale, elastic, lucios, care acopera peretele si bulbii

copitei. Lipseste in regiunea barelor si la animalele batrane. Este produs

de stratul generator care acopera bureletul perioplic. Bureletul perioplic

apare intens vascularizat, cu papile fine, orientate spre fata soleara. El

produce, sustine si hraneste periopla. Periopla este lipsita de structuri

tubulare, fiind formata din cateva randuri de celule cornificate plate.

Periopla protejeaza peretele de uscare prin deshidratare.

- Stratul mijlociu sau epiderma tubulara (epidermis tubularis) este

constituit din corn tubar si corn intertubar, reprezentand masa

principala a peretelui cutiei de corn. Tubii cornosi sunt orientati paralel

cu suprafata externa a peretelui cutiei de corn. Pe sectiune transversala,

tubii apar circulari, ovalari sau neregulati, avand o zona centrala cu

corn alb, moale, asemanatoare maduvei firului de par. In peretele tu-

bului, celulele cornificate sunt dispuse in trei zone: o zona interna, ce

contine celule cornificate dispuse dupa un model helicoidal, cu spire

laxe; o zona mijlocie, cu celule dispuse intr-o helicoida cu spire laxe si

o zona externa, cu celule dispuse helicoidal strans. Aceasta dispunere

helicoidala a celulelor in tubii cornosi confera elasticitate peretelui cutiei

de corn, atenuand socurile atunci cand cutia de corn este lovita de o

suprafata dura. Cornul intertubar umple spatiile dintre tubii cornosi,

fiind format din celule cornificate, orientate paralel cu fata soleara.

Cornul din stratul mijlociu al peretelui cutiei de corn este produs

de celulele stratului generator al epidermului care acopera dermul bure-

letului cutidural, o zona de tesut conjunctiv, inalt vascularizat, cu papile

filiforme lungi, orientate ventral, care se extind pe o mica distanta in

centrul tubilor de corn. Celulele generatoare care acopera varful papilelor

produc un corn alb, moale, ce ocupa centrul tubilor, iar celulele gene-

ratoare situate pe versantii papilelor produc cornul tare din peretele

tubilor. Celulele generatoare care acopera suprafetele interpapilare ale

bureletului perioplic produc cornul intertubar. Dermul bureletului cuti-

dural este compus din fascicule conjunctive dense si din numeroase vase

de sange.

La cabaline, pe fata externa a stratului mijlociu, tubii cornosi sunt

foarte fini, ca niste fibre, formati dintr-un corn intermediar produs de

bureletul perioplic. Ei alcatuiesc un strat marginal moale, elastic, lucios,

interpus intre periopla si stratul tubular. Ca si periopla, stratul marginal

acopera numai jumatatea proximala a fetei externe a peretelui, lipsind

complet la animalele batrane.

In evolutia spre cornificare, epiteliul care acopera papilele filiforme

ale bureletului cutidural nu prezinta stratul granular si lucidum si nu

se incarca cu eleidina. Rezulta, astfel, un corn cu o consistenta mai densa

decat a cornului din stratul marginal, care trece prin straturile generator

si lucidum.

Prin activitatea stratului generator ce acopera papilele filiforme ale

bureletului cutidural si perioplic, se realizeaza cresterea in lungime a pe-

retelui cutiei de corn, iar cele doua burelete formeaza patul fertil al

copitei.

- Stratul intern, lamelar (stratum lamellatum) este format din stra-

tul generator si unul sau doua randuri de celule din stratul spinos al

epidermului care acopera podofilul.

Tesutul epidermic din stratul lamelar formeaza aproximativ 600 de

lamele primare, cornificate, orientate vertical, desprinse de pe fata in-

terna a stratului mijlociu si angrenate cu lamelele podofilului. De pe

fiecare lama primara se desprind perpendicular sau oblic, 100 – 200 de

lame secundare.

Lamele epidermice primare sunt produse de stratul generator al

epidermului care acopera lamele podofilului dermic. Pe masura ce se

produc, celulele se cornifica, fiind deplasate spre stratul mijlociu al cu-

tiei de corn. Lamele epidermice secundare se cornifica numai partial si

prezinta sensibilitate, fiind inervate. Stratul generator al fiecarei lame

secundare imbraca lamele dermice secundare, formand stranse interdigi-

tatii. Centrul fiecarei lame secundare este format din celulele stratului

generator ce se divid, producand celule ce se vor cornifica.

La nivelul talpii propriu-zise, cornul este format din corn tubar

si intertubar. Cornul talpii este mai sfaramicios, trecand prin straturile

granular si lucid si incarcandu-se cu cheratohialina si eleidina. Stratu-

rile superficiale ale cornului talpii se descuameaza. La nivelul jonctiunii

dintre lamele kerofilului si cornul talpii se circumscrie linia alba, care

marcheaza limita dintre formatiunile insensibile si cele sensibile, fiind

folosite ca punct de reper pentru potcovit.

Cornul barelor si al furcutei este un corn moale, elastic, tubar

si intertubar, incomplet cheratinizat, mai neted decat al peretelui si al

talpii.

Castanele si pintenii cabalinelor sunt formati din corn tubar si inter-

tubar. Dermul lor prezinta papile lungi, intens vascularizate. Sunt lipsite

de peri si glande.

Ongloanele

Prezente la rumegatoare si suine, ongloanele au o histostructura

asemanatoare cu a copitei. Stratul lamelar intern cuprinde numai la-

mele primare inalte, dar scurte, lipsite de lamele secundare, ceea ce

face ca atasarea cutiei de corn sa fie mai slaba.

La nivelul fetei soleare, talpa este redusa in suprafata, dar structu-

rata ca si la cabaline. Lipseste furcuta, iar un calcai proeminent si in-

tins ocupa o parte a fetei soleare, fiind acoperit de un corn moale,

subtire, putin rezistent.

Ongloanele secundare, prezente la rumegatoare si suine, reprezinta

vestigii digitale, acoperite cu material cornos si derm, cu aceeasi histo-

structura ca si ongloanele principale.

Unghiile

Sunt formatiuni cornoase care invelesc si protejeaza falanga distala

a fiecarui deget la carnivore. Fiecare unghie prezinta un perete si o

portiune soleara sau talpa.

Peretele unghiei acopera fetele dorso-laterale ale degetului, fara a

face sprijin pe sol. Inre peretele cornos al unghiei si falanga distala se

interpune un derm fibros, mai dezvoltat in regiunea dorso-mediana unde

prezinta o proeminenta cu aspect de burelet. La limitele dintre bureletul

dorsal si dermul de pe fetele laterale sunt prezente, pe fiecare parte,

cateva papile dermice foarte inalte. Papilele dermice lipsesc pe supra-

fata bureletului dorsal, iar pe fetele laterale ale degetului, sunt mici si

neregulate.

Epidermul care acopera bureletul dorsal este format dintr-un strat

gros de celule spinoase si un strat foarte gros, intens pigmentat, de

celule cornoase. Stratul cornos cuprinde un corn mai dens si rezistent,

care nu a trecut prin stratul granulos si lucidum, acestea fiind absente.

Stratul cornos acopera si fetele laterale ale varfului degetului, subti-

indu-se treptat.

Pe fata dorsala, la limita dintre formatiunea cornoasa unguala si

tegument, se observa o cuta a pielii. Aceasta cuta adera prin fata ventrala la stratul cornos al unghiei, iar pe fata dorsala prezinta par, glande

sebacee si sudoripare.

Fata soleara a fiecarui deget prezinta o portiune craniala, invelita de

unghie si o portiune caudala, ocupata de pernuta digitala, limita dintre

ele fiind marcata de un sant adanc. In portiunea craniala, corionul este

format din tesut conjunctiv dens, cu numeroase fibre de colagen, elas-

tice si vase de sange. Epidermul acestei zone prezinta strat granulos si

lucid, incat produc un corn friabil, ce se descuameaza usor. Acest corn

este acoperit partial de marginile laterale ale peretelui cornos.

Cornul (cornu)

Este o formatiune cutanata cornoasa care imbraca apofizele cornuale

ale osului frontal. Cuprinde in structura sa epiderm, derm si hipoderm.

Dermul cornual adera la periost formand, impreuna cu el, un strat

periostal. Peste stratul periostal se suprapune stratul reticulat, care

cuprinde putine celule conjunctive, numeroase fibre conjunctive, vase de

sange si fibre senzitive. Stratul papilar al dermului cornual prezinta

papile subtiri si inalte, mai dese in regiunea bazei cornului, si mai rare

catre varf. Hipodermul, foarte redus, este prezent numai la baza cor-

nului si cuprinde un tesut conjunctiv dens, intens vascularizat.

Epidermul cornual este lipsit de straturile granulos si lucidum. Stra-

tul cornos este cel mai dezvoltat si apare mai abundent catre varful

cornului. Cornul este tubar si intertubar, fiind produs, ca si copita, prin

activitatea stratului generator al epidermului, care imbraca papilele

dermice. La bovidee, papilele dermice sunt mai dese, iar tubii contorti

sunt fini si foarte numerosi. Pe suprafata stratului cornos se depune

un strat de corn fin, moale, asemanator perioplei, denumit epiceras, for-

mat la radacina cornului si extins numai pe o mica portiune spre varful

cornului.

Cresterea cornului se realizeaza ciclic, numai in perioadele in care

irigarea papilelor dermice este mai abundenta, fiind modulata hormonal.

La cervidee, cresterea, maturarea si pierderea coarnelor se manifesta

sezonal. Osul cornual se dezvolta printr-un gen de osificare encondrala.

Mugurele cornual creste rapid, fiind invelit, la inceput, de tegument.

Dupa maturarea cornului, tegumentul se necrozeaza si este inlaturat

prin frecare. In functie de sezon, la baza cornului se dezvolta o zona

de extirpare, care permite inlaturarea coarnelor si reluarea procesului in

anul viitor. Viteza de crestere poate atinge 1 cm pe zi. Coarnele ramifi-

cate, caracteristice masculilor, au aceeasi structura si dezvoltare. La

girafa, apofizele cornuale raman invelite in cutis si nu se schimba anual.

Cornul rinocerilor este formt din aceeasi substanta cornoasa ca si parul.

7. Productii cornoase ale pielii la pasari

Productiile cornoase ale pielii la pasari sunt reprezentate de pene,

solzi, gheare, pinteni, cioc, creasta si barbite.

Penele sunt productii cutanate cornoase specifice pasarilor, avand

rol in termoreglare si zbor. La embrion, penele incep sa se structureze

din a 5-a zi de incubatie, prin diviziunea intensa a celulelor din stratul

generator al epidermului primitiv si a celulelor din derm. In ziua a 8-a

de incubatie, papilele dermice proemina la suprafata pielii, fiind aco-

perite de un strat relativ gros de celule bazale si spinoase. Pe masura

ce creste, formatiunea papilara se orienteaza caudal. Datorita cresterii

inegale a celulelor din stratul spinos si aplatizarii discontinue a celulelor

din stratul bazal se produce o “festonare” a limitei dintre derm si epi-

derm, incat de-a lungul papilei perioplei se formeaza papile secundare

adelomorfe. Papilele secundare reprezinta originea ramurilor principale

care se detaseaza de pe tija penei embrionare. Mai tarziu, epiteliul embri-

onar din zona de imtare se invagineaza in derm, contribuind la for-

marea unui bulb plumifer.

La embrion, bulbul plumifer este destul de superficial imtat

in tegument. In structura sa intra o papila dermica, acoperita de doua

straturi epiteliale concentrice, care vor forma o teaca epiteliala interna,

cu doua-trei randuri de celule poliedrice, spinoase si o teaca epiteliala,

externa cu un singur rand de celule bazale. Stratul superficial al epider-

mului sau epatrichiul acopera pana embrionara, fiind rupt atunci cand

pana erupe.

Pana definitiva se dezvolta prin cresterea si adancirea cutei epite-

liale ce inconjoara baza penei embrionare, cuta denumita buza de pro-

liferare. Din buza de proliferare se formeaza foarte de timpuriu, mai

inainte ca tulpina penei embrionare sa se fi dezvoltat, un bulb plumifer

definitiv, mai mare si mai profund decat cel primar. Din acest bulb se

va dezvolta pana definitiva care erupe prin punga golita prin caderea

penei embrionare.

Pana definitiva se ancoreaza in straturile profunde ale pielii si erupe

printr-un por plumifer larg deschis. Prin modul lor de dezvoltare, penele

apar ca forme de tranzitie intre solzii de la pesti, reptile, si parul de lat

mamifere.

O pana este alcatuita dintr-o tulpina (tija sau rahis) de pe care se

desprind ramuri de prim ordin ce formeaza tijele secundare. De pe tijele

secundare se desprind ramuri denumite barbe, iar de pe barbe se des-

prind barbule, care sunt ramuscule foarte fine. Barbulele au aspectul

unor peri fini ce se pot termina printr-un carlig, datorita carora bar-

bulele se leaga intre ele, realizand o tesatura deasa, impermeabila.

Radacina penei este extremitatea profunda a tijei cuprinsa intr-un

folicul plumifer. In structura foliculului plumifer intra: tija penei, formata

dintr-un perete cornos, ce delimiteaza un lumen, umplut de maduva

si in care patrunde papila penei, formata din tesut conjunctiv bogat

vascularizat; teaca epiteliala interna, care inconjoara rahisul pana la

suprafata tegumentului; teaca epiteliala externa care se continua cu epi-

teliul cutisului si o teaca fibroasa, cu aspect de sac fibros. Pe masura

ce pana creste, papila dermica a penei se retrage, in urma ei ramanand

maduva (sau pulpa) penei ce contine resturi de tesut conjunctiv.

Pe fiecare folicul plumifer se insera patru sau mai multe fibre mus-

culare netede. Pe radacinile penelor de pe aripi se insera fibre mus-

culare striate, care se detaseaza din muschii aripii.

Culoarea penelor este data, in principal, de pigmentul melanic (ne-

gru) si de pigmentul lipocromic (galben). Pigmentii sunt distribuiti in

diferite straturi ale invelisului epitelial, iar variatia de culori ce apare

in penajul pasarilor este realizata atat prin dispunerea mai superficiala

sau mai profunda a celor doi pigmenti, cat si prin fatetele de reflexie

ale celulelor cornoase de acoperire.

Pe corpul pasarilor se intalnesc, in afara penelor cu aspect tipic,

pene filiforme si fulgi. Penele filiforme, raspandite in regiunile capului

si gatului, au o structura asemanatoare firului de par. Fulgii au tije sub-

tiri si sunt lipsite de barbule. Apar mobili si pufosi, asigurand o mai

buna izolare termica.

La pasari, pielea poate realiza si alte structuri speciale, precum sol-

zii, ghearele, pintenii, ciocul, creasta si barbitele. Ghearele, pintenii si

ciocul au o histostructura asemanatoare unghiilor de la mamifere. Solzii,

prezenti pe picioare la toate pasarile, si pe aripi la pinguini, pot fi

ati cu solzii pestilor si reptilelor. Crestele si barbitele sunt diver-

ticule ale pielii care contin multe retele vasculare, tesut conjunctiv lax

si celule grase. La curcan, motul si margelele cuprind si un tesut erectil.

8. Varietatile regionale ale pielii

La animalele domestice, pielea reprezinta o serie de adaptari morfo-

functionale zonale precum: pernitele digitale, scrotumul, ul nazal sau

nazolabial, pielea conductului auditiv extern, a sacilor anali, a sinusurilor

infraorbitar, interdigital si inghinal.

Pernitele digitale sunt prezente la carnivore, avand rolul de a amor-

tiza socurile si de a rezista la tocire. Epidermul pernitelor este mult

ingrosat si contine toate straturile, inclusiv stratul lucidum. Stratul

cornos predomina si prezinta suprafata neteda la felide si cu desen pa-

pilar la canide. Pigmentatia apare, de obicei, intensa. Dermul prezinta pa-

pile inalte care se angreneaza cu ondulatiile stratului bazal epidermic.

Subcutisul (sau hipodermul), interpus intre periost si derm, apare bine

dezvoltat, format dintr-un panicul fibro-grasos, cu rol amortizor. Glandele

sudoripare merocrine sunt prezente atat in derm, cat si in subcutis,

fapt ce permite testarea la pisici, prin examinarea pernitelor digitale, a

unor substante medicamentoase ce stimuleaza sudoratia.

Planul nazal sau nazo-labial cuprinde pielea delimitata intre narine

si buza superioara. La carnivore (canide si felide), ul nazal, lipsit

de glande sebacee si sudoripare, prezinta o epiderma groasa, cheratini-

zata, cu un desen papilar caracteristic, ce permite identificarea animale-

lor prin inregistrarea amprentelor nazale. La cabaline, pielea dintre

narine si buza superioara este subtire, slab cheratinizata, cu peri fini si

numeroase glande sebacee. Suinele prezinta un rostral cu rari peri

fini si cu numeroase si dezvoltate glande sudoripare merocrine. La ovine,

caprine si bovine, zona epidermica a botului sau ul nazo-labial

nu contine foliculi pilosi, dar are glande sudoripare merocrine mari, cu

numeroase canalicule de excretie.

Pielea urechii externe acopera cartilajul concal si captuseste conduc-

tul auditiv extern. Este subtire si cuprinde foliculi pilosi, glande sebacee

si sudoripare. Pielea ce acopera fata convexa a cartilajului concal are

mai multi foliculi pilosi pe unitatea de suprafata decat pielea de pe

fata concava, care este mult mai subtire.

Lumenul conductului auditiv extern este delimitat de o piele cutata,

ce contine foliculi pilosi, glande sebacee si glande ceruminoase.

La ovine, pielea sinusului infraorditar este subtire, cu peri puternici,

dar cu numeroase glande sebacee si sudoripare. Sinusul interdigital este

captusit de o piele slab cornificata, cu foliculi pilosi, glande sebacee si

sudoripare apocrine, care formeaza impreuna glanda interdigitala. Si-

nusul ingvinal este tapetat de o piele fina, cu rari foliculi pilosi , glande

sebacee si sudoripare apocrine.

Pielea scrotala este mult mai fina decat in alte regiuni ale corpului,

cuprinzand glande sebacee si sudoripare, ce difera de la o specie la

alta, prin marime si numar. La vier, scrotul cuprinde glande sudoripare

apocrine, mici si putine, in timp ce armasarul prezinta glande sebacee

mari si glande sudoripare apocrine. La berbec si taur, in scrotum sunt

prezente numeroase melanocite. Cantitatea de pigment variaza cu specia

si rasa. Scurte fire de par se intalnesc la toate speciile. Dermul scrotu-

mului se continua cu dartrosul, ce cuprinde un tesut conjunctiv fibro-elastic

si fibre musculare netede. Fibrele musculare netede sunt influentate de

temperaturile exterioare si faciliteaza reglarea temperaturii intratesti-

culare prin schimbarea pozitiei testiculului fata de peretele corpului.

Cand temperatura mediului ambiant este ridicata, fibrele musculare

netede se relaxeaza, iar testiculele coboara datorita greutatii lor, intin-

zand elementele fibro-elastice din scrotum. In timpul temperaturilor sca-

zute, fibrele musculare netede se contracta ridicand testiculele, iar scro-

tumul se increteste, reducand pierderile de caldura. Stimularea mecanica

sau tactila a scrotumului produce contractia fibrelor musculare din dar-

tros.

Sacii sau sinusurile paraanale (sinus paranales) sunt diverticule

cutanate, situate intre straturile (intern si extern) muschiului sfincter anal striat. Ele se deschid pe laturile anusului, la nivelul jonctiunii cuto-mucoase. Peretele sacilor si conductele lor de deschidere sunt captusite de un epiteliu stratificat scuamos cheratinizat. In peretele diverticulelor paranale, la felide, sunt cuprinse atat glande sebacee, cat si glande sudoripare apocrine. La canide, sunt prezente numai glande sudoripare apocrine, incat obstruarea canalelor cu secretie si detritusuri este mult mai frecventa. La felide, ocluzia este foarte rara, din cauza

ca glandele sebacee prezente produc cantitati suficiente de lipide, care fa-

ciliteaza eliminarea secretiei, reducand riscul de ocluzie.

2. Organogeneza pielii

Pielea sau cutisul este organul de simt care adaposteste segmentul periferic al analizatorului cutanat (. 3. ).

. 3. Organogeneza pielii:

1 - ectoderm; 2 - mezoderm; 3 - periderm (epitrichum); 4 - strat intermediar.

Pielea este un organ conjunctivo-epitelial, cu origine embrionara dubla: epidermul se diferentiaza din ectoderm, iar dermul si hipodermul din mezoderm.

In primul moment  al organogenezei, pielea este alcatuita dintr-un epiteliu simplu cubic, de origine ectodermica, numit ectoderm embrionar. La inceputul perioadei fetale, epidermul cuprinde un strat de celule cubice, ce formeaza stratul germinativ, acoperit de un strat de celule turtite, ce alcatuiesc peridermul sau epitrichum. Mai tarziu, intre cele doua straturi epidermice apare un strat intermediar, alcatuit din celule poligonale. Dupa acest moment, in structura epidermului apare stratul cornos, sub care se formeaza stratul lucid.

Formatiunile senzoriale sunt repezentate la inceputul dezvoltarii epidermului numai de fibre amielinice neincapsulate. Dupa diferentierea stratului intermediar (Malpighi), apar retele de fibre nervoase in zonele cu sensibilitate marite (orificiul bucal, pleoape etc.). Totodata, se diferentiaza corpusculii senzitivi, aparand, in ordine, corpusculii Vater-Paccini, Meissner etc.

Dermul cutisului se diferentiaza din mezenchimul produs de partea dorsala a somitei. Dermul se organizeaza pe doua straturi: - unul superficial, lax, papilar, si altul profund, dens , numit strat reticular.

Glandele cutanate apar ca derivate ale epidermului. La pasari, se structureaza numai glanda uropigiana. La mamifere, apar: - glandele sebacee, atasate firului de par; - glandele sudoripare, cu localizari diferite; - glandele pleoapelor (Meibomius) si glandele mamare, in numar variabil si cu diferite localizari ( pectorala la hominide, pectorala, abdominala si inghinala la ongulate).

Glandele sudoripare apar sub forma unor muguri epiteliali plini, care se dezvolta din stratul germinativ al epidermului. Mugurii epiteliali patrund in derm sub forma unor cordoane celulare care se incolacesc, formand un glomerul. Ulterior, cordoanele devin tuburi, delimitate de celule secretorii, dublate de celule mioepiteliale, toate de origine ectodermala.

Glandele sebacee sunt anexate firelor de par si se dezvolta o data cu mugurii pilosi. Ele cuprind, ca si epidermul, mai multe straturi de celule.

Organogeneza fanerelor. Fanerele sunt reprezentate de productiile cornoase ale pielii. Fanerele ce acopera extremiatea apexiala a membrelor sunt tot derivate ale epidermului, fiind reprezentate de ongloane (la rumegatoare si suine) si de unghii (la carnivore si hominide). Totodata, epidermul participa si la diferentierea unor organe cheratinizate, denumite coarne, care pot fi pur epidermice la rinocer, osoase si caduce la cervidee, mixte osoase si epidermice, la rumegatoare.

Parul este produs de stratul germinativ al epidermului din care se desprinde un mugure ce patrunde in derm. Mugurele se alungeste, capatand aspectul unui cordon celular, a carei extremitate profunda se dilata formand bulbul pilos. Bulbul pilos ia forma unui clopot in  cavitatea caruia patrunde mezenchimul ce va genera papila dermica a firului de par. De firul de par se ataseaza glandele sebacee, ce se dezvolta din stratul germinativ si muschiul piloerector, de origine mezenchimala (. 4.).

. 4. Dezvoltarea firului de par:

1 - Epiderm; 2 - Derm; 3 - Mugure pilos; 4 - Bulb pilos; 5 - Papila dermica; 6 - Glanda sudoripara; 7 - Glanda sebacee.

Penele sunt productii cuanate cornoase, caracteristice pasarilor, cu rol in reglarea temperaturii corporale si in zbor. Apar in ziua a cincea de incubatie, sub forma unor pete circulare, albicioase, produse de inmultirea celulelor din corion si din stratul bazal al epidermului primitiv. Din ziua a opta, penele apar ca mici ridicaturi papilare care proemina la suprafata tegumentului, datorita proliferarii papilei dermice si aparitiei unui strat relativ gros de celule intre stratul generator si epitrichum. Aceasta formatiune papilara creste si se inclina catre extremitatea caudala a corpului (. 5.).

. 5. Dezvoltarea penelor, stadii succesive:

1 - Epitrichum; 2 - Epiteliul bazal; 3 – Derm.

Datorita cresterii inegale a stratului intermediar (Malpighi) si aplatizarii inegale a celulelor stratului generator, se produce o festonare a limitei dintre derm si epiderm, incat pe papila pricipala apar papile secundare, adelomorfe. Papilele secundare constituie punctul de origine pentru ramurile principale care se desprind de pe tulpina sau rahisul penei embrionare.

Mai tarziu, se produce o invaginare in profunzime a epidermului in zona de imtare, aparand bulbul plumifer.Bulbul plumifer al penei embrionare este imtat superficial in tegument. Pana de inlocuire se dezvolta din buza de proliferare a penei embrionare si patrunde adanc in derm.

Tulburarile de dezvoltare a cutisului si a anexelor sale sunt numeroase, putandu-se intalni: - ihtioza (accelerarea cornificarii si intarzierea procesului de exfoliere), chisturi dermoide, anomalii ale pilozitatii (hipertrichoza, hipotrichoza), alopecia (lipsa parului), anonichia (lipsa unghiilor) etc. In displazia ectodermala anhidrotica sau hipohidrotica se constata lipsa galandelor sudoripare si a glandelor sebacee, lipsa parului si, uneori, a dintilor.

Ca tulburari de dezvoltare a glandei mamare, se intalnesc: atelia (lipsa mamelonului), politelia ( mameloane supranumerare), amastia ( lipsa unor glande mamare), polimastia (glande mamare supranumerare), mamele ectopice (situate in pozitii aberante).



Galerie de imagini si poze medicale: unghiile


imagine cu unghiileimagine cu unghiile imagini unghiileimagini unghiile poza despre unghiilepoza despre unghiile


Alte materiale medicale despre: Anatomie

Pielea, parul, unghiile si glandele sudoripare si sebacee sunt cunoscute ca sistemul tegumentar. Pielea este cel mai mare organ al corpului nostru, [...]
Urechile trebuie spalate numai la exterior si in jurul orificiului care conduce la timpan. Nu trebuie introduse tampoane pentru a curata ceara di [...]
Daca alimentatia dumneavoastra este deficitara in proteine, in vitaminele A si C, precum si in zinc, nu va mirati ca unghiile va cresc mai incet sau c [...]
Despre Anatomie
Aparatul digestiv
Anatomia inimii
Aparatul cardiovascular
Creierul
Anatomie ginecologica
Patologia traheo bronsica
Patologia esaofagiana
Patologia cervicala
Anatomia urechii
Membrul inferior
Membrul superior
Coloana vertebrala
Sistemul muscular
Craniul
Aparatul renal
Sangele
Sistemul nervos
Sistemul osos

Advertisements

Ai o problema medicala?
Daca vrei raspunsuri scrie intrebarea mai jos:

Intrebarea in cateva cuvinte
Intrebarea cu toate detaliile
Unde se incadreaza problema medicala?
Scrie codul din imaginea alaturata
Scrie codul din imaginea alaturat


Vezi toate intrebarile
Copyright © 2010 - 2011 : eSanatos.com - Reproducerea, chiar si partiala, a materialelor de pe acest site este interzisa!
Informatiile medicale au scop informativ si educational. Ele nu pot inlocui consultul medicului si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale la un medic specialist.
Termeni si conditii -
Confidentialitatea datelor - Contact